Enel Green Power şi Sapio semnează un acord pentru furnizarea de hidrogen verde produs de NextHy în Sicilia

G.U.
Companii / 13 aprilie 2022

Sursă foto: Enel Green Power

Sursă foto: Enel Green Power

Furnizarea de hidrogen verde produs prin utilizarea energiei regenerabile de la parcul eolian Carlentini, din estul Siciliei, stă la baza acordului dintre Enel Green Power şi Sapio, se arată într-un comunicat de presă. Acordul prevede vânzarea hidrogenului verde către Sapio, acesta fiind produs, stocat şi pus la dispoziţie începând cu 2023 în unităţile de producţie din Carlentini si Sortino, acolo unde îşi are sediul şi NextHy, laboratorul viitorului, aparţinând Enel Green Power.

"În contextul în care electrificarea nu este uşor de realizat, hidrogenul verde este soluţia cheie pentru decarbonizare, deoarece nu produce emisii şi oferă perspective promiţătoare de dezvoltare", a declarat Salvatore Bernabei, CEO al Enel Green Power. "Din acest motiv suntem încântaţi de acordul cu Sapio. Este un acord care priveşte spre viitor, combinând inovarea tehnologică şi producţia sustenabilă".

"Sapio se angajează ferm să contribuie la realizarea de către UE a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU", a declarat Alberto Dossi, preşedintele Grupului Sapio, "Prin acest proiect facem un pas ferm către dezvoltarea sustenabilă în ţara noastră. Acordul cu EGP ne oferă, de asemenea, oportunitatea de a integra hidrogenul verde în modelul nostru de afaceri, care se bazează pe expertiză tehnologică în hidrogen şi distribuţia acestuia în cei peste 100 de ani de activitate. În acest fel, vom putea să acordăm şi mai mult sprijin activităţilor industriale pe care le desfăşurăm deja în Sicilia".

Potrivit sursei citate, capacitatea de producţie estimată la peste 200 de tone a hub-ului sicilian face obiectul angajamentelor anuale prevăzute în acord. Odată complet operaţional, hidrogenul verde va fi produs în principal de un electrolizor de 4 MW, care este produs exclusiv prin energia regenerabilă a parcului eolian existent şi, într-o măsură mai mică, de sistemele de electroliză de ultimă generaţie testate în platformă. Lansat de Enel Green Power în septembrie 2021, Laboratorul pentru Hidrogen NextHy este un exemplu unic de laborator industrial în care activitatea de producţie este însoţită constant de cercetare tehnologică. Pe lângă sectoarele rezervate producţiei la scară largă, există şi zone dedicate testării noilor electrolizoare şi componentelor precum supape, compresoare şi sisteme inovatoare de stocare a substanţelor lichide şi solide. În conformitate cu strategia Enel, această activitate va fi deschisă colaborării dintre peste 25 de entităţi, inclusiv parteneri, părţi interesate şi start-up-uri inovatoare. Întregul complex este în prezent evaluat cu privire la impactul său asupra mediului, de către Departamentul pentru Teren şi Mediu al Regiunii Sicilia.

''Este un proiect ambiţios care se bazează pe o sursă de energie sustenabilă şi care va fi dezvoltat la fiecare verigă a lanţului: datorită acordului cu Sapio, la NextHy, hidrogenul verde nu va fi doar produs, stocat şi utilizat la scară industrială, ci va fi şi achiziţionat şi utilizat de companiile care au înţeles că hidrogenul verde este soluţia pentru decarbonizarea proceselor de producţie'', se precizează în comunicat.

În acest context, actuala abordare experimentală, care este deschisă contribuţiilor externe, va permite echipei laboratorului Enel Green Power să testeze proiectul la scară industrială, astfel încât să creeze cele mai bune condiţii pentru un mediu comercial ce poate profita la maximum de toate tehnologiile actuale şi viitoare pentru generarea, stocarea şi transportul hidrogenului verde. Este o iniţiativă în concordanţă cu spiritul Open Innovability al Enel: de a răspunde provocărilor tranziţiei energetice prin inovare, idei şi transformarea acestora în realitate.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb