Enel X a pus în funcţiune 34 de puncte de încărcare a maşinilor electrice în Bucureşti

S.B.
Companii / 11 august 2020

Enel X a pus în funcţiune 34 de puncte de încărcare a maşinilor electrice în Bucureşti

Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a anunţat marţi că a instalat şi a pus în funcţiune o reţea de 34 de puncte de încărcare în Bucureşti şi în zonele limitrofe, informează news.ro.

Potrivit sursei citate, Enel X România are cel mai mare plan public de infrastructură de mobilitate electrică din ţară, care include instalarea a circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile ţării până în 2023, implicând o investiţie totală de aproximativ 15 până la 20 de milioane de euro.

Începând cu această vară, a fost aplicat un model tarifar, conform căruia şoferii îşi pot încărca vehiculele electrice începând cu 1,29 lei/ unitate de reîncărcare (1 unitate de încărcare = 1 kWh).

"Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a instalat şi a pus în funcţiune o reţea de 34 de puncte de încărcare în Bucureşti şi în zonele limitrofe, ca parte a planului său de a dezvolta o infrastructură extinsă de încărcare pentru vehiculele electrice din toată România", a informat compania.

Instalarea punctelor de încărcare Enel X va continua cu alte unităţi în Bucureşti, Timişoara, Sibiu şi Constanţa. Planul acoperă toate regiunile României şi urmăreşte evoluţia utilizării vehiculelor electrice în ţară, la nivel rezidenţial şi instituţional, precum şi în rândul companiilor, prin cererea venită din partea proprietarilor de flote auto.

Infrastructura de încărcare instalată se bazează pe noile soluţii inteligente de încărcare dezvoltate de linia de afaceri globale a Enel X. Majoritatea primelor serii de puncte de încărcare sunt unităţi de 2x22 kW, denumite JuicePole, care permit reîncărcarea a două vehicule electrice simultan şi încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcţie de modelul maşinii şi specificaţii. Soluţiile de încărcare Enel X includ şi JuicePump care, cu o putere de 50 kW DC sau de 22 sau 43 kW AC, permite reîncărcarea a două vehicule electrice în acelaşi timp.

"Vânzările de vehicule electrice şi hibride sunt în continuă creştere, chiar şi în perioada dificilă cu care ne confruntăm şi într-un context în care piaţa auto, în ansamblul ei, scade puternic. Cu toate acestea, suntem siguri că segmentul de maşini electrice îşi va menţine cursul ascendent, în special în România, şi datorită relansării programului guvernamental Rabla Plus, care s-a dovedit a fi de o valoare reală pentru clienţi", a declarat Marius Chiriac, head of Enel X România.

Utilizatorii îşi vor putea reîncărca vehiculele la punctele de încărcare Enel X folosind aplicaţia mobilă JuicePass - interfaţa unică pentru clienţii Enel X prin care pot accesa o reţea de peste 50.000 de puncte publice de încărcare din 18 ţări europene, folosind parteneriatul de interoperabilitate cu operatorii reţelelor de încărcare Ionity şi Smartrics. Aplicaţia poate fi descărcată de pe Google Play sau App Store, iar ghidul de instalare poate fi accesat pe site-ul companiei.

Şoferii pot verifica locaţia şi starea punctelor de încărcare Enel X pe o hartă interactivă fie în aplicaţia JuicePass, fie pe site-ul web. Ei pot vedea în timp real dacă o staţie de încărcare este disponibilă, ocupată sau în întreţinere, precum şi tipul acesteia (cu încărcare rapidă sau ultra rapidă), tipul de cablu de încărcare, puterea, accesibilitatea şi distanţa pentru a ajunge la ea

Enel X România instalează infrastructura de încărcare în incinta spaţiilor "partenerilor de reîncărcare" - centre comerciale, supermarketuri, restaurante şi hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de maşini electrice. Instalarea şi întreţinerea infrastructurii de încărcare nu presupune niciun cost din partea partenerilor de reîncărcare ai companiei, în schimbul disponibilităţii spaţiilor de parcare.

De asemenea, compania oferă un serviciu similar municipalităţilor interesate de îmbunătăţirea calităţii aerului prin încurajarea mobilităţii electrice.

Enel este cea mai mare companie de utilităţi din Europa după EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de ţări din lume, gestionând peste 86 GW capacitate de producţie de energie. Enel distribuie electricitate printr-o reţea de peste 2,2 milioane de kilometri şi are circa 74 de milioane de utilizatori casnici şi companii în toată lumea, ceea ce reprezintă cea mai mare bază de clienţi comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power este cea mai mare companie privată cu activităţi de producţie din surse regenerabile din lume; operează unităţi de producţie cu o capacitate de peste 46,4 GW din surse eoliene, solare, geo-termale şi hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia şi Oceania.

Enel X este divizia globală de afaceri a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare şi soluţii digitale în sectoarele în care energia prezintă cel mai mare potenţial de transformare: oraşe, case, industrii şi mobilitate electrică. Compania este lider global în domeniul serviciilor energetice avansate, gestionând soluţii de echilibrare a reţelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate totală de peste 6 GW, gestionată la nivel global, o capacitate de stocare instalată de 110 MW iar, în sectorul mobilităţii electrice, în jur de 130.000 de puncte publice şi private de încărcare a vehiculelor electrice pe tot globul.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piaţa din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienţi. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie, informează news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb