Ericsson, Qualcomm şi Thales duc tehnologia 5G în spaţiu

G.D.
Companii / 13 iulie 2022

Ericsson, Qualcomm şi Thales duc tehnologia 5G în spaţiu

Ericsson (NASDAQ: ERIC), compania aerospaţială franceză Thales (Euronext Paris: HO) şi Qualcomm Technologies, Inc. (NASDAQ: QCOM), companie care dezvoltă tehnologii wireless inovatoare, au în vedere extinderea acoperirii 5G în spaţiu prin intermediul unei reţele de sateliţi care orbitează în jurul planetei, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, după ce fiecare a finalizat propriile cercetări, cu numeroase studii şi simulări, cele trei companii intenţionează acum să iniţieze o fază de testare a utilizării smartphone-urilor în acest context tehnologic şi să valideze conceptul reţelelor 5G non-terestre (5G NTN).

Rezultatul acestor noi iniţiative ar putea fi acela că, în viitor, smartphone-urile compatibile cu tehnologia 5G ar putea beneficia de conectivitate 5G oriunde pe Pământ, oferind acoperire globală completă pentru serviciile de date în bandă largă, inclusiv în zonele unde, în prezent, funcţionează doar sisteme învechite de telefonie prin satelit, cu capabilităţi limitate de conectivitate pentru transferul de date.

Conectivitatea 5G susţinută de sateliţi cu orbită joasă (low Earth Orbit - LEO) ar însemna şi că regiuni geografice izolate şi alte zone unde nu există acoperire 5G în prezent ar putea beneficia de acces la Internet.

O conectivitate extinsă ar spori, aşadar, capabilităţile serviciilor de roaming pentru utilizatorii de smartphone-uri 5G şi ar facilita utilizarea acestei tehnologii (5G) în sectoarele de transport, energie şi sănătate la nivel global, subliniază sursa citată.

Reţeaua spaţială ar putea fi utilizată şi ca suport sau alternativă la reţelele terestre, în cazul apariţiei unor defecţiuni majore sau a unor dezastre naturale.

Datorită capabilităţilor sporite de securitate, sistemele naţionale de comunicaţii ar putea reprezenta unul dintre principalele scenarii de utilizare a a reţelelor 5G NTN, acestea având potenţialul de a îmbunătăţi considerabil securitatea naţională şi a reţelelor guvernamentale de siguranţă publică.

Erik Ekudden, Senior Vice President şi Chief Technology Officer în cadrul Ericsson, precizează: "Colaborarea dintre Ericsson, Thales şi Qualcomm Technologies are în vedere testarea şi validarea reţelelor 5G NTN şi reprezintă un reper important în istoria comunicaţiilor. Rezultatul acestui proiect ar putea, efectiv, să însemne că, indiferent unde ne aflăm pe mapamond - în mijlocul unui ocean sau într-o pădure izolată - vom avea acces la servicii de conectivitate de înaltă calitate, sigure şi accesibile din punct de vedere al costurilor datorită unei acoperiri 5G combinată prin sateliţi şi reţele terestre".

John Smee, Senior Vice President of Engineering la Qualcomm Technologies, Inc., afirmă: "Pentru ca tehnologia 5G să poată asigura servicii de conectivitate oriunde pe glob, este esenţial să ofere acoperire în zone unde nu există reţele celulare terestre, indiferent că ne referim la oceane sau la zone izolate. Cercetările pe care le avem în plan în parteneriat cu Ericsson şi Thales reprezintă un pas important în direcţia transformării acestei tehnologii în realitate şi suntem nerăbdători să vedem cum vor arăta rezultatele finale ale acestei colaborări".

Philippe Keryer, Executive Vice-President, Strategy, Research and Technology, Thales, spune:

"Implementarea reţelelor 5G marchează o schimbare radicală în industria telecomunicaţiilor, nu doar în ceea ce priveşte oportunităţile de afaceri pe care le-ar putea aduce, ci şi în ceea ce priveşte abilităţile necesare pentru a conecta şi proteja miliarde de persoane şi dispozitive. Compania Thales este foarte implicată în acest proiect, prin diferite activităţi desfăşurate la nivelul Grupului. Colaborarea cu Ericsson şi Qualcomm Technologies va demonstra convingerea noastră comună că reţelele 5G non-terestre vor contribui la această revoluţie şi vor duce standardele în materie de rezilienţă şi securitate a reţelelor la următorul nivel".

Colaborarea

Procesele de testare şi validarea întreprinse de companiile Ericsson, Thales şi Qualcomm Technologies - după ce 3GPP (organismul global de dezvoltare a standardelor de telecomunicaţii) a aprobat aceste activităţi în luna martie 2022 - au rolul de a sprijini dezvoltarea reţelelor de comunicaţii non-terestre.

Scopul testării este acela de a valida diferitele componente tehnologice necesare activării reţelelor 5G non-terestre, printre care se numără smartphone-urile compatibile cu tehnologia 5G, sateliţii şi elementele de reţea 5G de la sol.

De asemenea, prin acest proiect se urmăreşte şi validarea faptului că reţelele 5G NTN pot susţine utilizarea smartphone-urilor, transformând, practic, aceste dispozitive în telefoane prin satelit. Testele iniţiale se vor derula în Franţa, acolo unde se află cele mai multe reprezentanţe ale companiilor şi organizaţiilor din industria spaţială europeană.

Ericsson intenţionează să verifice o platformă 5G RAN virtuală (5G virtual RAN stack - vRAN), optimizată astfel încât să poată gestiona propagarea semnalelor radio (cum se propagă undele 5G radio în vidul spaţial şi prin straturile atmosferei) prin sateliţii LEO cu mişcare rapidă., subliniază sursa citată.

La rândul său, Thales va verifica un satelit 5G radio care să poată fi integrat cu sateliţii LEO, în timp ce Qualcomm Technologies intenţionează să furnizeze dispozitive de test, cu ajutorul cărora să determine dacă reţelele 5G NTN vor putea fi accesate, în viitor, prin smartphone-uri compatibile cu 5G.

Experţii vor folosi echipamentele de la sol pentru a simula propagarea undelor 5G radio şi decalajele de timp dintre satelitul aflat pe orbită şi conectarea unui smartphone 5G la reţeaua de acces 5G radio, în diferite puncte de pe glob.

Ekudden adaugă: "Deşi este încă prea devreme pentru a spune când ar putea fi lansat pe orbită un prototip de satelit echipat cu 5G care să poată fi utilizat în mod real, activităţile de testare şi validare la sol planificate de Ericsson, Thales şi Qualcomm Technologies sunt un pas esenţial pentru ca acest lucru să se poată întâmpla în viitor".

Reţelele 5G NTN, aprobate de 3GPP, vor putea valorifica beneficiile unui ecosistem vast de produse şi componente standardizate. Noile caracteristici facilitează şi includerea tehnologiilor NTN în dispozitivele 5G, oferindu-le furnizorilor de tehnologie oportunitatea de a scala uşor şi rapid compatibilitatea 5G NTN între dispozitive, se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ericsson se poate lauda cu inovarea dar nu si cu tratamentul asupra angajatilor lui. La fabrica din Timisoara, angajatii sunt umliti cu 2500 lei net dupa 15 ani vechime de pe vremea lui kathrein, in ture de noapte. Fabrica preluata de la kathrein, de Ericsson a ajuns o rusine, toti angajatii sunt nemultumiti de conditiile de munca si salarii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb