Eroarea lui Pascal

Într-un an electoral, cum este 2014, despre ce să scrii, dacă nu despre idei! Doar nu o să ne apucăm, acum, să facem descrieri după naturile moarte ale politicii din România! Cu ele, ne-am clarificat de mult şi, vorba ardeleanului, rămîne cum am stabilit în tren! Ceea ce pîrjoleşte sufletul cititorului nostru, nu este dogoarea falsă a încăierărilor pe ciolan care poartă la noi preţioasa denumire de politică, ci setea de Idee! Nevoia de a pune într-un format raţional, cît de cît ordonat, dezordinea care se dezvoltă monstruos în jurul nostru. Şi nu vorbesc aici despre dezordinea "reziduală", cea care decurge din legea naturală a entropiei, ci una sporită cu metodă şi hărnicie de activităţi care nu au nimic de a face cu transformarea productivă a energiei. Dimpotrivă, sunt "organizate" şi desfăşurate astfel încît să producă doar vraişte şi pagubă; cît mai multă vraişte şi cît mai multă pagubă! Cu acest program asumat, fac încrezător primul pas în noul an de activitate jurnalistică!

Blaise Pascal a fost un om minunat şi, chiar dacă a dedicat doar o mică parte a vieţii sale matematicii, cercetărilor de fizică şi aplicaţiile lor, a fost suficient să-şi asigure un loc pentru eternitate în galeria marilor creatori! Era pe la 1640, spre dimineaţă, şi omul nostru realizase deja primul model al unei maşini mecanice de calcul pentru operaţiunile aritmetice! Las la o parte tratatul despre conice şi cercetările asupra dinamicii fluidelor, ori corespondenţa cu Fermat, care a pus răsadul teoriei probabilităţilor. Problemele au apărut cînd s-a apucat să filosofeze şi ne-a garnisit colecţia de "panseuri memorabile" cu chestia aia şubredă despre om şi trestia gînditoare. Pusă cap la cap cu o altă cimilitură celebră, a lui Descartes, care cu un elegant, dar fals aspect silogistic face legătura între îndoială, gîndire şi existenţă, ne-am procopsit cu preconcepţia, adînc înrădăcinată şi repetată pînă la saţietate, de atunci încoace, potrivit căreia omul este o fiinţă raţională! Nu este! Iar dovezile pot fi adunate, cu carul, prin simpla observaţie directă şi metodică a acţiunilor umane, fie ele individuale, colective, private ori publice. Adevărata lege care guvernează comportamentul speciei Homo Sapiens nu este cea a lui Pascal, ori Descartes, ci aceea a lui Murphy; singura care corespunde 100% realităţii observabile. "Omul şi naţiunile nu acţionează niciodată raţional, decît după ce au epuizat toate celelalte posibilităţi"! Este suficient să faceţi ochii roată prin ogradă şi să număraţi exemplele, ca să vă convingeţi! Nu că aş căuta cuiva nod în papură, dar vă întreb, aşa, ca între noi oamenii raţionali, ce o fi raţional în comportamentul unor oameni politici care au primit plocon de la electorat o majoritate de peste două treimi în parlament şi de atunci încoace nu ştiu ce să mai facă şi ce să mai zică, doar, doar or reuşi să o distrugă!!!! Nu mai vorbesc cît de prost, inept şi ineficient au folosit-o chiar şi atunci cînd au încercat să facă ceva cu ea!!!! Priviţi cu puţină atenţie modul în care "se fac" şi se "desfac" legile la noi, de la o zi la alta şi de cîte zece ori pe lună, de la legea circulaţiei, la legea impozitelor şi de la legile administrative la textul constituţional; nimic mai provizoriu şi mai rău alcătuit decît legile din România! Efectele acestei adevărate orgii de iraţionalitate se văd, sar în ochi, dau buzna peste noi şi ne dărîmă case, afaceri, linişte, confort, securitate şi tot ceea ce mai ţine de viaţa fiecăruia! Cu toate acestea, procesul aberaţiei legislative continuă nestingherit, ca şi cînd ar fi "cea mai raţională" şi productivă dintre activităţile politice! Luaţi, la alegere, ori la întîmplare, oricare aspect, important ori marginal, al activităţii politice de la noi şi veţi observa cum se oglindeşte limpede în el, în toată splendoarea, legea fundamentală a acţiunii umane: soluţia bună apare, dacă mai apare!, numai şi numai după ce, prin încercări succesive şi încăpăţînate, oamenii au luat la rînd toate soluţiile non-raţionale, iraţionale, ori pseudo-raţionale.

Vestea bună este că, oricîte lucruri, circumstanţe istorice, valori şi alte construcţii culturale, ori de civilizaţie ne-ar despărţi pe noi, euro-perifericii sistemului global, de centralitatea lumii, avem totuşi un teren comun, sigur şi fundamental: şi ei fac la fel ca noi! Întîi o scrîntesc, o dată, de două, de nouă ori... după care, într-un tîrziu, dacă le mai rămîne timp şi energie, dau şi peste soluţia bună, adică cea "raţională". Singura diferenţă este că ei au început exerciţiul cu vreo 400 de ani înaintea noastră! Dacă sunteţi în pasă proastă, chiar merită să vă amuzaţi un pic! Priviţi la ce spun, ce fac, cum se comportă "specialiştii" şi "decideţii politici" în lupta lor titanică cu balaurul Crizei Economice! După ce timp de peste patru decenii FMI-ul a propovăduit şi, acolo unde a avut pîrghiile, a impus politici abrupte de ajustare economică şi austeritate ca tratament standard pentru ieşirea din mocirla stagnării şi a îndatorării excesive, acum, cînd această "reţetă" a fost adoptată oficial de Germania, a devenit brusc "iraţională", obstrucţionistă, ce mai, ne duce pe marginea prăpastiei, a războiului şi totalitarismului, cam pe la 1914, după cum ne avertizează un mare specialist al capitalismului speculativ! Culmea raţionalităţii, criticile cele mai vehemente vin din Statele Unite, unde reţeta a fost scrisă şi de unde, prin intermediul FMI, a fost exportată în toate direcţiile şi azimuturile, cel puţin din 1980 încoace!!!! Iar ca să nu rămînă coliva fără bomboană, în ciuda criticilor tot mai numeroase la adresa politicilor sale, FMI nu are cîtuşi de puţin de gînd să-şi schimbe reţeta!!! Vine şi o toacă la Bucureşti, ca şi în alte capitale prea-îndatorate, de state mici şi prea puţin semnificative în balanţa de putere a lumii, oriunde oficialii publici sunt obligaţi de povara datoriilor făcute, să asculte cuminţi predica tunată din amvon!

Dacă nu vă plac, ori nu credeţi în legile lui Murphy, un fel de Nicolas Bourbaki al "raţiunii practice", atunci trebuie să-i daţi dreptate măcar lui Churchill, alt hîtru de categorie grea: "Din cînd în cînd, oamenii se împiedică de adevăr, dar, de cele mai multe ori, se adună repede de pe jos şi merg mai departe"!