ESOP: ÎN T1 2015, Chiriaşii au preferat vilele cu destinaţie de birouri situate în zonele premium

Elena Deacu
Companii #Imobiliare / 8 aprilie 2015

Chiriaşii au preferat vilele cu destinaţie de birouri situate în zonele premium

Numărul tranzacţiilor cu vile închiriate pentru a servi ca sedii de birouri a crescut cu aproximativ 43% în primul trimestru al acestui an, dar suprafaţa medie închiriată a scăzut cu 36%, la 265 mp. În schimb, zonele alese de chiriaşi au fost doar premium, ultracentrale sau din centru-nord, acolo unde chiriile de prezentare se situează între 10-13 euro/mp.

"Chiriaşii au căutat vile bine şi corect renovate, cu reţea IT şi alte facilităţi de spaţii de birouri, în zone care asigură un plus de imagine, precum Romană, Cişmigiu, Domenii şi Aviatorilor. Chiriile de prezentare pentru astfel de proprietăţi se situează între 10 şi 13 euro/mp", declară Alexandru Petrescu, Managing Partner ESOP Consulting l CORFAC International.

Printre chiriaşii care şi-au găsit sediu de birouri într-o vilă închiriată prin intermediul ESOP în T1 2015 se numără instituţia financiară Verida, NTS Leader şi agenţia de publicitate Joint Media Advertising.

În primul trimestru din 2015, la mare preţ au fost vilele înconjurate de verdeaţă, chiar dacă zonele au fost unele unde terenul este foarte scump şi de regulă curţile sunt o raritate. Astfel, un chiriaş din domeniul pază şi protecţie a ales o vilă ultracentală (foto 1), în zona Polonă, care se bucură de o grădină cochetă şi deun grătar funcţional, iar un chiriaş din domeniu IT o vilă îmbrăcată în iederă şi trandafiri (foto 2) din zona Ştirbei Vodă.

Evoluţia tranzacţiilor cu vile închiriate pentru birouri 2013-2015

În 2014, la nivelul Capitalei s-au închiriat 13 vile cu destinaţie de birouri, cu 12 mai puţine decât în 2013, potrivit statisticilor înregistrate la Forumul celor mai importante agenţii imobiliare. Principalul motiv al acestei scăderi, atât ca număr, cât şi ca suprafaţă totală închiriată, a fost din cauză numărului mare de clădiri de birouri de calitate livrate în 2014, care atras şi din clienţii tradiţionali pe segmentul de vile -case de avocatură, agenţii de publicitate şi servicii financiare sau personale.

În 2015 piaţa vilelor de închiriat se revigorează. În primele trei luni din 2015 la nivelul agenţiei ESOP, unul din cei mai importanţi jucători pe acest segment de piaţă şi care deţine cea mai mare bază de date cu vile de închiriat şi de vânzare, numărul tranzacţiilor cu vile a crescut de trei ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Oferta de vile de închiriat pentru birouri este concentrată în zonele ultracentrale şi de centru-nord

În Ultracentral - care cuprinde zonele Romană, Unirii, Cişmigiu şi în Centru-Nord - Kiseleff, Domenii, Şoseaua Nordului, 1 Mai, Floreasca, Băneasa se află vile disponibile la închiriere care totalizează 76.573 mp, mai mult de jumătate din stocul total.

Cele mai multe se află în zona de centru-nord, în apropierea ambasadelor, marilor sedii de multinaţionale, a Guvernului şi a celor mai scumpe cartiere rezidenţiale.

Şi în continuare estimăm că aceste zone vor rămâne vedete pe această piaţă, profilul chiriaşilor care preferă vile ca sedii de birouri fiind potrivit pentru tipul de proprietăţi existente aici.

Acest lucru este ştiut şi de investitori, care preferă să cumpere şi să valorifice vile din Centru-Nord şi Ultracentral, chiar dacă oferta la închiriere este mai mare decât în alte zone şi preţurile sunt şi cu 50-70% mai ridicate.

ESOP este unul dintre principalii consultanţi imobiliari ce lucrează de 12 ani în piaţa birourilor. ESOP este lider pe segmentul închirierilor de birouri către companii medii, oferind soluţii atât companiilor medii şi mari care se află în expansiune sau doresc optimizarea costurilor cu chiria, cât şi start-up-urilor româneşti şi reprezentanţelor străine care deschid filiale în România.

Începand cu 2013, ESOP activează în asociere cu CORFAC International - Corporate Facility Advisors - o alianţă de companii imobiliare antreprenoriale angajate să ofere servicii de calitate la nivel local, naţional şi international. Prin apartenenţa ca Membru Principal la FIABCI (Federaţia Imobiliară Internatională) - şi prin firmele independente afiliate din pieţe-cheie din înteaga lume, CORFAC International oferă servicii imobiliare cu o acoperire în 61 de locaţii din America de Nord şi în peste 65 de alte ţări pe plan mondial. În cifre - peste 8.500 de tranzacţii anual, cuprinzând 55 mil mp şi evaluate la peste 5,2 miliarde dolari.

ESOP Consulting/CORFAC International poate oferi soluţii pentru orice tip de firmă, accesând cea mai mare bază de date în care se află 760 de centre de afaceri şi 1.940 de vile, adică peste două milioane mp de spaţii de birouri. ESOP a asistat de-a lungul timpului companii de talie medie şi mare care au tranzacţionat peste 250.000 mp de spaţii de birouri, printre companiile care şi-au relocat sediul de-a lungul timpului prin ESOP se numără: Cosmote, IPSOS Interactive Services, Lugera & Makler, Konica Minolta, Mega Image, SBS Broadcasting, ENEL, şi alţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb