Este gata FMI să dea undă verde creşterii datoriilor publice?

Fondul Monetar Internaţional a pledat, uneori foarte insistent, ca toate solicitările de ajutoare financiare să fie însoţite de implementarea unor programe dure de ajustare financiară, orientate mai ales către reducerea dezechilibrelor externe şi a datoriei publice.

Acelaşi tip de programe au fost recomandate şi de la începutul crizei financiare globale, dar rezultatele au fost nesemnificative, pe fondul unui grad de îndatorare extrem de ridicat al ţărilor aflate în pragul falimentului.

De ce nu s-au obţinut rezultatele aşteptate? Pentru că FMI a ignorat adevăratele cauze care au condus la incapacitatea de plată, iar programele sale mai mult au împiedicat restructurarea masivă de care aveau nevoie economiile aflate în dificultate decât au ajutat-o.

În ciuda prognozelor optimiste din ultima perioadă, conducerea instituţiei financiare internaţionale continuă să facă apeluri pentru "renunţarea prematură la relaxarea monetară din economiile avansate", în timp ce pentru pieţele emergente recomandă "menţinerea tendinţei de restricţionare a politicii monetare acolo unde inflaţia este ridicată şi credibilitate politicii monetare redusă".

FMI are sfaturi şi pentru Banca Centrală Europeană, care ar trebui să ia în considerare introducerea dobânzilor negative pentru facilitatea de depozit acordată băncilor comerciale, în scopul stimulării creditării. Încă din vara anului 2012, Fondul Monetar Internaţional a cerut BCE să treacă la o relaxare cantitativă similară celei din SUA, prin depăşirea limitelor impuse de tratatele europene.

Dacă tipărirea însemnelor monetare repezintă calea spre bunăstare, de ce este interzisă în tratatele europene? De ce nu este prevăzută, măcar, drept măsură care poate fi adoptată în caz de urgenţă? Au fost aşa de mare convingerea "fondatorilor" Europei Unite că proiectul lor este infailibil şi generator de permanentă prosperitate?

Pe fondul adâncirii crizei financiare globale au apărut numeroase studii în care se analizează corelaţia dintre nivelul şi dinamica datoriei publice şi creşterea economică.

Articolele şi cartea publicate de profesorii Carmen Reinhart şi Kenneth Rogoff (n.a. "This Time Is Different: Eight Centuries of Financial Folly", Princeton University Press, 2009) au avut un impact deosebit asupra autorităţilor fiscale şi monetare din ţările dezvoltate, chiar dacă, ulterior, au apărut controverse legate de estimarea pragului critic al datoriei publice.

Analizele empirice ale celor doi profesori au arătat că o datorie publică mai mare de 90% din PIB are efecte deosebit de negative asupra creşterii economice. Din păcate, Reinhart şi Rogoff nu pun suficient de mult accentul şi pe regimurile monetare în care avansul rapid al datoriei a condus la intrarea în incapacitate a plată a guvernelor. În majoritatea cazurilor este vorba de falimente suverane care au avut loc înainte de renunţarea, de facto, la ultimele vestigii ale etalonului aur din cadrul sistemului monetar Bretton Woods.

În prezent, după cum spune şi titlul cărţii lor, suntem într-o lume diferită, dominată de banii de hârtie, care nu mai permit stingerea datoriilor (n.a. numerarul din circulaţie este element de pasiv în bilanţurile băncilor naţionale).

În aceste condiţii, Fondul Monetar Internaţional tocmai a trecut la testarea "apelor" internaţionale printr-o nouă analiză a corelaţiei dintre datorii şi creşterea economică. Articolul de pe site-ul FMI este intitulat "Datorii şi creştere: Există un prag magic?", iar autori săi sunt Andrea Pescatori, Damiano Sandri şi John Simon.

În opinia acestora, bazată pe o "abordare empirică nouă" şi date de la Departamentul Fiscal din cadrul FMI, "nu există dovezi privind existenţa unui prag al datoriilor dincolo de care perspectivele de creştere pe termen mediu sunt compromise în mod dramatic".

Trebuie să recunosc profunda efuziune care m-a cuprins la aflarea acestei veşti nemaipomenite. Datoriile nu contează! Calea spre prosperitate este, din nou, deschisă! Poate că regizorii de la Hollywood vor prelua ideea şi o vor transforma în filmul de aventuri "Debt Wars: A New Hope".

Până atunci, trebuie să aşteptăm reacţiile autorităţilor europene, care au preluat destul de rapid altă idee apărută în analizele Fondului, respectiv impozitarea averii nete a cetăţenilor pentru reducerea datoriilor publice.

Din păcate, autorii, după ce ne-au oferit speranţe, vin cu afirmaţii deloc încurajatoare. Astfel, în articol se arată că "există dovezi conform cărora un nivel ridicat al datoriilor este asociat cu o volatilitate mai mare a producţiei", iar "efectele asupra bunăstării sunt negative".

Mai mult, "rezultatele empirice trebuie interpretate cu grijă", deoarece "metodologia folosită nu poate stabili o relaţie fermă de cauzalitate între creşterea economică şi nivelul datoriilor publice".

Deşi accentuează faptul că "nu am stabilit o relaţie structurală pe termen mediu dintre datorii şi creşterea economică", autorii sunt siguri că analiza lor a contribuit la "slăbirea semnificativă a argumentelor pentru urmărirea unor praguri stricte ale datoriilor publice". Această afirmaţie pare să fie suficientă pentru trecerea la acţiune.

Evoluţia din ultimii ani a crizei financiare globale ne arată că propuneri, altădată neverosimile, pentru politici economice se transformă în "realitate" tot mai accelerat, iar ideea economiştilor de la FMI vine într-un moment cât se poate de potrivit.

Ce va urma? Confiscarea parţială a averilor, în condiţiile reluării creşterii datoriilor publice, pe fondul "ajutorului" oferit de băncile centrale astfel încât să nu fie influenţate prea tare costurile de finanţare?

Probabil, dar şi aşa se va ajunge la momentul în care ruinele a ceea ce se numea, odată, civilizaţie vor trebui dezgropate de sub muntele datoriilor de hârtie.