Ethan se întoarce

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 3 februarie 2016

CORNEL CODIŢĂ

Nu ştiu cît timp liber are la dispoziţie un CEO de bancă din România, nici cît timp trebuie să acorde media, conform stassurilor de management ale firmei la care prestează, cert este însă că unii par să aibă mult....foarte mult... timp disponibil. Şi cum "Datul cu presupusul" şi "Aruncatul cu părerea" sunt la noi sporturi naţionale, insul cu pricina s-a înscris hotărît în cursa pentru un loc fruntaş. Pe ramură!!! Cum care ramură? Ramura economico-bancară.

Omul ne propune, nici mai mult, nici mai puţin, decît un "Pact pentru prosperitatea României". Ei, nu poţi rămîne aşa... de piatră... de lemn tănase...mut şi surd.. la asemenea propunere!!! Să vedem, deci, despre ce este vorba!

Ca tot omul (ca şi Caţavencu!), are şi el o nemulţumire, mare...insuportabilă: "sistemul bancar este pus la zid pentru faptul că banii pe care i-a mobilizat în economie nu au avut "suflet, onoare ori memorie". Această stare de lucruri, desigur, nu mai poate continua şi cel care ne asigură, chiar el, că are tăria opţiunilor sale (vezi Take Farfuridi), ne dă şi cheia poveştii:

Economia românească are nevoie de un anotimp al încrederii nu de o iarnă a vrajbei;

Prosperitatea generală a României necesită o simetrie între protecţia socială şi protecţia investiţiilor;

Din punct de vedere geopolitic, vulnerabilitatea economică poate fi fatală unui stat; în fapt, România are nevoie de un sistem financiar-bancar puternic.

De mult n-am mai văzut pe cineva în public pradă unei asemenea "beţii de cuvinte", jonglînd fără nici un fel de îndemînare cu noţiuni şi trimiteri fără nici un control asupra proprietăţii termenilor, aproape fără sens şi noimă, făcute doar pentru a face să rezoneze în subtext cîteva "idei" pe care autorul le-ar dori propagate cît mai larg!

Poziţia de victimă pusă la zid, din care este lansat discursul, este cel puţin curioasă şi nu mai puţin suspectă, pentru că nu reflectă cîtuşi de puţin starea sau privilegiile de care se bucură în continuare în România "sistemul bancar". S-a speriat cineva de vrajba iţită între bancheri, parlamentari şi clienţi, ori mai pe şleau spus, de faptul că în inegala lor luptă cu băncile, clienţii au început să beneficieze de sprijinul unor legiuitori şi oameni cu oarecare influenţă în lumea politicii? Băncile, din cîte ştiu eu, nu au a se teme decît de două lucruri: de propriile greşeli (erori sistematice care implică şi un mare volum de plasament) şi de asaltul în masă al depunătorilor, asupra ghişeelor! Încă şi mai bizară este completarea propoziţiei de căpătîi. Reproşul cu care se luptă autorul nostru de proiecte menite să facă România prosperă este acela că banii mobilizaţi de bănci în economie s-au dovedit fără suflet, onoare ori memorie. "Păi, nu noi suntem de vină pentru asta, citiţi-l pe Steinbeck: aşa sunt banii!!!", pare a ne spune autorele. Cine a făcut vreodată un asemenea reproş, nu ne spune nimeni! De ce ar fi făcut cineva un asemenea reproş băncilor, iar rămîne mai criptic decît un răspuns pytic! Ceea ce li s-a reproşat de-a lungul timpurilor din urmă băncilor din România nu are nimic de a face cu sufletul, onoarea ori memoria banilor, presupunînd că ar avea aşa ceva. Are în schimb de a face cu faptul că băncile s-au avîntat cu entuziasm şi au finanţat cu două mîini toate "proiectele" speculative, ori pe cele menite să crească rapid şi masiv îndatorarea populaţiei, în timp ce pentru proiecte de dezvoltare durabilă, pe termen ceva mai lung, cu rate de cîştig mai "pămîntene" nu a fost decît prea puţin loc, mai niciodată. Efectul pozitiv al politicilor bancare asupra economiei a fost slab şi cînd a fost vizibil, iar cînd economia s-a contractat, băncile şi-au retras banii şi ar fi fost la un pas să plece cu totul, dacă nu ar fi intervenit presiunile şi înţelegerile internaţionale care le-au obligat să rămînă pe loc, măcar cu o parte din capitaluri.

Totuşi, autorul proiectului trebuie să ne spună răspicat cine crede domnia sa că nu ar trebui să se mai certe cu cine: bancherii cu guvernanţii (legiuitorii), bancherii cu clienţii sau clienţii cu guvernanţii? Ţiriac cu Năstase? Teaşcă cu Federaţia? etc Ori, te pomeneşti că Pactul de prosperitate presupune revărsarea păcii eterne a Duhului Sfînt pogorîtă peste toţi şi peste toate, astfel încît băncile să-şi vadă liniştite de profiturile lor, indiferent cum şi le procură; clienţii să-şi vadă cuminţi şi calmi de plata ratelor la credite cu clauze oneroase, indiferent cît trudesc şi chiar şi dacă crapă ca urmare a eforturilor, iar guvernanţii să aibă grijă în continuare doar de ceea ce-i doare pe ei, afacerile şi cîştigurile lor pe seama sclavilor pe care-i jecmănesc, fără să-şi mai bage nasul prin oala băncilor, că acolo e "spaţiu rezervat"!

Propoziţia simetriei este încă şi mai uluitoare şi pare a fi făcută de cineva care nu a călcat măcar o dată cu piciorul prin România. Păi, să-i spunem noi autorului proiectului, ultimele noutăţi: România este ţara unde investiţiile străine se bucură de protecţie extensivă, legislativă, politică şi de altă natură din partea tuturor instituţiilor statului, ceea ce duce riscurile la zero, în timp ce acelaşi stat se dezice, una cîte una, de toate obligaţiile sale privind "protecţia" socială a cetăţenilor săi: de la protecţia faţă de valul activităţilor criminale organizate, la scară statală, chiar de către cei puşi să guverneze, pînă la asigurarea măsurilor minime de asistenţă medicală, a accesului la învăţămînt, ori a unor drepturi esenţiale, cum sunt cel la sănătate, muncă şi viaţă.

În sfîrşit, chestia cu geopolitica, vulnerabilitatea economică şi ceea ce-i poate fi fatal unui stat e mai grea decît răşina de mesteacăn! O excursie cît de sumară în istoria economică i-ar fi spus încrezătorului nostru autor că nu se poate dovedi nici o legătură liniară, directă sau inversă, între puterea sistemului financiar-bancar şi viabilitatea unui stat. Sunt nenumărate state care s-au dezvoltat decenii şi chiar sute de ani cu sisteme financiare relativ slab articulate instituţional şi primitive ca funcţii. America este unul dintre exemplele cele mai evidente! Dimpotrivă, au fost ţări care aveau sisteme financiar-bancare beton, dar care s-au dizolvat, juridic, într-o noapte! Exemplul meu favorit este URSS! De cînd se ştie, România a fost un stat cu mari vulnerabilităţi economice, iar tăria sistemului bancar nu a contat aproape niciodată hotărît şi pozitiv, în ecuaţia sa de dezvoltare.

Personajul Ethan, al lui John Steinbeck, din romanul "Iarna vrajbei noastre", în varianta "trezirii" este arhetipul unei lumi pe care abia astăzi o vedem ajunsă la maturitate. O lume în care nu doar banii nu au onoare, suflet şi memorie, ci înşişi oamenii care îi mînuiesc, pentru a desăvîrşi războiul fiecăruia împotriva tuturor, s-au lepădat de orice memorie, suflet sau onoare.

P.S. Expresia "Iarna vrajbei noastre" a fost făcută celebră de un anume William Shakespeare, în monologul introductiv al dramei Richard al III-lea. De acolo a luat-o şi Steinbeck (!!!) unul dintre marii prozatori americani ai secolului XX, prin viziunea socială, uneori, atît de ascuţit critică, încît a fost greu de înghiţit şi "apreciat" la nivelul establishmentului. Noroc cu Premiul Pulitzer, pentru Fructele Mîniei, şi cu premiul Nobel pentru literatură! Dar, nu ca să vă povestesc despre cele literare v-am sculat au pe dumneavoastră cu noaptea-n cap!

Opinia Cititorului ( 19 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. draga Cornel,

    personajul asupra caruia iti indrepti atentia este CEO al BCR Bucharest si prin urmare irelevant pentru concernul ERSTE GROUP BANK, deoarece conform rapoartelor financiare semnate de catre domnul presedinte al BCR, Manfred Wimmer ,Erste Group Bank este actionar majoritar la firma BCR CHISINAU, MOLDAWIEN. ...."Nu ştiu cît timp liber are la dispoziţie un CEO de bancă din România". ...Domnul Manea , in calitate de CEO BCR Bucharest, este un liber cugetator deoarece ERSTE GROUP... 

    da, si toate merg struna.

    sa dea domn codita cu imprumut 1000 de euro si imprumutatul sa-i dea inapoi ceapa. 

    cand vrea imprumutatul si cum vrea imprumutatul. 

    cat despre rolul banilor si modul cum ei circula e inutil sa subestimam.

    cat despre proprietate nu vad de ce nu trateaza si banii ca o proprietate garantata ? 

    1. trebuie numai da rezolvam ecuatia pentru discounted cash flow sa vedem pentru fiecare caesch generating unit care sunt asteptarile. De exemplu daca presedintele mancand ceapa la discutie cu domnu Treichl il convinge sa nu retraga monetul atunci valoarea de piata a acestei legume va creste.Implicit si impozitele adiacente...conclutia Este ca va fi imposibil un impairment ca in 2011...

      Amice, esti stupid!

      Tampiti purtatori de vorbe si-au pus bancile.

      Tampiti, dar antipatici! 

      Anonimul nu cunoaste istoria dobinzii, in schimb are intuitie: creditul se naste in societatile agricole; initial, cuvintul pentru dobinda avea intelesul de "vitel", adica fiul vacii.

      Sint absolut convins ca au existat situatii in care ceapa a fost folosita drept dobinda, ba chiar si ca principal al rambursarii. 

      ceapa ca principal.

      ca dobanda arpagic sau usturoi. 

      ca de unde sa-ti dea banca inapoi banii depusi daca ea la creditele acordate primeste inapoi ceapa ? 

      Lucrurile degenereaza : fiecare sa-si gospodaresca riscul preluat cand a batut palma.

      Pai asta e singura treaba a bancherului, Gogule, sa evalueze riscul!!! Nu creditul in sine reprezinta munca si serviciul in schimbul caruia se plateste dobanda, pentru virament ii luati oricum comision de transfer. Lumea zice ca daca esti atat de prost incat sa ii dai unui sarac 1000 de euro sa isi ia ceapa, atunci meriti sa fii solidar cu el la pierdere.... Viata ar fi foarte frumoasa in banci, daca voi credeti ca vi se pune la dispozitie monopolul imprumutului iar statul sa va garanteze...

      si apoi a fost de asemenea la Romani foarte cunoscuta. Ca tanar poet aud si auzi cum se striga in limba latina....

      Ma intereseaza pe mine de unde da banii inapoi banca?!

      Nu, asta e afacerea bancii. 

      Eu am alta afacere decat afacerea bancii, iar daca depun bani la banca, atunci inseamna ca ma priceo la afacerea mea. 

      Sa se priceapa si banca la afacerea ei, cum ma pricep eu la a mea.

      Ca banca da credit sau ca nu da, mie trebuie sa-mi dea banii afacerii mele, pe care ii am din productie reala si/sau servicii, la riscul carora eu, unul, ma pricep; si nu ma intereseaza de unde face rost banca de banii mei,... 

      Ai cui sunt?

      Voi garantati banii cand rata initiala este "A" si dupa o vreme devine "A++.." ?

    multumesc pentru articol! incep sa imi recapat speranta ca macar unii vad si aceasta parte a monedei. urmarinf stirile aseara la TV (gen TVR1) si in aceasta dimineata la radio (RFI) am constatat ca si media au inceput sa preia argumentele bancherilor fara discernamant si fara sa prezinte si pozitia debitorilor. din nou, multumesc pentru articol!

    1. Singura televiziune cinstita Este Antena 3. Are si Rating de la Moody AAA

    Excelent articol!

    In prezentarea "ultimelor noutăți" din Romania as fi mentionat, alaturi de statul care are grija doar de investitorii straini, si BNR-ul, care, desi este Banca Nationala, ea apara bancile straine in conflict cu clientii romani! 

    1. Va multumesc pentru acest articol esential!

    Daca era dupa mine lasam bancile sa plece cand au vrut ,nu aveam atata datorie externa( cred).

    A fost retinuta o banca interesanta ca Wolksbank dar aproape degeaba. 

    romanul urmareste decaderea societatii americane din anii '60. Personajul central, Ethan, ajunge in pragul saraciei lucrind ca functionar in propria bacanie, detinuta acum de un imigrant italian. Sotia si copii se pling la nesfirsit de lipsa banilor si de viata pe care o traiesc. Ethan incearca cu disperare sa le ofere fericirea si, in acelasi timp, sa-si pastreze demnitatea. Steinbeck ne poarta intr-o calatorie spre miezul disperarii lui Ethan, alimentata in continuu de sentimentul ratarii.

    1. Romania ratata!

      Prosperitatea generală a României necesită o simetrie între protecţia socială şi protecţia investiţiilor;

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb