EUGEN TEODOROVICI, MINISTRUL FINANŢELOR: "Preşedinţia nu a cerut bani pentru a doua rectificare bugetară"

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 9 noiembrie 2018

 Eugen Teodorovici: "Din ce am văzut eu de la colegi, n-a cerut niciun leu. Asta înseamnă că ceea ce a fost la prima rectificare a fost făcut corect şi nu s-a tăiat nimic din ceea ce era nevoie până la final de an".

Eugen Teodorovici: "Din ce am văzut eu de la colegi, n-a cerut niciun leu. Asta înseamnă că ceea ce a fost la prima rectificare a fost făcut corect şi nu s-a tăiat nimic din ceea ce era nevoie până la final de an".

Administraţia Prezidenţială nu a mai cerut bani la a doua rectificare bugetară, care va fi aprobată de Guvern în maximum două săptămâni, a declarat, ieri, Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Legat de fondurile Preşedinţiei, Eugen Teodorovici a spus: "Din ce am văzut eu de la colegi, n-a cerut niciun leu. Asta înseamnă că ceea ce a fost la prima rectificare a fost făcut corect şi nu s-a tăiat nimic din ceea ce era nevoie până la final de an".

Ministrul de finanţe a precizat că discuţiile privitoare la rectificare s-au purtat la începutul acestei săptămâni, iar în perioada următoare se va stabili forma finală a repartizării sumelor pentru bugetele fiecărui minister şi fiecărei autorităţi publice.

Se pare că la a doua rectificare nu vor primi bani nici serviciile secrete, dar ministrul de resort, deşi a menţionat că acestea nu au solicitat noi fonduri, a declarat că încă nu are situaţia finală.

La rectificarea bugetară din luna septembrie, Administraţia Prezidenţială a pierdut 11 milioane de lei şi preşedintele Klaus Iohannis susţinea că Summitul Iniţiativei celor Trei Mări va fi făcut pe datorie. De aceea, pare inexplicabil faptul că, până acum, Administraţia Prezidenţială nu a solicitat nicio sumă la următoare rectificare bugetară.

De asemenea, la prima rectificare bugetară, au fost tăiate fonduri şi de la serviciile secrete. SRI a pierdut 113 milioane lei, dar bugetul pe anul acesta a rămas mai mare cu 8% faţă de anul trecut. Aceeaşi situaţie este şi la SIE, care a pierdut la prima rectificare bugetară 16 milioane lei, dar bugetul pe anul în curs este în continuare cu 10% mai mare faţă de 2017. Şi serviciul de Telecomunicaţii Speciale a avut bugetul tăiat la prima rectificare bugetară, cu 16 milioane, dar creşterea faţă de 2017 este de 17%. Situaţiile privind creşterile bugetare la servicii sunt cele prezentate de guvern şi de Ministerul de Finanţe, dar ele nu iau în calcul faptul că, de la începutul anul 2018, toate salariile funcţionarilor publici şi ale personalului bugetar au fost mărite considerabil, fapt care practic anulează creşterea bugetară despre care vorbesc oficialii guvernamentali sau o transformă într-o pierdere reală comparativ cu anul trecut.

Ministrul Eugen Teodorovici susţine că, la sfârşitul anului 2018, va fi gata noul proiect de buget pentru 2019 şi atunci vor fi anunţate măsurile care vor fi luate pentru anul viitor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu a cerut ca nu vrea ....vede ca nu prea ai bani... Se vede si din actualele actiuni prin care vrei sa-i "sacrifici" iar societatile energetice (Romgaz,Trans Gaz, Nuclearelectrica etc) vrei dividente la maxim (90 din profit si daca se poate si ceva din "rezerva}. Desi TransGaz are tot felul de obiective prevazute ca investitii...voi veniti la "sacrificare" din punct de vedere financiar...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb