EUGEN TEODOROVICI: "Ne bazăm pe parteneriatul solid cu BEI în vederea implementării proiectelor de investiţii din România"

A.C
Politică / 19 februarie 2018

Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici

Ministrul Finanţelor Publice, domnul Eugen Teodorovici, a avut o întrevedere astăz, cu vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, domnul Andrew McDowell, cu ocazia conferinţei anuale de prezentare a activităţii BEI în general şi, în special, a celei din România, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Teodorovici a declarat: "În calitate de ministru al finanţelor, precum şi de Guvernator pentru România al BEI, aş dori ca România să continue să beneficieze de diversitatea instrumentelor şi modalităţilor de finanţare pe care Banca le pune la dispoziţie statelor membre, cu accent pe cele care pot ajuta la creşterea gradului de absorbţie al fondurilor europene nerambursabile. (...) Ne bazăm pe parteneriatul nostru solid în pregătirea preluării şi în exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE anul viitor, pentru asigurarea unui dialog inter-instituţional eficient şi a unei bune comunicări cu toţi cei interesaţi, în vederea stabilirii arhitecturii Cadrului Financiar Multianual post 2020".

În peste 25 ani de activitate a Băncii Europene de Investiţii în România, Banca a finanţat proiecte în sectorul privat şi public, inclusiv pentru autorităţi locale, în valoare de peste. 13 miliarde euro, din care împrumuturi semnate în jur de 1,3 miliarde euro doar în anul 2017.

Din momentul în care România a devenit stat membru, BEI, în calitate de bancă a Uniunii Europene, a sprijinit eforturile Guvernului de a mobiliza cele mai adecvate resurse financiare pentru acoperirea nevoilor bugetului şi creşterea absorbţiei fondurilor nerambursabile UE, prin punerea la dispoziţie a unor împrumuturi destinate acoperirii parţiale a contribuţiei bugetului de stat la finanţarea diverselor programe operaţionale sectoriale, potrivit sursei citate.

Eugen Teodorovici a adăugat: "Ministerul Finanţelor Publice trebuie să aibă un rol important nu doar în a colecta informaţiile legate de modul în care se derulează împrumuturile cu BEI şi de stadiul acelor proiecte, ci şi să se implice activ în monitorizarea trimestrială a stadiului implementării proiectelor de investiţii, prin discuţii la minister pentru a vedea exact dacă sunt blocaje şi, mai ales, care sunt soluţiile pentru ca împrumuturile să fie trase la termenul asumat împreună cu finanţatorul. Nu voi accepta niciun fel de prelungire a vreunui acord de împrumut fără argumente foarte clare. Nevoile din România sunt foarte mari, pe diferite zone de interes pentru cetăţeni şi nu cred că putem justifica prin faptul că echipele care au sarcina să facă acest lucru în ministerele de linie şi nu numai, nu-şi fac treaba cum ar trebui. Rolul Ministerului de Finanţe va fi să se asigure că lucrurile merg aşa cum ne dorim cu toţii', a mai precizat Eugen Teodorovici.

În 2017, România a semnat cu BEI acorduri care depăşesc 1,3 miliarde euro, din care 1 miliard euro reprezintă împrumuturi contractate de Ministerul Finanţelor Publice. În acelaşi timp, BEI a semnat în România patru contracte de finanţare de peste 170 milioane euro sub umbrela Fondului European pentru Investiţii Strategice (FEIS), în cadrul Planului de Investiţii pentru Europa (PIE).

BEI este instituţia financiară a Uniunii Europene înfiinţată în 1958, prin Tratatul de la Roma, cu scopul de a acorda asistenţă tehnică pe termen lung prin proiecte care susţin dezvoltarea echilibrată a întregului spaţiu comunitar şi contribuie la coeziunea economică, socială şi teritorială a UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb