EURO 2020 Tur de forţă pentru constructorii stadioanelor

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Companii / 25 iulie 2019

Tur de forţă pentru constructorii stadioanelor

Construirea stadioanelor de antrenament pentru meciurile de la turneul final al Euro 2020 a generat un munte de discuţii contradictorii şi un deal de hârtii necesare avizelor şi proiectelor. Pe ultima sută de metri trei dintre cele patru stadioane au fost dărâ-mate şi a început reconstrucţia lor (Ghencea, Arcul de Triumf şi Giuleşti) iar al patrulea este în continuare incert, după ce arena din Şoseaua Ştefan cel Mare a fost blocată de un contract cu multe prevederi care opresc orice evoluţie în bine. Cu un an înaintea Campionatului European constructorii încearcă un adevărat tur de forţă pentru a fi gata la timp.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a declarat cu prilejul unei noi reuniuni a Comitetului Interministerial pentru organizarea Campionatului European de Fotbal 2020, că autorităţile se confruntă cu unele întârzieri legate de lucrările la stadioanele Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf: "Este necesară o evaluare constantă a activităţilor întreprinse de fiecare instituţie în parte pentru a putea monitoriza potenţialele prelungiri ale termenelor de execuţie stabilite. Din păcate, ne confruntăm şi cu întârzieri în câteva direcţii şi ar trebui să ne concentrăm eforturile pentru a le diminua şi pentru a finaliza cât mai multe dintre obiectivele asumate. În majoritatea proiectelor suntem într-o fază avansată, conform graficelor şi sper să accelerăm cât mai mult diversele acţiuni şi să ne concentrăm eforturile pentru a ne încadra în toate termenele stabilite''.

În schimb, consilierul premierului Viorica Dăncilă, fostul mare fotbalist Gică Popescu este mult mai optimist: "Stăm foarte bine, suntem în grafic cu majoritatea lucrărilor, dar bineînţeles că mai sunt şi mici întârzieri, trebuie să îl aducem pe linia de plutire. Dar EURO 2020 are mult mai multe componente de care UEFA se interesează, în fiecare lună avem o întâlnire la nivelul comitetului interministerial. Eu cred că acest turneu va fi făcut ori bine, ori excepţional". Gică Popescu a sub-liniat importanţa construirii acestor stadioane: "Euro 2020 nu înseamnă doar cele două obiective, stadioane şi calea ferată, ci mult mai multe. Ultimele preocupări ale celor de la UEFA în discuţiile pe care eu le-am avut cu ei erau legate de cele trei stadioane. Bineînţeles că dorim ca aceste trei stadioane să fie gata şi vor fi gata până la Euro 2020 chiar dacă nu vor fi gata în totalitate ci în proporţie de 90 la sută, de pus trei prosoape, trei ghivece, asta nu înseamnă că nu vor fi folosite la Campionatul European. Trebuie înţeles că aceste obiective importante nu le facem pentru Euro 2020, deşi dorim să le folosim la Euro 2020, şi vor fi operative pentru acest turneu final. Asta înseamnă că echipele care vor veni la Bucureşti se vor putea antrena pe cele trei stadioane. Noi suntem foarte încrezători că vom duce aceste obiective la îndeplinire. Dar nu facem aceste obiective doar pentru cele trei săptămâni cât va dura Euro 2020. Trebuie să fim suficient de înţelepţi şi de deştepţi ca în urma acestui eveniment sportiv să ne rămână cât mai multe lucruri, să ne rămână infrastructură astfel încât Bucureştiul să ajungă la un nivel de infrastructură sportivă care să îi permită să organizeze şi alte evenimente. Mă refer la cele trei stadioane, plus Dinamo care cred că se va construi, şi dacă adăugăm alte două din proximitate, Giurgiu şi Ploieşti, atunci Bucureştiul va deţine o infrastructură sportivă de 6 stadioane care va permite să organizeze competiţii internaţionale. Este important să le avem gata la Euro 2020, dar nu trebuie să ne uităm doar la această competiţie. Cele trei stadioane vor fi gata pentru antrenamentele de la Euro 2020. (...) Referitor la calea ferată, este un obiectiv mai vechi şi acest proiect a stat din 2008 până în 2018 undeva în sertar. Noi va trebui să profităm de acest proiect pentru a ticlui încă un obiectiv. Însă în acest manual prezentat la UEFA în 2014 nu este prevăzută calea ferată. Au fost prevăzute însă alte obiective pe care din păcate nu le-am putut îndeplini deoarece ne-am apucat de lucru foarte târziu. Din 2014 până în 2017 nu s-a întâmplat nimic. În 2017 a luat naştere comitetul interministerial de organizare a EURO 2020 şi a avut o unică întâlnire până la venirea mea. După aceea au avut loc opt şedinţe ale comitetului interministerial şi am avut 83 de întâlniri pe baza acestui proiect, deci s-a muncit, dar din păcate ne-am apucat târziu. Facem în continuare tot ce se poate astfel încât acest proiect să fie organizat cu succes şi eu sunt convins că aşa va fi".

Reprezentanţii CFR au declarat că modernizarea căii ferate pe traseul Gara de Nord - Aeroportul Otopeni va costa 584 de milioane de lei, iar racordul de 2,95 kilometri de la calea ferată existentă până la Terminalul Sosiri va fi construit pe 42 de piloni. Modernizarea căii ferate ar urma să servească într-o primă fază pentru transportul suporterilor echipelor participante la EURO 2020 până în Bucureşti.

Compania Naţională de Investiţii a prezentat planurile stadioanelor care urmează a fi construite în vederea găzduirii de către Bucureşti a unor meciuri de la EURO 2020, iar planul arhitectural al arenei Steaua apare schimbat faţă de proiectul iniţial. Capacitatea arenei va fi de 31.254 spectatori iar valoarea lucrărilor este de aproximativ 64,5 milioane euro cu TVA, taxe şi cote incluse. Complexul sportiv va avea o suprafaţa de joc cu o lungime de 105 m şi o lăţime de 68 m, cu gazon natural ranforsat sintetic, spaţii de cazare pentru sportivi (24 de camere cu un total de 48 de locuri de cazare), restaurant, muzeu al Clubului Sportiv al Armatei Steaua, spaţii VIP, sală de forţă şi de recuperare şi magazine. Stadionul Arcul de Triumf va fi reconstruit şi va avea o capacitate de 8.207 de locuri iar valoarea lucrărilor este de aproximativ 24 milioane euro cu TVA, taxe şi cote incluse. Conform planului CNI, stadionul Arcul de Triumf urmea-ză a fi reabilitat, modernizat şi trans-format într-un Centru sportiv de excelenţă şi va găzdui competiţii de fotbal şi de rugby. Capacitatea stadionului Giuleşti Valentin Stănescu va fi de de 14.000 de locuri iar valoarea lucrărilor este de aproximativ 29 milioane euro cu TVA. Noua arenă este prevăzută cu o pistă de atletism pentru antrenament sub tribune, o sală de sport dotată aflată sub peluza nord şi spaţii de cazare pentru sportivi (28 de locuri).

UEFA a solicitat celor 12 ţări organizatoare ale Euro 2020 să pună la dispoziţie patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo. Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo nu au fost demarate, variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia. Pe de altă parte, UEFA a trimis celor 55 de ţări participante la preliminariile Campionatului European ghidul bazelor sportive dis-ponibile pentru echipele participante la Turneul final din iunie 2020, informează FRF. Bucureştiul figurează în ghidul UEFA cu următoarele recomandări de baze de cantonament: 1. Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia - cu drept de preemţiune pentru reprezentativa României. Staff-ul echipei noastre naţionale a notificat UEFA că îşi va exercita acest drept; 2. Academia FC Voluntari în tandem cu Hotel Caro; 3. Baza de pregătire a FCSB din Berceni. Lista enumeră bazele pre-selectate de UEFA în fiecare oraş gazdă. Echipele au libertatea de a-şi alege locuri de cantonament şi din afara recomandărilor UEFA. Astfel, lista oficială a bazelor de pregătire ale participantelor la Turneul final va fi anunţată la începutul anului 2020, după încheierea calificărilor şi exprimarea opţiunilor fiecărei ţări. Bazele prezentate sunt dedicate cantonamentelor echipelor (cu facilităţi de cazare, antrenament şi recuperare) pentru când se vor stabili într-un oraş gazdă. Într-o etapă ulterioară vor fi prezentate şi recomandări de stadioa-ne de antrenament, pentru echipele care vin să joace un singur meci în oraşul respectiv şi sunt cantonate în alt oraş gazdă. Arena Naţională este des-tinată pentru desfăşurarea celor patru meciuri de la Euro-2020, la 14, 18 şi 22 iunie în Grupa C şi pe 29 iunie pentru optimile de finală. Dacă se califică, naţionala noastră va juca cel puţin două partide la Bucureşti. Meciurile din Grupa C se vor mai disputa şi la Amsterdam. Partidele din Grupa A vor fi găzduite de Roma şi Baku, cele din Grupa B vor avea loc la Sankt Peters-burg şi Copenhaga, meciurile din Grupa D se vor juca la Londra şi Glasgow. Întâlnirile din Grupa E se vor des-făşura la Bilbao şi Dublin, iar cele din Grupa F, la Munchen şi Budapesta. Meciul de deschidere a competiţiei va avea loc pe Stadionul Olimpic din Roma. Pe Wembley se vor desfăşura semifinalele şi finala competiţiei. Ţara noastră a primit în 2014 dreptul de a organiza patru meciuri din cadrul turneului final al Euro 2020.

(Articol preluat din Revista BURSA Construcţiilor)

Stadionul Steaua

- Capacitatea stadionului va fi de 31.254 de spectatori.

- A fost avizat Studiul de fezabilitate prin HG. 85/7.03.2018. În urma publicării anunţului de participare nr. 183812/23.03.2018, în data de 10.05.2018 a avut loc deschiderea ofertelor depuse.

- În data de 18.07.2018 a fost încheiat contractul cu asocierea declarată câştigatoare. Valoarea contractului este de 210.067.331 lei fără TVA, cote şi taxe.

- În data de 07.02.2019 s-a emis Autorizaţia de construire de către Primăria Sector 6 Bucureşti. În data de 25.02.2019, ulterior notificării ISC cu privire la demararea lucrărilor de execuţie, conform prevederilor legale, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de execuţie privind noua arenă sportivă.

- Stadiul fizic este de aproximativ 15%. Se execută lucrări de infrastructură şi suprastructură, au fost predate şi se află în analiză proiectele tehnice de execuţie, suprastructura metalică şi arhitectură, instalaţii şi amenajări exterioare.

----------------------------------------------

Stadionul Arcul de Triumf

- Capacitatea stadionului va fi de 8.207 de spectatori.

- A fost avizat Studiul de fezabilitate prin HG. 85/7.03.2018. În urma publicării anunţului de participare nr. 183811/23.03.2018, în data de 10.05.2018 a avut loc deschiderea ofertelor depuse.

- În data de 25.07.2018 a fost semnat contractul cu asocierea declarată câştigătoare. Valoarea contractului este de 78.655.931,11 lei fără TVA, cote şi taxe.

- În prezent se lucrează la documentaţia tehnică în vederea obţinerii Autorizaţiei de construire, împreuna cu avizele aferente. În paralel MTS şi FRR au demarat procedura de des-fiinţare a construcţiilor existente.

- S-a depus documentaţia tehnică în vederea obţinerii Autorizaţiei de construire împreună cu avizele aferente. În paralel MTS şi FRR au finalizat procedura de achiziţie pentru eliberarea amplasamentului desfiinţarea construcţiilor existente şi de deviere a unei conducte de apă care traversa amplasamentul.

-------------------------

Compania Naţională de Investiţii a prezentat detaliile legate de realizarea celor trei stadioane.

----------------

Stadionul Rapid

- Capacitatea stadionului, conform HG 208/2018, va fi de 14.000 de spectatori.

- A fost avizat Studiul de fezabilitate prin HG nr. 208/2018.

- În urma publicării anunţului de participare CN1000299/ 09.05.2018 pentru proiectarea si execuţia lucrărilor pentru Stadionul Giuleşti, în data de 01.11.2018 a fost încheiat contractul cu asocierea declarată câştigătoare. Valoarea contractului este de 98.318.052,33 lei fără TVA, cote şi taxe.

- La acest moment se definitivează documentaţia tehnică în vederea obţinerii Autorizaţiei de construire, împreună cu avizele aferente.

- În data de 11.02.2019 s-a emis Autorizaţia de desfiinţare/demolare parţială de către Primăria Sectorului 6 Bucureşti a vechiului stadion, şi ulterior notificarii ISC, conform prevederilor legale, au fost demarate lucrarile de demolare, aferente proiectului.

- Lucrările de demolare asupra construcţiei vechi au fost finalizate şi se realizează incinta de piloni foraţi. S-a depus documentaţia tehnică în vederea obţinerii Autorizaţiei de construire, împreună cu avizele aferente în vederea emiterii ordinului de începere a lucrărilor de construire.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb