Euro Insol a denunţat contractul dintre Cet Govora si Uzinele Sodice

S.A.
Ziarul BURSA #Companii / 2 august 2016

Euro Insol a denunţat contractul dintre Cet Govora si Uzinele Sodice

Euro Insol, administratorul judiciar al CET Govora, a notificat Uzinele Sodice Govora (USG) privind denunţarea contractului de furnizare abur industrial începând cu 1 august 2016.

Potrivit unui comunicat al Euro Insol trimis redacţiei, această decizie a fost luată a reduce pierderile care s-au ridicat anul trecut la 97 milioane lei şi pe primele şase luni ale acestui an la 24 milioane lei.

La momentul deschiderii procedurii insolvenţei, 9 mai 2016, CET Govora înregistra capitaluri proprii negative de 29 milioane lei, pierderi de 300 milioane lei şi datorii de peste 400 milioane lei, potrivit sursei citate.

Pe relaţia contractuală cu USG, CET Govora a livrat constant în cei 10 ani de derulare a contractului, abur industrial la un preţ mult mai mic decât preţul de cost sau preţul reglementat de ANRE, se arată în comunicat. Preţul contractual era de 78 lei Gcal în condiţiile în care preţul reglementat era de 106 lei Gcal şi preţul de cost de 130 lei Gcal.

Creşterea preţului contractual pe intervalul de referinţă 2006 - 2016 nu a fost de natură să acopere nici măcar inflaţia, apreciază reprezentanţii Euro Insol. Astfel, CET Govora a înregistrat pierderi prin raportare la indicele de inflaţie de 39 milioane euro, respectiv 30 milioane euro ca diferenţă între preţul reglementat de ANRE şi preţul contractual sau 64 milioane euro ca diferenţă între preţul de cost şi preţul contractual.

"Spuneam încă din 2012 că în ograda fiecărei companii a statului a proliferat o gaşcă de băieţi deştepţi care secătuiau de resurse şi profit respectivele entităţi. Modul de operare e identic cu cel de la Hidroelectrica - contracte pe termen lung, fără mecanisme de ajustare a preţului în funcţie de inflaţie, piaţă sau cost de producţie. Imediat după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva CET, am demarat discuţii şi negocieri cu cei 2 parteneri strategici Oltchim şi USG în vederea obţinerii unor preţuri corecte şi echitabile care să genereze venituri suplimentare, condiţie esenţială în promovarea cu succes a unui plan de reorganizare", a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al CET Govora.

Borza a precizat că Oltchim, o societate cu capital de stat şi în insolvenţă, a acceptat o creştere de preţuri semnificativă de la 94 lei Gcal la 106 lei Gcal abur industrial de 13 bari respectiv de la 94 lei Gcal la 126 lei Gcal abur industrial de 35 bari. Avocatul a mai arătat şi că Uzinele Sodice Govora, parte a unei multinaţionale cu o cifră de afaceri de peste un miliard de euro, a refuzat să accepte o majorare de preţ "cel puţin până la valoarea prag minimală reglementata de ANRE".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ce facem cu valoarea capitalului social ajustata la inflatie la Hidroelectrica, acolo nu prea va inghesuiti sa aplicati IFRS..." fără mecanisme de ajustare a preţului în funcţie de inflaţie". Cat despre cat de bun manager sunteti acest lucru poate fi cel mai usor observat prin faptul ca dvs. ati amortizat active in constructie in valoare de aprox. 900 milioane lei, adica bugetul pe 3 ani al fondului de salarii Hidroelectrica. Cu alte cuvinte daca ati tine lucratorii in aceasta perioada acasa si ati plati salariile se va obtine acelasi efect. Oricum bancile se bucura sa va primeasca cashul pe care vi-l onoreaza cu dobanzi sub 1%. The perfect manager...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb