Euro nu se redresează, pe pieţele externe

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 iulie 2012

Moody's a retrogradat la "negativă" perspectiva ratingurilor Germaniei, Olandei şi Luxemburgului

Spania a vândut titluri de stat la randamente în creştere

Euro şi-a continuat declinul ieri, pe pieţele externe, în raport cu dolarul, moneda unică depreciindu-se sub 1,21 dolari pentru a doua zi la rând, în contextul în care Moody's Investors Service a retrogradat pers-pectiva ratingurilor Germaniei, Olandei şi Luxemburgului.

În plus, pe pieţe continuă să se resimtă temerile legate de situaţia financiară a Spaniei şi Greciei.

Euro a scăzut cu 0,2% la ora 10.46, pe piaţa din New York, ajungând la 1,2090 dolari. Luni, moneda unică a coborât până la 1,2067 dolari, cel mai redus curs din iunie 2010 până la momentul actual. De la începutul anului curent, moneda împărţită de 17 state din UE a pierdut 5,6 procente raportat la dolar.

Menţionăm că agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a coborât, luni seara, perspectiva ratingului pentru datoria publică a Germaniei, Olandei şi Luxemburgului - de la "stabilă" la "negativă" -, pe fondul incertitudinii tot mai mari privind criza datoriilor din zona euro. Cele trei ţări beneficiază de ratingul de top "AAA".

Agenţia a atras atenţia asupra "probabilităţii tot mai mari ca Grecia să iasă din zona euro" şi a impactului pe care l-ar avea un asemenea eveniment asupra statelor membre ale uniunii monetare.

"Chiar dacă acest eveniment va fi evitat, este tot mai probabil să fie nevoie de un ajutor pentru alte state din zona euro, în special Spania şi Italia", conform Moody's. În opinia specialiştilor agenţiei, această situaţie ar afecta cele mai solvabile state din zona euro.

În urma anunţului Moody's, Ministerul german de Finanţe a afirmat că "Germania va continua să-şi exercite rolul de ancoră de stabilitate în zona euro" şi va face tot posibilul, împreună cu partenerii săi, pentru depăşirea crizei datoriilor cât mai curând posibil.

Oficialul de la Berlin a subliniat, însă, că Germania are "o situaţie economică şi financiară solidă", iar riscurile citate de agenţia de evaluare nu reprezintă noutăţi şi sunt bazate în mare parte pe estimări pe termen scurt.

Spania a vândut obligaţiuni de 3,05 miliarde euro

Costurile de împrumut ale Spaniei au urcat ieri, când Trezoreria de la Madrid a vândut obligaţiuni de 3,05 miliarde euro cu maturitatea la 84 şi 175 de zile.Titlurile cu scadenţa la 84 de zile au fost plasate la un randament de 2,434%, comparativ cu 2,362%, la licitaţia din 26 iunie. Obligaţiunile cu scadenţa la 175 de zile au fost vândute la un randament de 3,691%, faţă de 3,237% la licitaţia precedentă.

Randamentul titlurilor de referinţă cu maturitatea la zece ani a urcat la un nou record: 7,625%.

Potrivit El Confidencial, care citează persoane apropiate premierului Mariano Rajoy, guvernul Spaniei nu exclude părăsirea zonei euro. Conform publicaţiei, deşi ieşirea ar fi dezastruoasă pe termen scurt, o astfel de decizie i-ar permite ţării să-şi îmbunătăţească pe termen lung competitivitatea economică.

Oficialii de la Madrid au refuzat să facă vreo declaraţie pe marginea celor publicate de El Confidencial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb