Moneda unică europeană s-a apreciat ieri, pe pieţele externe, în raport cu dolarul, pe fondul optimis-mului generat de recent anunţatul proiect de buget al Spaniei şi de rezultatele testelor de stres din sectorul bancar al ţării. Investitorii cred că zona euro a făcut un pas către rezolvarea crizei datoriilor.
Potrivit unui audit independent realizat de compania "Oliver Wyman" şi dat publicităţii vineri seara, băncile spaniole au un deficit de capital de 59,3 miliarde euro (76,3 miliarde dolari), cifra fiind inferioară estimărilor anterioare, de 62 de miliarde euro.
În plus, această analiză efectuată pe 14 instituţii de credit din Spania a relevat că şapte bănci nu au nevoie de capital suplimentar. În această situaţie sunt primele două mari bănci din ţară: "Banco Santander" SA şi "Banco Bilbao Vizcaya Argentaria" SA.
Executivul spaniol a anunţat că vrea să ceară Uniunii Europene numai 40 de miliarde de euro din cele 100 de miliarde promise pentru recapitalizarea sectorului bancar, iar res-tul până la 59,3 miliarde de euro să fie completat din vânzarea de active sau investiţii private.
Agenţia de evaluare Moody's Investors Service consideră că recapitalizarea sectorului bancar din Spania este pozitivă pentru ratingul de credit al ţării.
În condiţiile date, euro a urcat cu 0,6% la ora 10.09, pe piaţa din New York, la 1,2934 dolari. Avansul a venit după un declin de 0,4%, la 1,2804 dolari - cel mai redus curs consemnat după 11 septembrie.
Euro s-a menţinut pe curs pozitiv chiar şi după publicarea informaţiilor privind scăderea producţiei din industria prelucrătoare în zona euro, în septembrie, pentru a 14-a lună consecutiv, respectiv menţinerea ratei şomajului din regiune la un nivel record în august.
În opinia analiştilor, cursul euro va fi susţinut, în continuare, astfel că aprecierea monedei unice nu se va opri.