Numit drept "Cel mai puternic politician al României" de către jurnaliştii de la Euronews, aceştia susţin că Liviu Dragnea a intentat un proces împotriva Bruxelles-ului după ce ascesta a fost acuzat de corupţie şi de fraudare de fonduri europene.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), l-a acuzat pe Liviu Dragnea, liderul Partidului Social Democrat (PSD), de o înşelăciune de aproximativ 21 milioane de euro, acuzaţie întemeiată cu ajutorul investigaţiilor efectuate de biroul anti-fraudă al Comisiei Europene, OLAF.
Cu toate acestea, Dragnea respinge toate acuzaţiile şi a itentat un proces la Curtea Europeană de Justiţie, un purtător de cuvânt al instituţiei a spus că nu există detalii suplimentare în această speţă, relatează AFP.
DNA-ul susţine că fraudarea fondurilor UE a fost efectuată prin intermediul unei firme de construţii rutiere, Tel Drum.
Conflictul dintre Dragnea şi Bruxelles vine după ce România, clasată de Transparency International ca una dintre cele mai corupte ţări din blocul european, a preluat controlul preşedinţiei rotative a UE pe 1 ianuarie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2019, 02:12)
abureli, ca sa justifice pentru alegeri infractiunea, el nu e vinovat si a dat in judecata europa sa se apere
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2019, 08:01)
Infractorul Dragnea a chemat lumea la vot. Fraudarea fondurilor rămâne la nivel de propagandă securistă.
2. Delirium tremens
(mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2019, 09:59)
Delirium tremens Dragnea vrea sa ne scoata din Europa si sa ne duca langa Burkina Faso