Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut ieri, pentru prima oară în ultimele patru zile, după ce banca centrală a SUA (Federal Reserve - Fed) şi-a redus estimările privind evoluţia economiei SUA, iar fostul preşedinte al Fed, Alan Greenspan, a declarat că băncile americane au, încă, mare nevoie de capital.
Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au scăzut cu 3%, la 1,86 euro. Titlurile "Intesa Sanpaolo" SpA, a doua bancă italiană, au coborât cu 1,5%, la 2,63 euro. Acţiunile "Unione di Banche Italiane" SCPA, a patra bancă din ţară, au scăzut cu 2,1%, la 9,68 euro.
Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au pierdut 1,3%, afişând un curs de 46,32 euro, iar cele ale "Commerzbank" AG, numărul doi din ţară, au coborât cu 3,2%, la 5,63 euro. Titlurile "Allianz" SE, cel mai mare asigurator din Europa, au coborât cu 3%, la 68,85 euro.
Titlurile "ArcelorMittal", cel mai mare producător de oţel din lume, au coborât cu 4,8%, la 21,595 euro. "Moody"s Investors Service" a redus calificativul acordat emitentului: Baa3, de la Baa2, din cauza "slăbirii continue a pieţei oţelului".
Acţiunile "Air France-KLM Group", cel mai mare operator de transport aerian din Europa, au coborât cu 1,3%, la 11,15 euro. "Société Générale" SA şi-a modificat în sens negativ recomandarea pentru acţiunile grupului franco-olandez: "păstrează", de la "cumpără".
Titlurile retailerului german "Arcandor" AG au urcat cu 3,7%, la 2,24 euro. Potrivit Financial Times, viitorul companiei ar putea fi decis de guvern cel mai devreme săptămâna viitoare. Executivul de la Berlin va decide dacă va acorda grupului "Arcandor" garanţii de 650 milioane de euro. Este posibil ca unele operaţiuni ale companiei să fuzioneze cu cele derulate de lanţul "Kaufhof", controlat de "Metro" AG, cel mai mare retailer din Germania.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 2,8%, la 4.347,02 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 2,3%, la 3.228,33, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 2,4%, la 4.920,38.
• Scăderi şi în SUA
Acţiunile tranzacţionate la bursele americane au scăzut ieri, în deschidere, după anunţarea cifrelor privind situaţia de pe piaţa muncii, dar şi în baza afirmaţiilor făcute de Alan Greenspan.
Titlurile "Citigroup" Corp., în trecut cea mai mare bancă din SUA, au scăzut cu 1,6%, la 3,63 dolari. Acţiunile "JPMorgan Chase & Co." au scăzut cu 1,4%, la 34,08 dolari. Acţiunile emitentului de credit carduri "American Express" Co. au coborât cu 2,5%, la 23,38 dolari.
Titlurile "Walt Disney" Co., cea mai mare companie de media din lume, au coborât cu 2,3%, la 23 de dolari.
La ora 9:36, indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 1,4%, la 891,23 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,5%, la 8.300,26, Nasdaq Composite - cu 1,2%, la 1.707,08.
• Acţiunile exportatorilor niponi - în declin
Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut ieri, ca urmare a aprecierii yenului. Astfel, au fost afectaţi în primul rând exportatorii niponi, pentru care un yen mai puternic înseamnă reducerea veniturilor.
Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, care, în 2008, a obţinut 28% din cifra vânzărilor în America, au scăzut cu 2,4%, la 3.230 yeni. Titlurile "Honda Motor" Co., al doilea producător auto din Japonia, care realizează 45% din vânzări în America de Nord, au coborât cu 1,5%, la 2.645 yeni.
Titlurile "Takashimaya" Co., operator de centre comerciale, au scăzut cu 3,9%, la 572 yeni, după ce au fost confirmate primele cazuri de gripă porcină în Tokyo. Acţiunile "Aeon" Co., al doilea retailer nipon, au pierdut 3,2%, ajungând la 855 yeni.
Acţiunile "Melco International Development" Co., operator de cazinouri, au scăzut cu 9,7% pe piaţa din Hong Kong, la 5,38 dolari HK. "Melco Crown Entertainment" Ltd., la care "Melco International" este acţionar, a raportat pierderi nete de 35,3 milioane dolari HK pentru primul trimestru din 2009, comparativ cu un profit de 43,2 milioane în perioada similară a anului trecut.
Titlurile "Ibiden" Co., producător de componente pentru cipurile de memorie, au scăzut cu 2,7%, la 2.740 yeni. "Nikko Citigroup" Ltd. a redus ratingul pentru acţiunile companiei nipone: "vinde", de la "păstrează".
La Sydney, acţiunile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au crescut cu 2,9%, la 66,64 dolari australieni. Potrivit Sydney Morning Herald, "Aluminum Corp. of China" ar putea accepta o cotă mai mică din "Rio", ca să obţină aprobarea pentru o investiţie. Astfel, "Rio" ar putea vinde obligaţiuni convertibile către alţi acţionari, iar "Aluminum" Corp. va accepta o cotă de 15%.
Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, respectiv cel mai mare producător de ţiţei din Australia, au coborât cu 0,6%, la 34,40 dolari australieni, ca urmare a ascensiunii cotaţiei petrolului.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,9%,la 9.264,15 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1,6%, la 17.199,49, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,3%, la 3.813,90.