Excendentul bugetar al Greciei - 2,19% din PIB

T.S.
Internaţional / 2 iulie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Economia elenă ar urma să crească cu 1,9% anul acesta şi cu 2,1% anul viitor, a previzionat Banca Centrală a Greciei (BoG) în raportul său de politică monetară, dar excedentul bugetar primar va fi de 2,9% din PIB, sub nivelul de 3,5% din PIB agreat cu creditorii internaţionali, transmite Reuters.

"Economia continuă să se confrunte cu provocări semnificative, în special din cauza îndelungatei perioade de criză. Printre provocări se află nivelul ridicat al creditelor neperformante (NPL), datoria ridicată. Sustenabilitatea datoriei s-a îmbunătăţit după măsurile aprobate de Eurogrup anul trecut", se arată în documentul BoG.

De asemenea, apreciază Banca Centrală a Greciei, menţinerea unui excedent bugetar primar ridicat pentru o perioadă extinsă, în special când este însoţită de un nivel ridicat al impozitării şi reduceri ale investiţiilor publice, reprezintă de asemenea o provocare semnificativă, afectând redresarea economiei.

Autorităţile de la Atena s-au angajat să atingă un surplus bugetar primar, care exclude sumele alocate pentru serviciul datoriei, de 3,5% din PIB până în 2022 şi de 2,2% din PIB până în 2060.

De asemenea, Banca Centrală a Greciei a cerut un ritm mai rapid al privatizărilor şi o politică mai agresivă pentru atragerea investitorilor străini.

Grecia, a cărei datorie publică se ridică la 180% din PIB, a primit ajutoare financiare în valoare de 280 miliarde de euro începând din 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb