Executivul a aprobat URBACT II şi Programul Operaţional Sud Estul Europei

AZ
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 10 ianuarie 2008

Demararea negocierilor privind proiectul de "Acord pentru implementarea Programului URBACT II" şi a celor privind proiectul de "Memorandum de Înţelegere pentru Programul Operaţional Sud Estul Europei (PO SEE)" a fost aprobată în şedinţa de ieri a Executivului. În vederea implementării comune a Programului Operaţional URBACT II 2007 - 2013, este necesară încheierea "Acordului pentru implementarea Programului URBACT II" între România, prin Minis-terul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Franţa - reprezentată de "Délégation Interministérielle B la Ville", în calitate de Autoritate de Management şi "Caisse des Dépôts et Consignations".

Acordul cuprinde structura instituţională aferentă programului, trasarea drepturilor şi îndatoririlor Autorităţii de Management, Autorităţii de Certificare, Autorităţii de Audit, Secretariatului Tehnic Comun URBACT II, Statelor Membre şi a Statelor Partenere în program. La acestea se adaugă alocările financiare naţionale şi FEDR; schimbul de informaţii cu privire la cheltuielile programului; obligaţiile de raportare; contractul de finanţare şi plata FEDR; asigurările, garanţiile, neregulile şi datoriile; sis-temul de control financiar; sistemul de audit; reducerile şi recuperările plăţilor efectuate către beneficiari şi concluzii. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, acest acord va fi semnat şi aprobat de fiecare din cele 27 de state membre, Norvegia şi Elveţia, statele candidate în funcţie de interesul exprimat şi alte state (cu finanţare proprie), care îşi exprimă oficial interesul de a participa în program.

În perioada de programare 2007 - 2013, Ministerul Dezvoltării gestionează Programul de Cooperare Transnaţională Sud Estul Europei, în calitate de Autoritate Naţională. Autoritate de Management este Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria. Statele partenere semnează "Memorandumul de Înţelegere pentru Programul Operaţional Sud Estul Europei (PO SEE)". Ţările partenere sunt trei state membre vechi Austria, Grecia şi Italia; cinci state membre noi Bulgaria, Ungaria, România, Slovenia, Slovacia, precum şi două state candidate: Croaţia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Alţi parteneri sunt patru state potenţial candidate - Albania, Bosnia, Muntenegru şi Serbia - şi două state cu care UE are relaţii speciale: Moldova şi Ucraina. Conform regulamentelor comunitare relevante şi deciziilor luate între partenerii din program, acest Memorandum va fi semnat şi aprobat de toate statele partenere

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb