Fabulosul destin al burgheziei pierdute

Unde a dispărut burghezia de altădată? Ce s-a întâmplat cu sistemul de valori pe care aceasta îl promova? Să fie doar comunismul responsabil de această evoluţie? Dar situaţia nu este diferită nici în societăţile occidentale care nu au trecut prin experienţa autoritară sau totalitară. Peste tot burghezia s-a retras "dis-cret", lăsând locul unei noi "elite", să-i zicem capitalis-te, a cărei etică se fonda pe utilitarism şi darwinism social. Însă, societatea democratică se constituise pe fundamentul valorilor burgheze. Iar etica burgheză, fără cei care o promovau şi susţineau, nu s-a mai putut aplica. Fără burghezie şi etica sa, promisa clasă mijlocie nu e decât un surogat ideologic fără consistenţă.

Lipsa totală a modelelor burgheze după 1990 a contribuit la destructurarea societăţii româneşti. Căci, în occident, responsabilitatea burgheză cu rădăcinile sale în protestantism, a rămas, chiar dacă marginal, un punct de referinţă. În România, etapele trebuiau arse, iar foştii comunişti şi securişti deveniţi instantaneu capitalişti nu erau sensibili la nuanţe. Astăzi, unii se miră de starea depresivă care a cuprins întreaga societate românească odată ce criza s-a "adeverit". Dar, chiar dacă mulţi români explică încă depresiunea economică prin teoria conspiraţiei - cum se mai repetă istoria! - ceea ce a condus la această stare de spirit a fost prăbuşirea unui model social considerat infailibil. Şi asta pentru că, fără a reflecta şi implementa un model social armonios şi împărtăşit de majoritatea societăţii, politicienii au purces la treabă. Şi efectele optimismului lor n-au întârziat să se vadă. Pentru că n-au făcut nimic, crezând că piaţa sau Dumnezeu le vor rezolva pe toate, situaţia s-a deteriorat.

Legea entropiei a funcţionat, iar dezordinea a luat, treptat, locul ordinii. Căci nimic din ceea ce e social nu e de la natură. Crezând în justificarea sa naturală sau divină, capitalismul de talcioc devenit ideologia reuşitei sociale în tranziţie a generat o categorie de prădători economici şi politici pentru care totul e permis. Aceştia au adoptat un comportament deschis antiburghez. Sistemul economic şi politic a fost astfel construit încât să ilustreze "spontan" celebra "lege" a distribuţiei puterii şi bogăţiei a lui Pareto. Cunoscută şi ca "legea 80/20", bazată pe aşa zisele observaţii empirice ale economistului şi sociologului italian de la începutul secolului trecut, Vilfredo Pareto, "legea" susţine că 80% din efecte sunt produse de 20% din cauze. Deşi e o simplă observaţie "empirică", apologeţii societăţii inegalitare pretind că astfel s-a "demonstrat" că dis-tribuţia bogăţiei în toate sistemele economice este bazată pe o "lege" matematică ce dovedeşte "ştiinţific" inegalitatea socială. În consecinţă, egalitatea este imposibilă, iar căutarea ei de-a dreptul periculoasă pentru echilibrele sociale şi economice. Aşa că modelul democratic, care are ca principiu central egalitatea cetăţenilor este imposibil de aplicat.

Teza lui Pareto are ca pandant moral ideea că au succes doar cei mai lipsiţi de scrupule şi al căror comportament de prădători este mai dezvoltat decât la restul societăţii. În aceas-tă "logică", cei ce se supun normelor sociale şi bunului simţ sunt perdanţi. Şi, oricare ar fi sistemul politico-economic (fie el comunism sau capitalism), "legea" se aplică. Mai mult, distribuţia lui Pareto este exponenţială, curba tinzând către infinit. Viitorul e deja stabilit. Şi totuşi, dacă distribuţia bogăţiei s-ar face mult mai egalitar, de exemplu conform unei alte legi matematice, cea a lui Gauss, o distribuţie a resurselor economice şi sociale conform "clopotului" lui Gauss este exact contrariul legii lui Pareto. Şi ar mai însemna că "învechita" etică burgheză a societăţii cetăţenilor nu e chiar atât de stranie şi imposibilă. Cum, însă, s-ar mai putea realiza dacă burghezia nu mai este? Şi, unde sunt zăpezile de altădată?