FAO: În 2021 au fost înregistrate cele mai ridicate preţuri ale alimentelor din ultimii zece ani

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional #Agro-alimentar / 7 ianuarie 2022

FAO: În 2021 au fost înregistrate cele mai ridicate preţuri ale alimentelor din ultimii zece ani
Călin Rechea

Preţurile produselor alimentare au atins în 2021 cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, conform ultimului raport de la FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură).

Pe fondul celei mai mari creşteri anuale din ultimii 15 ani, de 28,1%, indicele agregat al preţurilor alimentelor a ajuns la 125,7 puncte (2014-2016=100), de la 98,1 puncte în anul precedent (vezi graficul).

Preţul uleiului a înregistrat cea mai mare creştere anuală, de 65,8%, şi a urcat până la un nou record istoric, iar preţul zahărului a crescut cu 37,5%, până la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani.

Preţul cerealelor a crescut cu 27,2% faţă de anul anterior, până la cel mai ridicat din ultimii 9 ani, în timp ce indicele preţului cărnii a crescut cu 12,7%, până la cel mai ridicat nivel din ultimii 7 ani.

În ultima lună a anului trecut, indicele agregat al preţurilor alimentelor a scăzut cu o rată lunară de 0,9%, după patru creşteri consecutive, iar creşterea anuală s-a temperat până la 23,1%, de la 27,8%.

Cea mai mare influenţă asupra dinamicii lunare a indicelui agregat au avut-o preţurile uleiurilor vegetale şi ale zahărului.

Preţul mediu al uleiurilor vegetale a înregistrat o scădere lunară de 3,3%, după o scădere de 0,2% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 36%, de la 51,4% în luna anterioară. În ultimele 12 luni, creşterea medie lunară a preţului uleiului la nivel global a fost de 2,7%.

Declinul a fost determinat de scăderea preţului uleiului de palmier şi a celui de floarea soarelui, în condiţiile în care preţurile uleiului de soia şi a celui de rapiţă au rămas relativ neschimbate.

Preţul zahărului a înregistrat o scădere lunară de 3,1%, după o creştere de 0,9% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 33,6%, de la 37,3%. Raportul FAO arată că declinul preţului zahărului a fost influenţat de scăderea preţului etanolului şi de deprecierea realului brazilian faţă de dolarul american, pe fondul îngrijorărilor legate de influenţa noului val al pandemiei asupra cererii globale.

Preţurile cerealelor şi-au temperat creşterea anuală până la 20,7%, de la 23,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,6%, după un avans de 3,1% în luna anterioară. Creşterea medie lunară din 2021 a fost de 1,6%.

Preţul grâului a înregistrat prima scădere lunară în decembrie după cinci creşteri consecutive, pe fondul recoltelor bune din emisfera sudică şi a scăderii cererii.

În 2021, preţul porumbului a crescut cu 44,1% faţă de anul precedent, în timp ce preţul grâului a crescut cu 31,3%. Singura scădere de preţ faţă de anul anterior la nivelul principalelor categorii de cereale s-a înregistrat pentru orez, de 4%.

Preţul produselor lactate şi-a temperat creşterea anuală până la 17,4%, de la 19,4%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,8%, după o creştere de 3,6% în luna anterioară. În ultimele 12 luni, creşterea medie lunară a preţului produselor lactate la nivel global a fost de 1,4%.

Preţul mediu al produselor a crescut cu 16,9% în 2021 faţă de anul precedent, după trei scăderi anuale consecutive, pe fondul creşterii cererii pentru importuri, în special din Asia, după cum se arată în raportul de la FAO.

Preţul cărnii a înregistrat a cincea lună consecutivă de scădere în decembrie 2021, cu o medie lunară de 0,5%. Creşterea anuală s-a temperat 17,4%, de la 19,4% în luna precedentă, în condiţiile unui declin lunar de 0,1%, după o scădere de 0,5% în luna anterioară.

Preţurile cărnii de porc au înregistrat a şasea scădere lunară consecutivă ca urmare a reducerii achiziţiilor din China. Scăderi lunare s-au înregistrat şi pentru preţurile cărnii de ovine şi de pasăre. În ultimele 12 luni, creşterea medie lunară a preţului cărnii la nivel global a fost de 1,4%.

Probabilitatea menţinerii tendinţei de creştere a preţurilor produselor alimentare şi în 2022 este foarte ridicată, în condiţiile creşterii preţurilor energiei, combustibililor, îngrăşămintelor chimice şi a costurilor transportului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cresterile din 2021 vor fi nesemnificative fata de cele din 2022 si anii ce vor urma. Nu cred ca trebuie sa ne ingrijoreze acele preturi. Cresterile de preturi din 2022 ar trebui sa ne ingrijoreze. Cred ca se va pune problema ca nu vom avea preturi intrucat nu vor mai fi produse la care sa punem preturi. Tot se vorbea inainte de criza aloimentara. Acum o sa o vedem cu totii cum arata.

    Daca productia de ingrasaminte a fost oprita din cauza pretului gazelor(energiei), produicatorii agricoli oare ce vor face. Cred ca vor fi doar doua solutii. Renuntarea la productie sau scumpirea ei. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb