Farmaciile mai pot elibera Algocalmin fără reţetă până la data de 1 aprilie

F.A.
Companii #Sănătate / 31 ianuarie 2011

Farmaciile mai pot elibera Algocalmin şi alte medicamente care conţin metamizol până la 1 aprilie, potrivit unei decizii a Agenţiei Naţionale a Medicamentului din 2010, chiar dacă unii producători au autorizaţie de punere pe piaţă care prevede că respectivele produse au fost scoase din clasa OTC (medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripţie medicală din februarie), anunţă Mediafax, potrivit HotNews.ro.

"În baza Hotărârii Consiliului Ştiinţific (HCS) al Agenţiei Naţionale a Medicamentului din 23 martie 2010 referitoare la modificarea statutului de eliberare a medicamentelor care conţin metamizol, de la eliberare fără prescripţie medicală, la eliberare cu prescripţie medicală care se reţine în farmacie, toate aceste medicamente vor fi eliberate în acest sistem începând cu data de 1 aprilie 2011", a declarat vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Clara Popescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5831
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2229
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9245
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.6549

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31