FC şi PDL cer reducerea taxelor pentru redobândirea cetăţeniei române de către moldoveni

F.A.
Politică / 3 iulie 2013

Forţa Civică (FC) şi Partidul Democrat Liberal (PDL) au transmis Ministrului de Externe al României, Titus Corlăţean, o scrisoare prin care cer reducerea taxelor consulare pentru actele de redobândire a cetăţeniei române de către moldoveni, precum şi eliminarea dovezii deţinerii a 500 de euro pentru viza de scurtă şedere, potrivit unui comunicat al FC.

Preşedintele FC, Mihai-Răzvan Ungureanu, a declarat: "Moldova merită şi trebuie susţinută pentru obţinerea de rezultate concrete în procesul de integrare europeană, cele mai importante fiind facilitarea regimului de vize şi definitivarea acordului de liber schimb. Sunt jaloane importante în parcursul european al Republicii Moldova şi am încredere că România va sprijini prin toate mijloacele atingerea acestor obiective".

"România trebuie să dea în primul rând dovadă de interes şi solidaritate pentru vecinii noştri la est de Prut. Avem proiecte comune şi vedem acelaşi parcurs european. Eforturile diplomatice şi de cooperare trebuie continuate pentru sustinerea unui proces constant de integrare a Republicii Moldova în UE. Măsurile concrete vin în consolidarea relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări", a precizat Ungureanu.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb