FEDERAŢIA SOLIDARITATEA SANITARĂ: A trata puţinii medici rămaşi în ţară cu indiferenţă înseamnă a risca să-i pierdem

George Forcoş
Politică #Sănătate / 5 august 2016

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" atenţionează public Guvernul şi politicienii asupra riscurilor pe care le aduce cu sine indiferenţa faţă de medicii care-şi solicită drepturile, refuzând semnarea Contractelor individuale de muncă pentru gărzile suplimentare ca formă de protest, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei.

"Absenţa dialogului însemnă lipsă de respect, fiind echivalentă cu îndemnul oficial la a migra, lansat în urmă cu câţiva ani de un fost preşedinte. În condiţiile în care atitudinea guvernanţilor este percepută ca una de nepăsare faţă de soarta medicilor, nemulţumirea lor se accentuează, devenind treptat furie. Aşteptările privind încetarea de la sine a protestului, pe care le dovedeşte tăcerea Guvernului, se dovedesc eronate, protestul tinzând să crească în amploare", se arată în comunicatul citat.

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" mai precizează că a demarat evaluarea situaţiei din perspectiva extinderii protestului la toate categoriile de personal, luând în considerarea inclusiv declanşarea unui conflict colectiv de muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb