Discriminarea asistentelor medicale absolvente de postliceală constituie cea mai mare problemă a salariaţilor din Sănătate, ea afectând 63.586 de asistente medicale din unităţile sanitare publice, precizează Federaţia "Solidaritatea Sanitară" prin intermediul unui comunicat de presă.
Organizaţia a demarat o amplă acţiune în sprijinul asistentelor medicale, în cadrul căreia peste 6.500 de asistente au solicitat Guvernului şi tuturor parlamentarilor echivalarea studiilor prin intermediul Petiţiei pentru echivalarea asistentelor medicale absolvente de postliceală.
Prin intermediul Petiţiei semnatarii acesteia solicită: recunoaşterea creditelor dobândite în învăţământul postliceal, recunoaşterea competenţelor dobândite prin alte tipuri de formare, în urma experienţei profesionale şi informal ale asistentelor medicale absolvente de postliceală, dreptul asistentelor medicale absolvente de postliceală de a-şi completa studiile, respectiv competenţele, prin intermediul unui program universitar de formare, introducerea Echivalării în Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020 şi finanţarea formării necesare completării studiilor/competenţelor prin intermediul fondurilor europene sau de la bugetul de stat, introducerea "echivalării salariale" a asistentelor medicale absolvente de postliceală cu asistentele medicale absolvente de studii superioare pentru o perioadă de graţie de 5 ani/Eliminarea rupturii dintre salarizarea asistentelor medicale absolvente de postliceală şi asistentele medicale absolvente de facultate.