Autorităţile suedeze au anunţat marţi arestarea unei femei septuagenare, suspectată că şi-a ţinut fiul închis în casă timp de 28 de ani, acesta fiind descoperit, potrivit presei suedeze, într-un apartament situat la periferia Stockholm cu plăgi infectate, subnutrit şi cu dantura afectată, relatează AFP.
"Mama este suspectată de privare de libertate şi de vătămare corporală", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ola Osterling.
Fiul, în vârstă de 41 de ani "a stat închis foarte mult timp" în apartamentul familiei, situat în Haninge, o suburbie a capitalei Stockholm, a precizat el.
Potrivit publicaţiilor Expressen şi Aftonbladet, femeia l-a ţinut închis timp de 28 de ani după ce l-a retras de la şcoală când avea 12 ani.
"Alerta a fost dată de o persoană din familie, după ce l-a văzut pe fiu", a confirmat procuratura într-un comunicat.
Potrivit presei suedeze, bărbatul avea răni infectate la picioare, abia putea merge sau vorbi şi nu mai avea dinţi.
Poliţia nu a confirmat aceste detalii, însă a precizat că fiul femeii a fost spitalizat.
"Erau urină, murdărie şi praf. Mirosea a stricat (...) Nimeni nu mai făcuse curăţenie de ani de zile", potrivit persoanei care a făcut descoperirea, citată anonim de Expressen.
"Sunt şocată, am inima frântă, dar în acelaşi timp mă simt uşurată. Aştept această zi de 20 de ani pentru că mi-am dat seama că ea îi controlează în totalitate viaţa, însă nu mi-am imaginat niciodată aşa ceva", a spus ea.
"Sunt recunoscătoare că a primit ajutor şi că va supravieţui", a afirmat ea despre fiul femeii.