Fermierii primesc o cotă de lapte mai mică cu 12 % faţă de cantitatea solicitată pentru vânzare directă, măsura fiind adoptată deoarece cererile au depăşit alocările, a declarat, ieri, directorul Departamentului de Administrare a Cotelor de Lapte (DACL), Lucian Elisei, citat de NewsIn.
Acesta a precizat că reducerea de 11,97 % s-a aplicat fiecărui fermier din cei 861.067 care au solicitat cota pentru vânzarea directă a unei cantităţi de peste două milioane de tone de lapte.
"Am aplicat această reducere deoarece solicitările producătorilor au fost mai mari faţă de cantitatea de lapte alocată pentru vânzări directe", a spus Elisei.
Directorul DACL a menţionat că producătorul are dreptul să conteste, în cel mult 15 zile, decizia privind cantitatea de lapte pe care o poate vinde direct.
În privinţa cotei de lapte pentru noi investiţii, Elisei a menţionat că deciziile de aprobare se vor acorda începând cu 1 mai. "Până la 1 aprilie, producătorii ar fi trebuit să dovedească că au finalizat investiţiile. În prezent se verifică dosarele depuse, urmând ca decizia de cotă să se dea după 1 mai ", a explicat Elisei.
Din datele furnizate de DACL, pentru NewsIn, rezultă că 632 de fermieri au solicitat o cotă de aproximativ 200.000 de tone de lapte, pentru noi investiţii. De asemenea, un număr de 861.067 de producători au solicitat cota pentru vânzarea directă a unei cantităţi de peste două milioane de tone de lapte, iar 243.791 de producători au solicitat cotă pentru livrarea la fabrică a unei cantităţi de peste un milion de tone de lapte.
Începând cu 1 aprilie, procesatorii de lapte nu pot achiziţiona produsul decât de la producătorii care deţin o cotă de lapte pentru livrări.
Procesatorii care nu vor îndeplini această cerinţă vor fi sancţionaţi cu amendă de la 1.500 de lei la 2.500 de lei pentru livrarea sau vânzarea de lapte de către un producător care nu deţine cotă individuală de referinţă şi pentru livrarea către un cumpărător neaprobat, şi cu o amendă de la 2.500 de lei la 5.000 de lei pentru cumpărarea laptelui de către un cumpărător de lapte de la un producător care nu deţine cotă individuală de lapte.
Cotele individuale de lapte sunt acordate producătorilor proporţional cu cantitatea de lapte pe care aceştia declară că o produc şi pot dovedi acest lucru.
Potrivit negocierilor cu Uniunea Europeană, România are dreptul să realizeze trei milioane de tone de lapte pe an. Dacă depăşeşte cota, România va fi penalizată şi va plăti o taxă de 278,3 euro pentru fiecare tonă de lapte realizată peste cotă. În egală măsură, în cazul în care cantitatea de lapte produsă este mai mică decât cota, României i se va diminua cota de lapte pentru următorii ani.