Fermierii vor picheta timp de o săptămână sediul MAPDR

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 3 aprilie 2009

Fermierii vor picheta timp de o săptămână sediul MAPDR

Crescătorii de taurine din toată ţară se pregătesc să protesteze în Bucureşti, nemulţumiţi de activitatea ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, şi de faptul că nu primesc subvenţia necesară pentru activitatea pe care o desfăşoară, a afirmat, ieri, la Poiana Braşov, preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România, Costel Caraş, prezent la Expo-Conferinţa Internaţională în Industria Laptelui, ce se desfăşoară în perioada 2-4 aprilie. "Din data de 13 şi până în 18 aprilie vom picheta sediul Ministerului Agriculturii şi vom cere demisia ministrului pentru că, de când ocupă această funcţie, a tulburat şi a dat peste cap toată agricultura. Îi aşteptăm pe toţi fermierii cu reclamaţii şi petiţii, pe care le vom înmâna ministrului, în speranţa că se va mai rezolva ceva", a precizat preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine. Costel Caraş susţine că problema principală cu care se confruntă fermierii este vânzarea laptelui care se face foarte greu pentru că procesatorii preferă laptele din import în loc să preia laptele autohton, ceea ce duce la închiderea mai multor ferme.

Potrivit lui Caraş, de la începutul anului s-au închis 20 de ferme, cu un număr de 15 până la 20 de capete. "Sunt procesatori care importă din Ungaria şi Polonia zeci de tone de lapte. Este grav ce se întâmplă, dar sperăm că, până la urmă, vom fi înţeleşi. Între procesatori şi fermieri nu există nicio colaborare pentru că probabil proprietarii marilor pro­cesatori nu urmăresc decât profitul", a subliniat Costel Caraş.

Preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine consideră că importul de lapte nu se va opri, iar în următoarea perioadă va fi un rai pentru procesatori, un iad pentru fermieri şi un semiad pentru cumpărători. Cele mai mari cantităţi de lapte intră în ţară din Ungaria, pe locul doi se află Polonia, urmată de Cehia şi Bulgaria. Numărul capetelor de taurine este în continuă scădere în ultimii 5 ani, susţine preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb