Final de partidă?

Pe marea tablă de şah a puterii care stăpîneşte lumea, partida pare să fi ajuns, din nou, la termenul bătăliei decisive. Deţinătorii puterii financiare iau cu asalt fieful deţinătorilor tradiţionali ai puterii politice. Ultima dată cînd combatanţii s-au aflat într-o poziţie similară, era prin primăvara anului 1314. Forţa financiară, în lumea occidentală, era atunci în mîinile unui soi de multinaţională care opera din inima Europei pînă la Ierusalim şi a cărei inventivitate în materie de "instrumente şi operaţiuni" poate fi invidiată chiar şi astăzi de către corifeii ingineriilor financiare. Ea alimenta un fluviu nesecat al dobînzilor, al altor venituri din tranzacţii cu monedă şi asigurări, care scăpase total de sub controlul puterii politice. Nu se numea Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană sau FED, ci Ordinul Templierilor. Forţa politică, purtătorii coroanelor regale şi capul împodobit cu tiara papală erau sleite de luptele competiţiei care făcuse posibilă, în cele din urmă, stabilizarea Europei statelor medievale, în fapt, formarea embrionului Europei statelor naţionale. Ca în orice triunghi, competiţia se rezolvă dramatic şi sigur, dacă două forţe se unesc împotriva celei de-a treia. Jaques de Molay a fost excomunicat, ars pe rug, cu cea mai mare parte a membrilor ordinului său, şi în doar cîteva luni, puterea politică şi-a burduşit visteriile cu averile lichide găsite în camerele de tezaur ale bancherilor lumii. De atunci, deţinătorii puterii financiare, în Occident, au ales cuminte să fie aliaţi şi susţinători de credinţă ai puterii politice, statale. Au fost mereu finanţatori siguri ai războaielor pentru putere purtate de capetele încoronate, ori de conducătorii democratic aleşi ai naţiunilor, dînd cu o mînă în dreapta şi cu alta în stînga, astfel încît cîştigul să fie asigurat, indiferent cine cîştiga pe terenul de luptă; au finanţat din umbră, ori pe faţă, competiţia internă pentru putere din mai toate statele, chiar şi acolo unde regulile democraţiei păreau să nu lase loc jucătorilor din umbră, lăudîndu-se, cu voce scăzută, că sunt adevăraţii "king-makers"; au participat sistematic la selecţia, influenţarea şi con-trolul direct asupra celor care, în numele puterii politice, făceau legile şi regulile de care depindea creşterea puterii lor financiare, locale şi globale.

Finalul secolului XX a declanşat euforia şi ieşirea din matcă a marilor instituţii ale puterii financiare. Din fieful numit America, a început o sarabandă a loviturilor menite să ridiculizeze şi să supună puterea politică a statelor şi a elitelor care le conduceau în mod tradiţional. Cîtă vreme jocul acesta a alimentat iluzia conducătorilor politici ai Americii că sunt beneficiarii neţi, iar Statele Unite pot să se bucure de avantajele statutului de "singura superputere mondială", cercurile politico-statale au încuviinţat şi încurajat manipulările la scară globală puse la cale de instrumentele şi instituţiile tot mai sofisticale ale puterii financiare. Noile elite ale acestei lumi şi-au văzut, în consecinţă, de jocul lor fără să le mai pese de ceea ce voia sau nu voia puterea politică, i-au forţat mîna să semneze legislaţia care o dezlegau de orice răs-pundere pentru consecinţele tranzacţiilor oneroase cu mii de miliarde de dolari, menite doar să le crească puterea, indiferent de consecinţe, de ceea ce se întîmpla cu restul societăţii, cu economia reală, cu statele şi instrumentele tradiţionale ale politicilor lor. Mai ales după 1990, războaiele politice, cele duse în ultimă instanţă cu armate, tancuri şi avioane au fost declarate pur şi simplu depăşite, chiar dacă pe alocuri încă folositoare! Noul nume al jocului mondial de putere a devenit Războiul Economic! Ţări mari şi regiuni întregi au fost prăbuşite succesiv, începînd cu anii "80 ai secolului trecut, într-un şir neîntrerupt de crize financiare, de bule inflaţioniste şi arderi instantanee pe bursă a miliarde de dolari "virtuali", sporind la fiecare ciclu puterea noilor "regi" ai lumii - marile instituţii financiare. Toate bune şi frumoase pînă cînd lumea tradiţională a puterii politice s-a simţit ameninţată direct, chiar la ea acasă, adică în America. Pînă cînd nota de plată a jocurilor nesăbuite cu focurile de artificii ale tranzacţiilor cu riscuri şi ale vînzărilor pe bandă rulantă de datorii care produceau în mod miraculos venituri uriaşe pentru negustorii de "vînt" a ajuns pe masa puterii politice, trimisă f.f. urgent şi imperativ de copii răsfăţaţi ai marilor companii financiare. În numele alianţei lor tradiţionale, în primă instanţă, politicienii au reacţionat reflex şi au sărit în ajutorul sprijinitorilor lor, "socializînd" datoriile şi găurile de trilioane de dolari ale băncilor private, transformate miraculos, de alchimia puterii statale, în "datorii suverane". La rîndul lor, deţinătorii politici ai puterii au transferat nota de plată către populaţie! Doar că în lumea puterii politice, operaţiunea s-a dovedit a avea riscuri care nu pot fi la fel de simplu ascunse, "securitizate", ori vîndute pe contracte SWAP, precum riscurile financiare!! Aici, în lumea oamenilor reali, nota de plată, dacă este contestată de "client", adică de cei mulţi, se lasă cu revolte, revoluţii, cu capete tăiate şi dinastii dispărute, cu mătrăşirea pe generaţii întregi a celor care s-au înfruptat tradiţional din beneficiile puterii politico-statale. Decizia de a lăsa să cadă ghilotina falimentului asupra marelui jucător financiar Lehman Brothers a fost prima contralovitură a puterii politice în acest Război Total al Puterii. Un semnal care s-a vrut puternic descurajant pentru ceilalţi feţi-frumoşi transformaţi în zmei pe cale să-şi înghită şi fraţii, şi mama! Balaurul nu pare să se fi speriat prea tare de tăierea acestui cap. Mai are alte cîteva care ronţăie cu spor la baza puterii politice şi se hrănesc îndestulător cu resturile unor societăţi aruncate în totală dezorganizare, ori resemnate sub povara datoriilor şi a neputinţei.

Soarta Greciei ne va spune dacă această bătălie şi sorţii ei de izbîndă vor înclina balanţa de partea puterii politice, ori a celei financiare sau dacă noi lovituri epice vor mai cădea, de o parte şi de alta, înainte să se decidă cine a cîştigat partida şi cu ce consecinţe pentru lumea în care vor trăi următoarele generaţii.