FINANŢAREA EUROPEANĂ/ ADRIAN MÎNDROIU, AM POS MEDIU: Durata de pregătire a proiectelor - una din cauzele care au înfrânat absorbţia fondurilor

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 30 mai 2012

"Pregătirea acestor proiecte a fost demarată în 2005-2007 şi aproximativ 50% dintre acestea au fost finalizate şi aprobate în 2011", a spus Adrian Mîndroiu.

"Pregătirea acestor proiecte a fost demarată în 2005-2007 şi aproximativ 50% dintre acestea au fost finalizate şi aprobate în 2011", a spus Adrian Mîndroiu.

Una dintre principalele cauze care au condus la gradul redus de absorb­ţie a fondurilor europene de post-aderare, alocate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013 (POS Mediu) este durata foarte mare de pregătire a proiector de infrastructură de mediu la nivel regional, ne-a spus Adrian Mîndroiu, director general al Direcţiei de Asistenţă Tehnică din cadrul Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).

Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care aranjamentele instituţionale necesare procesului de regionalizare a utilităţilor publice (apă potabilă, canalizare şi managementul deşeurilor municipale) presupun asociarea Unităţilor Administrativ Teritoriale în scopul realizării şi exploatării în comun a utilităţilor publice respective, ne-a spus domnul Mîndroiu: "Pregătirea acestor proiecte a fost demarată în 2005-2007 şi aproximativ 50% dintre acestea au fost finalizate şi aprobate în 2011".

Domnia sa ne-a menţionat că alte două obstacole care au stat în calea absorbţiei banilor europeni sunt reprezentate de complexitatea proiectelor finanţate (care includ un număr mare de contracte de servicii, lucrări şi furnizare, ce necesită derularea unor proceduri de achiziţii publice, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniu) şi achiziţiile publice, segment în care sunt înregistrate întârzieri în publicarea anunţurilor de participare, dar şi în atribuirea contractelor. La acest lucru contribuie numărul mare de contestaţii, care vizează, pe de o parte, criteriile de selecţie sau factorii de atribuire utilizaţi de beneficiari, iar, pe de altă parte, desemnarea câştigătorilor procedurilor de achiziţii publice, numeroase contestaţii referindu-se la modul de evaluare a ofertelor depuse. Astfel, sunt înregistrate întârzieri de până la 300-400 de zile faţă de graficele de implementare stabilite prin proiecte.

Gradul de absorbţie - influenţat de numărul şi valoarea cererilor de rambursare

Autoritatea de Management îşi propune atingerea unui grad cât mai ridicat al absorbţiei fondurilor europene, acest lucru fiind influenţat, însă, şi de numărul şi valoarea cererilor de rambursare depuse de beneficiarii POS Mediu, precum şi de data limită până la care CE va efectua plăţi către România în acest an, potrivit domnului Mîndroiu.

Domnia sa ne-a spus că AM POS Mediu urmăreşte creşterea gradului de absorbţie în 2012 prin utilizarea expertizei internaţionale furnizate de Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Mondială şi facilitatea JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions), în vederea creşterii capacităţii instituţionale a Asociaţiilor de Dezvoltare Intracomunitară şi îmbunătăţirea managementului de proiect la nivelul beneficiarilor POS Mediu.

Conducerea AM POS Mediu evidenţiază reducerea perioadei dintre lansarea procedurilor de licitaţie şi semnarea contractelor din cadrul proiectelor, datorită elaborării, de către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, a unor modele standardizate pentru fişa de date a achiziţiei, care conţin criterii de atribuire şi clauze contractuale clare şi particularizate pe tipuri de contracte, pentru rapoartele de evaluare etc.

Gradul de absorbţie va fi îmbunătăţit şi ca urmare a acordării unui sprijin permanent beneficiarilor proiectelor finanţate prin POS Mediu, prin întâlniri periodice pentru analiza stadiului implementării proiectelor şi clarificarea aspectelor care pot conduce la întârzieri în implementarea acestor proiecte.

Mîndroiu: Nu există pericolul suspendării fondurilor alocate prin POS Mediu

În prezent, nu există întârzieri în rambursare. Mai mult decât atât, conducerea POS Mediu ne-a menţionat că, în acest moment, nu există pericolul suspendării plăţilor pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Adrian Mîndroiu ne-a declarat: "Direcţia Generală Politică Regională (DG REGIO) a desfăşurat o misiune de audit în luna mai 2011, cu ocazia căreia au fost analizate contractele semnate în cadrul a patru proiecte finanţate din fonduri europene prin POS Mediu. Echipa de audit a elaborat un raportul preliminar transmis autorităţilor române în data de 15 decembrie 2011. Ca urmare a acestor constatări preliminare, DG AM POS Mediu a luat măsuri în vederea realizării propriilor investigaţii şi reverificării contractelor de achiziţii publice finanţate din fonduri europene; îmbunătăţirii activităţii proprii de verificare a contractelor de achiziţii publice finanţate din fonduri europene, precum şi verificării contractelor semnate anterior lunii mai 2011, pentru a se identifica eventuale erori similare".

Trebuie precizat faptul că AM POS Mediu nu solicită rambursarea de către Comisia Europeană a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor pentru care investigaţiile proprii nu sunt finalizate, inclusiv în cazul în care au fost emise recomandări de către auditori.

În cadrul discuţiilor purtate între reprezentanţii Ministerului Afacerilor Europene şi ai DG Regio s-a stabilit că, în cazul în care erorile identificate de auditori sunt remediate, nu există premisa suspendării plăţilor pentru Programele Operaţionale finanţate de DG Regio (programele finanţate din Fondul de Coeziune şi Fondul European de Dezvoltare Regională), a subliniat domnia sa, adăugând: "Modul în care AM POS Mediu a dus la îndeplinire activităţile stabilite în cadrul discuţiilor cu DG Regio, în vederea întăririi măsurilor de verificare şi control a contractelor finanţate din fonduri europene, este, în prezent, verificat de reprezentanţii Autorităţii de Audit, în cadrul unei misiuni specifice, urmând ca aceasta să transmită concluziile proprii DG Regio până la 30 iunie 2012".

În acelaşi timp, reprezentantul AM Pos Mediu ne-a asigurat că, până în prezent, nu a fost semnalat pericolul dezangajării fondurilor europene alocate prin POS Mediu, "iar AM POS Mediu face toate eforturile necesare pentru ca această posibilitate să nu se concretizeze".

Până în prezent, nu au fost identificate suspiciuni de fraudă la nivelul proiectelor implementate prin POS Mediu, susţine reprezentantul Autorităţii de Management.

5,6% - grad de absorbţie a fondurilor de mediu, în raport cu alocarea pentru 2007-2013

Gradul de absorbţie a fondurilor europene în raport cu alocarea UE pentru perioada 2007-2012 este de 7,15%, în timp ce gradul de absorb­ţie în raport cu alocarea UE pentru perioada 2007-2013 este de 5,6%.

Până acum, au fost depuse şi aprobate 344 de proiecte, cu o valoare totală de peste 7 miliarde euro, defalcate astfel:

-Axa prioritară 1 (sectorul de apă/apă uzată): 40 de proiecte depuse, în valoare totală de circa 5,3 miliarde euro, în judeţele Giurgiu, Tulcea, Teleorman, Călăraşi, Sibiu, Gorj, Olt, Cluj-Sălaj, Turda-Câmpia Turzii, Braşov, Vrancea, Bistriţa-Năsăud, Arad, Dâmboviţa, Iaşi, Ilfov, Brăila, Constanţa- Ialomiţa, Alba, Timiş, Buzău, Constanţa - Eforie-Sud, Neamţ, Dolj, Covasna, Mureş, Sibiu-Braşov, Hunedoara-Valea Jiului, Satu Mare, Bihor, Prahova, Suceava, Bacău, Galaţi, Botoşani, Vâlcea, Maramureş, Argeş, Harghita, Mehedinţi;

-Axa Prioritară 2, domeniul major de intervenţie 1 (managementul deşeurilor): 20 de proiecte, în valoare totală mai mare de 878 milioane de euro, în judeţele Giurgiu, Bistriţa-Năsăud, Vrancea, Arad, Sibiu, Mureş, Covasna, Neamţ, Botoşani, Sălaj, Suceava, Bacău, Vaslui, Călăraşi, Olt, Argeş, Cluj, Timiş, Caraş-Severin, Alba;

-Axa Prioritară 2, domeniul major de intervenţie 2 (situri contaminate): 4 proiecte, în valoare totală de aproximativ 71 milioane de euro, în localităţile Câmpina, Crângurile, Turda, Târgu Mureş;

-Axa prioritară 3 (termoficare): 7 proiecte, în valoare totală de 482,4 milioane euro, în municipiile Iaşi, Bacău, Timişoara, Botoşani, Focşani, Oradea, Râmnicu-Vâlcea. (Pentru toate proiectele menţionate mai sus au fost semnate contracte de finanţare);

-Axa prioritară 4 (managementul ariilor naturale protejate): 156 de proiecte, în valoare totală de circa 181,6 de euro. Dintre acestea, au fost semnate contracte de finanţare pentru 100 de proiecte, cu valoare totală de 482,4 milioane de euro;

-Axa Prioritară 5 (protecţia împotriva inundaţiilor şi eroziunii costiere): 14 proiecte, în valoare totală de 131,57 milioane de euro. Şi pentru aceste proiecte au fost semnate contractele de finanţare;

-Axa Prioritară 6 (Asistenţă Tehnică): 103 proiecte, în valoare totală de aproape 81,7 milioane euro. Dintre acestea, au fost semnate contractele de finanţare pentru 100 de proiecte, în valoare totală de circa 60 de milioane de euro.

Valoarea rambursărilor pe POS Mediu: 327,75 milioane de euro

Valoarea rambursărilor pe programul de mediu se ridică la peste 327,75 milioane de euro, din care 207,74 milioane de euro din Fondul de Coeziune, 54,68 milioane euro din Fondul European de Dezvoltare Regională şi 65,33 milioane euro - cofinanţare de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte importanţa proiectelor derulate prin POS Mediu, Adrian Mîndroiu ne-a precizat: "În cazul Programului Operaţional Sectorial Mediu, nu se poate vorbi de proiecte importante şi proiecte mai puţin importante, deoarece proiectele finanţate prin acest Program contribuie la îndeplinirea obligaţiilor de mediu asumate de România prin Tratatul de Aderare. Există proiecte majore, a căror valoare depăşeşte 50 de milioane de euro, cum este cazul majorităţii proiectelor din Axele Prioritare 1 şi 2, şi proiecte nemajore. Dintre proiectele majore, cea mai mare valoare o are proiectul < Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa - Ialomiţa >, de 821 milioane de lei, care este implementat până la această dată conform contractului de finanţare".

Domnia sa a adăugat: "Cele mai mari probleme întâlnite în utilizarea fondurilor nerambursabile puse la dispoziţie prin proiecte, sunt, după cum am mai menţionat, lipsa de experienţă a beneficiarilor în implementarea proiectelor regionale de investiţii pentru utilităţile publice, lipsa/migraţia personalului specializat la nivelul beneficiarilor, dar şi la nivelul Autorităţii de Management (inclusiv OI-uri), modificările frecvente a legislaţiei sau a modului de interpretare a legislaţiei privind achiziţiile publice, accesul restrictiv la sursele de finanţare necesare contribuţiilor proprii, dar şi de finanţare a cheltuielilor devenite ne-eligibile ca urmare a aplicării de corecţii financiare pentru diverse nereguli identificate în implementare de către entităţile responsabile (OI, AM, Autoritatea de Audit, DG Regio)".

Autoritatea de Management pentru POS Mediu este departamentul din cadrul Ministerului Mediului responsabil de gestionarea fondurilor structurale alocate sectorului de mediu.

POS Mediu a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 11 iulie 2007, alături de Programul Operaţional Regional şi Programele Operaţionale Sectoriale: Transport, Creşterea Competititivităţii Economice şi Asistenţă Tehnică. Din momentul aprobării de către Comisia Europeană, operaţiunile din cadrul programelor sectoriale devin finanţabile.

POS Mediu are un buget alocat de aproximativ 5,6 miliarde de euro, din care aproximativ 4,5 miliarde euro reprezintă finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de Coeziune (FC), iar diferenţa reprezintă cofinanţarea naţională (circa 1 miliard euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb