Finanţări de 540 milioane de euro vor fi alocate pentru IMM-uri

Cristina Radu
Companii / 21 iunie 2017

Finanţări de 540 milioane de euro vor fi alocate pentru IMM-uri

Cinci bănci au semnat acorduri de garantare pentru implementarea Iniţiativei pentru IMM-uri în România, prin care se oferă finanţări pentru întreprinderi din toate regiunile ţării, potivit unui comunicat trimis Redacţiei. Iniţiativa pentru IMM este o colaborare între Grupul BEI (Banca Europeană de Investiţii şi Fondul European de Investiţii), Guvernul României şi Comisia Europeană. Cele cinci bănci participante care au semnat acorduri până în acest moment sunt: Raiffeisen Bank, ProCredit Bank Romania, Banca Comercială Română, Banca Transilvania şi BancPost.

Acordurile cu cele cinci bănci urmăresc să faciliteze accesul la finanţare pentru IMM-uri româneşti, oferindu-se o garanţie care acoperă 60% din credit şi dobândă redusă. Se estimează că se vor sprijini aproximativ 3.700 de IMM-uri. România contribuie la acest instrument cu 100 de milioane de euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, împreună cu resurse ale BEI şi ale programului Orizont 2020.

Roger Havenith, Director General Adjunct al FEI, a declarat: "Iniţiativa pentru IMM s-a bucurat de o cerere mare şi mă bucur că s-au semnat deja cinci acorduri de garantare. Prin aceste acorduri, se vor finanţa 3.700 de IMM-uri în următorii ani. Combinaţia dintre Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii, resursele Orizont 2020 ale UE şi cele ale Grupului BEI permit Fondului European de Investiţii să ofere reducerea cerinţelor de garantare pentru IMM-uri prin intermediul băncilor."

Vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell, a precizat: "Aceste cinci bănci sunt instituţii importante de creditare a IMM şi vor avea un rol crucial în sprijinirea antreprenorilor locali prin Iniţiativa pentru IMM. Grupul BEI este angajat ferm în implementarea Iniţiativei pentru IMM şi ne bucurăm să anunţăm, împreună cu autorităţile române, că aceste cinci bănci vor începe foarte curând să ofere finanţări pentru IMM în România.

Comisarul European pentru Politică Regională Corina Creţu a afirmat: " Mă bucur să văd că afacerile româneşti pot beneficia de potenţialul ridicat al Iniţiativei pentru IMM. Antreprenorii români sunt talentaţi şi afacerile mici româneşti sunt competitive, dar au nevoie de multe ori de un sprijin suplimentar pentru a dezvolta produse inovative, pentru a intra in competiţie pe plan global şi a crea locuri de muncă în ţară. Acesta este obiectivul noii iniţiativei. Sper ca România să fie un exemplu în Uniunea Europeană şi să convingă şi alte State Membre să se alăture Iniţiativei pentru IMM."

Iniţiativa pentru IMM este un instrument financiar comun al Grupului BEI şi al Comisiei Europene, cu participarea Statelor Membre UE. Instrumentul se implementează în România prin intermediul Programului Operaţional dedicat, aprobat de CE în 2016 şi administrat de Autoritatea de management din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Banca Europeană de Investiţii reprezintă instituţia financiară pentru împrumuturi pe termen lung, fiind deţinută de statele membre ale UE, şi pune la dispoziţie finanţări pe termen lung pentru investiţii solide şi durabile. Fondul European de Investiţii este parte a Grupului BEI şi este o instituţie specializată în finanţarea de risc pentru IMM. FEI creează şi dezvoltă instrumente de capital de risc şi de creştere, garanţii şi microfinanţare care ţintesc în mod specific acest segment al pieţei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb