Firma Eolica Dobrogea a dat în judecată ANRE şi Transelectrica

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 21 februarie 2012

Compania cere despăgubiri de 118 milioane de euro

Firma Eolica Dobrogea, care lucrează pentru Iberdrola (Spania), a dat în judecată ANRE, Transelectrica şi pe fostul director general al companiei pentru că refuză să conecteze parcul eolian dezvoltat în Cogealac (Dobrogea) la sistemul energetic naţional, solicitând daune de 118 milioane euro anual. Eolica Dobrogea susţine că Transelectrica şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) au refuzat nejustificat să încheie un proces verbal privind îndeplinirea unor condiţii de racordare la reţea a parcului de la Cogealac, se arată într-un comunicat al Transelectrica transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit comunicatului, Eolica Dobrogea cere obligarea în solidar a Transelectrica, a fostului şef al companiei de stat Horia Hăhăianu şi a directorului general adjunct Cornel Ene "la repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin refuzul nelegal al încheierii procesului verbal de îndeplinire a condiţiilor suspensive şi continuării executării contractului de racordare, prejudiciu estimat provizoriu la 118 milioane euro/an".

Termenul de judecată este programat pentru 16 martie.

Iberdrola intenţionează să construiască în Dobrogea, până în 2017, aproximativ 50 de parcuri eoliene cu o capacitate totală de 1.500 MW.

Compania spaniolă are un acord cu operatorul sistemului energetic naţional Transelectrica privind termenii pentru conectatea parcurilor eoliene la reţea.

Iberdrola a anunţat anul trecut că toate proiectele din România sunt dezvolatate în colaborare cu compania Eolica Dobrogea, deţinută de grupul elveţian NEK Umwelttechnik, şi companiile româneşti C-Tech şi Rokura, potrivit Mediafax.

Eolica Dobrogea are ca atribuţii planificarea şi obţinerea autorizaţiilor de construcţie, în timp ce Iberdola este responsabilă de activităţile de construcţie şi de operare a parcurilor eoliene.

Transelectrica este deţinută de stat, prin Ministerul Economiei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cit de greu poate fi sa construiesti parcuri eoliene in Romania? Deja sunt 1000 MW instalati, asa ca Iberdrola nu se poate plinge. De vreo 3 ani de zile ne tot ameninta cu investitii de 2 miliarde de euro in 1600 MW in eoliene si pina acum au facut un mare ZERO. Eu le urez spor la treaba, dar daca merg pe drumul datului in judecata a institutiilor statuui, or sa ajunga la pepeni.

    1. Sa fii director de intreprindere de stat in Romania nu este lucru usor. Imi este cunoscut cel putin o firma care a dat in judecata in solidar pe reprezentantii unei companii nationale pentru ca nu s-au opus "donarii" castigurilor pe anul respectiv catre stat. Aceeasi practica se pare ca incepe si in acest domeniu sa dea roade. Daca ar fi insa dupa prospectul dansilor "La prins de vant in Romania" putem sa intelegem cu adevarat cuvintele mioritice "codru-i frate cu romanul" , pe care si dansii l-au implementat in termeni actuali. Astfel in paragraful "conflicte cu natura" se discuta despre perioada lunga de aprobare cat si despre faptul ca acest flagel al coruptiei se invarte prin zona. Iata inca un motiv pentru care avem o bursa asa de spectaculoasa. Daca nu am fi corupti , atunci nici brute nu am fi si nici Botswana nu ar fi tara natala. Om Mai Vedea si cu profiturile astea cu stam , ca acum incurcam si socotelile producatorilor de snitel , caci a crescut castigul minoritarilor la care majoritari nu au reusit sa prinda in strategie ideea ca o bucata mai mare dintr-un tort bun mai rentabil este decat o noua prajitura doar cu zaharina.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb