Fiscul a trecut la executarea silită a companiilor CFR şi CFR Marfă

• Pe lista marilor contribuabili care s-ar afla în executare silită mai figurează Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri

• 65% din marii contribuabili s-ar afla în executare silită

Statul mai are de recuperat de la marii contribuabili datorii de peste un miliard de euro la finele lunii martie, iar Fiscul a început procedura de executare silită împotriva a 65% dintre aceste societăţi. Situaţia reiese din lista marilor contribuabilili care înregistrează datorii la bugetul de stat la data de 31 martie, obţinută de ziarul BURSA.

Pe lista marilor datornici figurează 448 de companii, cu datorii totale de 4,26 miliarde lei. Fiscul a început procedura de executare silită împotriva a 296 dintre acestea.

Este greu de spus însă la câte companii s-a început efectiv executarea silită, pentru că în multe cazuri Fis-cul doar afişează demararea executării silite, fără să facă niciun demers în acest sens. Printre sutele de companii executate silit se regăsesc societăţi deosebit de importante, din toate sectoarele economiei naţionale: CFR SA, CFR Marfă, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Societatea Naţională a Cărbunelui, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii etc.

Topul marilor datornici este dominat de companiile de stat. În clasament conduce detaşat Compania Naţională a Huilei (CNH), cu datorii de 1,53 miliarde lei. Urmează Galaxy Tobacco, cu datorii de 475,7 milioane lei, pe locurile trei şi patru se află feroviarele C.F.R Electrificare, cu datorii de 162,2 milioane lei, şi CFR SA, cu datorii de 128,3 milioane lei. Pe poziţia a cincea se situează UCM Reşiţa, cu datorii de 118,4 milioane lei.

Patru din cele cinci companii sunt în executare silită, singura care se bucură de tratament special fiind tocmai campioana datornicilor, CNH, care este în administare specială.

Debitele celor cinci datornici însumează 2,42 miliarde lei, mai mult de jumătate din creanţa totală pe care statul o are de recuperat la sfârşitul lunii martie.

Situaţia de la finele lunii martie nu diferă semnificativ de cea publicată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la 31 decembrie 2009, doar numărul de executări silite este în uşoară creştere.

Experţii consultaţi de ziarul BURSA susţin că procedura executării silite nu aduce în toate cazurile beneficiile scontate, fiind mai degrabă o lamă cu două tăişuri.

Claudiu Ignat, expert în drept comercial şi co-preşedinte al Uniunii Naţionale a Mediatorilor din România (UNMR), ne-a declarat: "Procedura executării silite este singura abordare pe care statul înţelege să o adopte în relaţia cu marii contribuabili. Există şi alte metode de recuperare a creanţelor, care sunt ocolite din cauză că trezesc suspiciuni, cu toate că abordarea lor ar fi extrem de eficientă. Mă refer aici la negocierea directă, medierea fiscală sau reeşalonarea datoriilor".

Claudiu Ignat consideră că statul preferă să execute silit marii datornici pentru că la mijloc ar fi vorba despre o chestiune de mentalitate, preferându-se litigiile în detrimentul negocierii sau eşalonării, procese ce ar ridica anumite suspiciuni din cauza subiectivismului.

La rândul său, Zeno Sustac, practician în insolvenţă şi arbitru al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, atrage atenţia asupra unui alt aspect: "Statul recurge la executare silită dorind astfel să justifice că îşi face datoria. Este intersant de văzut câte dintre cele 65% de societăţi ce figurează ca executate silit sunt efectiv executate! De foarte multe ori acest procedeu nu aduce rezultatul scontant. Asta, pentru că executarea silită este o procedură greoaie, ce implică costuri mari cu evaluarea activelor şi cu personalul, iar în unele cazuri poate să aducă prejudicii economiei per ansamblu. Cel mai important la această procedură ar fi ca statul să facă distincţia între companiile care dau dovadă de rea-voinţă la plata datoriilor şi cele care efectiv nu-şi pot achita datoriile din cauza crizei".

Ambii specialişti avertizează că, din cauza legislaţiei ineficiente, "cu cât o companie este mai mare, cu atât este mai greu de executat silit".

Aceştia mai dau de înţeles că, pe termen scurt, procedura de executare silită poate aduce o serie de venituri suplimentare la buget, dar pe termen mediu şi lung, dacă într-adevăr este aplicată, poate avea un efect de bumerang: o companie executată silit, dacă pierde active importante, îşi revine destul de greu, iar statul pierde astfel taxe şi impozite şi se alege cu un număr mai mare de şomeri. Şi, nu în ultimul rând, se alege cu bunuri pe care trebuie să le valorifice şi pe care, dacă nu reuşeşte, trebuie să asigure cel puţin costurile cu depozitarea lor, nemaivorbind de faptul că ele se deteriorează.