Fiscul intenţionează să mediatizeze cei mai buni plătitori de taxe şi impozite prin publicarea unei "liste albe" a acestora, potrivit Planului de măsuri pentru eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul general consolidat.
La capitolul "Sprijinirea conformării la plata obligaţiilor fiscale", se menţionează că ANAF va iniţia modificarea legislaţiei în vederea reglementării prin Codul de Procedură Fiscală a posibilităţii publicării unei "liste albe" a contribuabililor buni plătitori, de o manieră similară cu cea a publicării listei contribuabililor care înregistrează obligaţii restante de plată.
Alte acţiuni pentru încurajarea conformării la plată vizează acordarea de facilităţi fiscale pentru bunii plătitori, urmând ca autorităţile să stabilească atât criteriile pentru definirea profilului contribuabilului ca "bun plătitor" cât şi categoriile de facilităţi ce pot fi acordate acestora. Facilităţile urmează să fie acordate după realizarea unui studiu de impact pe acest subiect.
Cât priveşte eşalonarea la plata datoriilor, se are în vedere implementarea unui sistem de supraveghere a debitorilor de către ANAF cu privire la respectarea planului de restructurare fiscală. Astfel, autorităţile fiscale vor notifica debitorul atunci când se constată abateri de la îndeplinirea planului de restructurare, acţiuni menite să conducă fie la modificarea termenelor de implementare, fie la ajustarea planului de restructurare. Totodată, autorităţile vor propune, în context, măsuri şi/sau soluţii cu privire la abaterile constatate de la îndeplinirea planului de restructurare.
În 25 iunie, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a prezentat principalele propuneri ale restructurării financiare. Ministerul de resort ia în calcul două scenarii pentru acordarea unor facilităţi fiscale, pentru datorii de peste şi, respectiv, de sub un milion de lei.
"Este vorba de un cadru legislativ care propune un plafon de un milion de lei împărţit între persoane fizice şi persoane juridice. Această viitoare ordonanţă se referă la măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion de lei, bazate pe un plan de restructurare, test al creditorului privat prudent, plată eşalonată şi supraveghere fiscală din partea ANAF pe perioada acestei înlesniri. Cu alte cuvinte, oarecum sunt similare procedurile din zona de insolvenţă, să spunem, ca plan de restructurare pe baza căruia se ia decizia, în baza solicitării acelei companii, că nu e obligaţie, este doar un cadru legal. Pe baza acestui cadru, compania respectivă poate face o astfel de solicitare, prezintă un astfel de plan de restructurare care se face de o persoană autorizată, exact ca şi în cazul, să spun aşa, insolvenţei, dacă nu mă înşel, şi se face această eşalonare a obligaţiilor la plata accesoriilor şi se poate chiar reduce până la jumătate din principal, 30, 40, 50%, sunt mai multe propuneri", a spus Eugen Teodorovici.
Ministrul a subliniat că sectorul privat va fi principalul beneficiar al măsurii.
Potrivit datelor MFP, la finalul anului trecut, 31 de companii de stat aveau datorii de peste 748 milioane de lei şi accesorii (dobânzi penalizatoare) de 981,4 milioane de lei, 28 de companii cu capital privat şi de stat aveau datorii de 529 milioane de lei şi accesorii de 388 de milioane de lei, 2.633 de firme cu capital privat aveau datorii de 12,9 miliarde de lei şi accesorii de 8,6 miliarde de lei, iar 30 de instituţii publice datorau statului 71,7 milioane de lei şi accesorii de 56 de milioane de lei.
O situaţie a contribuabililor cu datorii de sub un milion de lei indică faptul că, la finalul anului trecut, 22.988 de persoane fizice (inclusiv PFA, II, IF sau profesii liberale) însumau datorii de 698,9 milioane de lei şi accesorii de 800 milioane de lei.
De asemenea, 285.322 de companii cu capital privat aveau datorii de 16,6 miliarde de lei şi 9 miliarde de lei accesorii.