Agenţia de evaluare financiară Fitch a confirmat, ieri, calificativele Bucureştiului şi a menţinut perspectiva stabilă, considerând că performanţa operaţională a oraşului este solidă, însă a atras atenţia că o creştere a datoriei şi a serviciului datoriei ar putea afecta ratingul.
"Ratingurile Bucureştiului reflectă performanţa sa operaţională solidă, ajutată de creşterea de până în prezent a economiei locale, care este una dezvoltată după standardele naţionale. Calificativele mai reflectă sprijinul financiar şi controlul guvernului central, ţinând cont de importanţa oraşului pentru economia naţională", se spune în comunicatul Fitch, citat de NewsIn.
Ratingurile iau în calcul, însă, şi datoria în creştere a oraşului şi riscurile mai mari legate de nevoia de refinanţare şi de cursul de schimb, pentru în cazul împrumuturilor în valută, mai consideră agenţia de rating.
Fitch precizează că ratingul Bucureştiului ar putea beneficia dacă administraţia oraşului continuă să îşi atingă ţintele bugetare sau dacă cadrul instituţional al României se îmbunătăţeşte.
În schimb, majorarea semnificativă a datoriei oraşului şi a ratei datoriei, care ar putea proveni dinspre furnizorul de energie termică Radet, deţinut de municipalitate şi care are datorii foarte mari, ar afecta ratingul Capitalei.
Fitch notează că bugetul de venituri şi cheltuieli este solid, deşi fluctuant, veniturile operaţionale înregistrând o creştere de 40% în 2007, faţă de o medie de 18% în perioada 2003 - 2006.
În ciuda creşterii costurilor cu finanţarea şi a majorării personalului, Fitch se aşteaptă ca un control bun al cheltuielilor să menţină performanţele oraşului la un nivel bun pe termen mediu.
Cu toate acestea, temperarea creşterii veniturilor, pe fondul încetinirii creşterii economice la nivelul ţării, ar putea duce la o scădere a performanţei, susţine Fitch.