Premierul Florin Cîţu a decis, ieri, atribuţiile viceprim-miniştrilor Kelemen Hunor şi Dan Barna şi ministerele pe care le vor coordona aceştia. Deciziile prim-ministrului au fost publicate luni în Monitorul Oficial, anunţă Agerpres.
Vicepremierul Dan Barna va coordona, în scopul asigurării îndeplinirii priorităţilor majore din Programul de guvernare şi a măsurilor prevăzute în Planul de Redresare şi Rezilienţă, toate activităţile din domeniile de responsabilitate aparţinând următoarelor ministere: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
În acelaşi timp, vicepremierul Kelemen Hunor va coordona domeniul minorităţilor naţionale, precum şi toate activităţile din domeniile de responsabilitate aparţinând următoarelor ministere: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Tineretului şi Sportului.
În vederea îndeplinirii atribuţiilor ce le revin, cei doi vicepremieri vor aviza planurile de măsuri sectoriale şi proiectele de acte normative elaborate de ministerele ce le revin în coordonare.
Totodată, ei asigură informarea permanentă a prim-ministrului în legătură cu aplicarea prevederilor celor două decizii prin care le-au fost stabilite atribuţiile.
Deciziile au fost publicate luni în Monitorul Oficial.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.01.2021, 10:32)
"Fricuta" hai cu rapoartele pe gdp...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.01.2021, 11:14)
si tu ce mai faci gica?
duda oricum o freci
mai schimba mana!