FLORIN CÎŢU: "Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru a corecta mai multe acte normative care nu puteau fi aplicate"

A.B.
Politică / 24 februarie 2021

"Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru a corecta mai multe acte normative care nu puteau fi aplicate"

Premierul Florin Cîţu a afirmat că Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă care a corectat mai multe acte normative a căror aplicare nu putea fi făcută din cauza unor interpretări dificile. El a adăugat că existau ţări prevăzute într-o anexă cu care nu puteau fi făcute tranzacţii, iar aceste chestiuni de ordin administrativ au fost remediate prin OUG, transmite News.ro.

"De la Ministerul de Finanţe am avut o ordonanţă de urgenţă care a clarificat câteva lucruri. Au fost adoptate, în ultimul an, mai multe acte normative şi aplicarea acestora nu se putea face pentru că interpretarea era dificilă şi a trebuit să corectăm aceste lucruri. A fost, bineînţeles, şi acea problemă cu ţările care erau pe o anexă cu care nu puteam să facem tranzacţia. Am rezolvat-o şi pe aceea. Deci mai multe lucruri administrative", a explicat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

Prin urmare, Guvernul a adoptat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal şi al Legii contabilităţii 82/1991. Actul normativ prevede introducerea unei măsuri de revizuire a regimului fiscal al cheltuielilor, pentru determinarea impozitului pe profit.

Executivul a adoptat actul normativ "având în vedere necesitatea revizuirii măsurii de stabilire a regimului fiscal aferent unor cheltuieli înregistrate de contribuabilii plătitori de impozit pe profit care derulează tranzacţii cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I sau anexa II din Lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale.Ţinând cont de necesitatea corelării prevederilor existente privind veniturile din salarii şi asimilate salariilor, neimpozabile, cu reglementările similare privind veniturile care nu intra în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale obligatorii, referitor la contravaloarea serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, acordate de angajator pe perioada concediului, pentru angajaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, primite în baza unor legi speciale şi/sau finanţate din buget şi pentru aplicarea unui tratament fiscal unitar. Luând în considerare necesitatea corelării termenului de depunere a declaraţiei anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale cu termenul de depunere a declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, în cazul contribuabililor care realizează venituri din activităţi agricole pentru care venitul anual se stabileşte pe baza normelor de venit. Luând în considerare necesitatea efectuării unor corelări în vederea asigurării aplicării unitare a reglementărilor fiscale cu privire la impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii".

De asemenea, proiectului de OUG menţionează faptul că de 1 ianuarie 2021 ar fi trebuit să se aplice noul plafon pentru aplicarea sistemului TVA la încasare de 4.500.000 lei şi să fie posibilă exercitarea opţiunii pentru aplicarea acestui sistem oricând în timpul anului, şi întrucât prin Legea 296/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal nu au fost modificate toate prevederile Codului fiscal necesare în vederea implementării acestor măsuri.

Proiectul de OUG propune completarea acestor prevederi cu precizări privind tranzacţiile care intră în sfera de aplicare, respectiv faptul că măsura este aplicată "pentru tranzacţiile efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi numai în situaţia în care cheltuielile sunt efectuate ca urmare a unor tranzacţii care nu au un scop economic".

"În acest context, potrivit punctului 4 al titlului I din HG 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin tranzacţie fără scop economic se înţelege orice tranzacţie/activitate care nu este destinată să producă avantaje economice, beneficii, profituri şi care determină, în mod artificial ori conjunctural, o situaţie fiscală mai favorabilă", conform notei de fundamentare.

Proiectul de act normativ mai vizează "completarea prevederilor legii contabilităţii sub aspectul ariei de aplicabilitate a acesteia, prin menţionarea expresă a persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România, precum şi a persoanelor juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România. Reformularea prevederilor cu privire la entităţile pentru care reglementările contabile sunt emise de către BNR, în condiţiile în care există unele categorii de entităţi care nu sunt prevăzute expres de legea contabilităţii".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Vreau sa-i vad pe astia cu Ordonantele (ca altceva nu stiu sa faca) cat incaseaza ei taxe dintr-o economie muribunda, care mai are doua fas-uri si crapa. Sunt curios ce e in mintea lu Catzu, cum isi inchipuie el ca vor curge miliardele la buget in urma masurilor pe care le-a luat. Chiar sunt curios sa-i vad pe baietii astia cum stau cu executia bugetara la 6 luni... avand in vedere ca economia e praf (parca Ford a anuntat astazi ca trimite din nou oamenii acasa).

    Vreu sa vad si eu ce e in capul acestor impostori.. Catzu, Nasui, Voiculescu... pana unde merge vrajeala...  

    tehnica securitatii e f. simpla , sa pui un prost linga un f prost si romanii vor alege prostul , adica cel stabilit de secu . pnl in comparatie cu , catastrofele din usr pare dragut , in realitate doua partide antiromanesti pline de jigodii .

    Domnul Citu cum sa aplice primaria un coeficient de 1,4 prin legea 227/2015 privind Codul fiscal la o suprafata utila pentru a afla suprafata desfasurata construita a unui spatiu de la partierul unui bloc?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb