Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu se întâlnesc pentru armonizarea poziţiilor pe mai multe teme din programul de guvernare

S.B.
Politică / 13 noiembrie 2021

Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu se întâlnesc pentru armonizarea poziţiilor pe mai multe teme din programul de guvernare

Liderii PNL şi PSD, Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, se întâlnesc sâmbătă pentru armonizarea poziţiilor pe mai multe teme din programul de guvernare, încă nesoluţionate de echipele de negocieri, informează news.ro.

Duminică va avea loc o nouă întâlnire PSD-PNL pentru a decide cu privire la propunerile pentru funcţia de premier cu care vor merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, precum şi cu privire la împărţirea ministerelor, De asemenea, delegaţiile vor trebui să convină asupra acordului de guvernare.

Temele încă în dispută şi nesoluţionate de delegaţiile care au negociat se referă la cuantumul majorării pensiilor, la majorarea alocaţiilor, la impozitarea progresivă, susţinută de PSD dar neagreată de PNL, dar şi la situaţia Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

Surse politice susţin că este posibil un acord pe majorarea de 11% a pensiilor, ceea ce ar însemna aproximativ 10 miliarde de lei, însă cu anumite condiţii impuse de liberali, legate de sustenabilitate.

În ceea ce priveşte alocaţiile, liberalii susţin majorarea etapizată, cu o primă tranşă, de 14% din ianuarie.

În ceea ce priveşte împărţirea funcţiilor în Guvernul PNL-PSD-UDMR, un principiu care ar urma să fie discutat este acela ca partidul care va da premierul să aibă mai putine ministere. Varianta rocadei de premieri prin demisia primului care ocupă funcţia, vehiculată încă de la începutul negocierilor, rămâne în discuţie. Deşi premierul Cîţu este susţinătorul acestei variante, numeroase voci din partid nu o susţin.

În ceea ce priveşte nominalizările pentru funcţia de premier, PSD nu îl vrea pe Florin Cîţu, care însă vrea să-şi păstreze postul, în timp ce numeroşi liberali susţin desemnarea lui Nicolae Ciucă.

Inclusiv formula pe care o vor avansa la întâlnirea cu Klaus Iohannis este în discuţie, repectiv dacă vor merge cu o propunere comună sau dacă fiecare va avea propria propunere, iar preşedintele să fie cel care alege.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. nu va mai fi vorba de pluripartitism

    va fi razboi in strada

    politicienii dictatoriali contra romanii normali  

    1. Va recomandam, cu caldura (de la Gazprom), modelul rusesc.

      Multipartidism bine chibzuit, alegeri libere, cistigatorii alegerilor butoneaza in liniste si pace sociala pe parcursul mandatului, opozitia beneficiaza de masa si cazare (ferestre cu zabrele) asigurata de institutiile statului, mandate de presedinte cite e nevoie. 

      Nici nu e de mirare ca, la asa armonie, nu exista demonstratii si miscari in strada. Daca ar fi nevoie, a ravea cine sa le organizeze: trupele OMON.

      Pai cum sa nu admiri asa societate multilateral dezvoltata? 

    Eu nu cred că vor ajunge la un acord chiar dacă ei dau și procente:95%!

    Presupunând teoretic ( doar teoretic) că PSD s-a transformat peste noapte într-un partid modern, democratic tot nu se pot înțelege cu " negociatori" haotici în gândire gen Rareș Bogdan,Sighiartau, Câțu totul supervizat de un alt mare " negociator" ,Klaus Werner!

    Imposibil! Sunt născuți " crizatori" !  

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb