Momentul cel mai critic al turbulenţelor de pe pieţele financiare mondiale a trecut, dar efectele asupra economiei globale se vor resimţi o perioadă mai îndelungată, a afirmat, ieri, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn Oficialul FMI a afirmat că "există motive bune să credem că cele mai rele ştiri au rămas înapoi". Dominique Strauss-Kahn s-a arătat, însă, îngrijorat că efectele crizei creditelor ipotecare ar putea persista până la sfârşitul anului sau până la mijlocul anului viitor. Vorbind în faţa comitetului Parlamentului European, directorul general al FMI a explicat că economia americană îşi va reveni doar când se va stabiliza piaţa imobiliară. Potrivit Băncii Centrale Europene (BCE), deprecierile de active înregistrate de băncile din întreaga lume de la debutul turbulenţelor de pe piaţa financiară şi până în prezent se ridică la aproximativ 320 miliarde de dolari.
FMI: Vârful crizei financiare mondiale a trecut
Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 mai 2008