Fondul Proprietatea: AGA ori ba?

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 6 septembrie 2010

KPMG a calculat valoarea activului net al Fondului Proprietatea pentru lunile mai, iunie şi iulie

Venirea unui nou ministru la conducerea Finanţelor riscă să amâne desfăşurarea Adunării Generale programate astăzi la Fondul Proprietatea, în condiţiile în care prezenţa reprezentanţilor ministerului este necesară pentru asigurarea cvorumului AGA. Ionuţ Popescu, directorul general al Fondului, ne-a spus, însă, că nu a primit, deocamdată, niciun semnal din partea Ministerului de Finanţe cum că reprezentanţii săi nu vor veni la AGA.

De prezenţa reprezentanţilor statului la Adunarea Generală depinde acordarea de dividende pentru ultimii doi ani, preluarea conducerii Fondului de către Franklin Templeton şi listarea la Bursă.

Tot astăzi, acţionarii Fondului sunt chemaţi să voteze propunerea ca Fondul să îşi răscumpere circa 9,66% din acţiunile proprii, să aleagă membrii Comitetului Reprezentanţilor şi să aprobe un nou Act Constitutiv al Fondului.

Comisia de Selecţie a intermediarului care se va ocupa de listarea Fondului ar trebui să dea, astăzi, o rezoluţie la contestaţia depusă de consorţiul format din Unicredit Caib şi KBC Securities faţă de rezultatul licitaţiei pentru alegerea intermediarului. Ionuţ Popescu susţine că nu există riscul reluării procedurii de selecţie a intermediarului: "O soluţie la contestaţie primită este aproape definitivată, probabil că o vom comunica luni".

Cursa pentru intermedierea listării Fondului a fost câştigată de consorţiul format din Raiffeisen Capital & Investment S.A, ING Bank NV Amsterdam Sucursala Bucureşti şi BRD - Groupe Societe Generale.

A fost calculată valoarea activului net al Fondului Proprietatea

KPMG a calculat valoarea activului net (VAN) al Fondului Proprietatea pentru lunile mai, iunie şi iulie, conform informaţiilor postate pe site-ul FP.

La finele lunii iulie, valoarea activului net al Fondului era, potrivit calculelor KPMG, de 14,64 miliarde lei (circa 3,48 miliarde euro), în scădere uşoară faţă de lunile iunie (14,84 miliarde lei) şi mai (14,86 miliarde lei).

Din calculul activului net a rezultat, la finele lunii iulie, o valoare de 1,0283 lei/acţiune pentru titlurile Fondului Proprietatea.

Valoarea activului net a fost calculată în conformitate cu Regulamentul nr.4/2010 al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Potrivit Regulamentului CNVM, valoarea activului net al Fondului Proprietatea se determină ca diferenţă între valoarea totală a activelor şi valoarea însumată a datoriilor societăţii şi a veniturilor înregistrate în avans.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb