Fondurile de investiţii la 31 AUGUST 2009
Adrian Tudose
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 septembrie 2009
- în luna anterioară, s-a încheiat cu succes oferta Fondului Închis de Investiţii cu capital garantat OTP WiseRO, administrat de OTP Asset Management S.A. Aceasta a fost şi prima ofertă publică de vânzare de unităţi de fond de la BVB din acest an. Fondul a avut subscrieri nete de 8.947.800 RON de la 733 de investitori.
- la finele lunii august, nivelul activelor nete opcvm a depăşit pentru prima oară în istoria industriei, nivelul de 2 miliarde de lei, din care peste 62% reprezintă activele fondurilor monetare;
- cu contribuţia majoră a fondurilor monetare şi a celor de obligaţiuni, volumul subscrierilor nete a depăşit şi în această lună valoarea de 50 milioane lei;
A.A.F reprezintă Asociaţia Administratorilor de Fonduri şi este organizaţia profesională neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de Plasament Colectiv din România care reuneşte 21 societăţi de administrare a investiţiilor (S.A.I.), 5 Societăţi de Investiţii Financiare (S.I.F) şi două bănci depozitare. Începând cu Iunie 2007 A.A.F. este membru al EUROPEAN FUND AND ASSET MANAGEMENT ASSOCIATION (EFAMA).
O.P.C.V.M. sunt Organisme de Plasament Colectiv în Valori Mobiliare, (eng. UCITS - Undertaking for Collective Investment in Transferable Securities), respectiv terminología utilizată în legislaţie pentru fondurile deschise de investiţii.
O.P.C.V.M. sunt fondurile deschise şi societăţile de investiţii care îndeplinesc următoarele condiţii:
- au ca scop unic efectuarea de investiţii colective, plasând resursele băneşti atrase, numai în instrumente financiare care sunt expres niminalizate în regulamentele şi normele emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare care este autoritatea de reglementare, şi operează pe principiul diversificării riscului şi a administrării prudenţiale;
- au obligaţia de răscumpărare continuă a titlurilor de participare emise, adică pe toată durata de funcţionare a respectivului OPCVM;
- Un OPCVM se poate înfinţa pe bază de contract civil sub formă de fond deschis de investiţii, sau prin act constitutiv şi atunci este societate de investiţii;
- A.O.P.C. sunt "Alte Organisme de Plasament Colectiv" (eng. NON - UCITS), respectiv terminología utilizată în legislaţie pentru fondurile închise de investiţii.
A.O.P.C sunt fonduri închise şi se înfinţează pe bază de contract de societate civilă şi au obligaţia de a răscumpăra titlurile de participare emise, la intervale de timp prestabilite sau la anumite date în conformitate cu documentele de constituire.
Spre deosebire de fondurile deschise la care politicile de investiţii şi regulile de diversificare sunt foarte riguros reglementate prin regulamentele CNVM, la fondurile închise de investiţii aceste două elemente sunt mai permisive.
În conformitate cu standardele EFAMA, după politica de investiţii anunţată prin prospectul de emisiune al OPCVM, acestea se împart în:
- monetare: investesc în instrumente monetare şi obligaţiuni, cu obligaţia ca "modified duration" pe întreg portofoliul să nu depăşască 1 an;
- de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix: investesc în instrumente monetare şi obligaţiuni 90% din active şi maxim 10% în acţiuni;
- diversificate: investesc maxim 66% din active în acţiuni;
- de acţiuni: investesc minim 66% din active în acţiuni;
- Risc (Valoare la Risc, prescurtat VaR) - indică pierderea maximă pe care o poate înregistra valoarea unităţii de fond într-un interval de timp şi cu o anumită probabilitate, în condiţii normale de piaţă. Pornind de la practica internaţională, acest indicator este calculat pe un orizont de timp de 1 an, cu probabilitatea de 95%.
De exemplu, dacă un fond are un indicator VaR de 10%, acest lucru înseamnă că la o investiţie de 100 RON în fondul respectiv, există o probabilitate de 95% ca pierderea pe care o investitorul o poate înregistra într-un an să nu depăşească 10 RON, altfel spus să rămână cu cel puţin 90 RON din cei 100 RON investiţi iniţial. Dacă fondul ar avea un VaR de 25%, atunci există o probabilitate de 95% ca pierderea maximă pe care o investitorul o poate înregistra într-un an să nu depăşească 25 RON, altfel spus să rămână cu cel puţin 75 RON din cei 100 RON investiţi iniţial.