Ford preferă România, şi nu Slovacia, pentru o uzină în Europa de Est

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 iunie 2007

Ford a dezminţit o ştire apărută în presa din Slovacia, care susţinea că producătorul intenţionează să construiască o uzină în această ţară, iar reprezentanţii companiei, contactaţi de Reuters, şi-au reafirmat interesul pentru uzina Daewoo Craiova, pe care ar vrea să o extindă.

Cotidianul slovac Hospodarske Noviny a citat miercuri surse din piaţă care susţineau că Ford ar vrea să construiască o fabrică în oraşul Kechnec din estul Slovaciei, unde Ford produce cutii de viteze în colaborare cu compania Getrag.

Purtătorul de cuvânt al Ford of Europe, Todd Nissen, a spus, citat de NewsIn, că informaţia e pur "speculativă", adăugând că nu poate confirma nimic din cele spuse de ziarul slovac unde era citat şi primarul localităţii, care declara că poartă discuţii cu un producător cunoscut de automobile care va investi miliarde de coroane slovace şi va crea sute de locuri de muncă în oraş.

Todd Nissen a reafirmat interesul Ford pentru uzina Daewoo Craiova. "Europa de Est este zona unde pieţele cresc şi ne gândim cum să ne creştem prezenţa acolo. Pregătim o ofertă pentru uzina din România, care pentru noi reprezintă tot Europa de Est", a spus el.

Purtătorul de cuvânt al Ford nu a dat detalii despre ofertă, însă a spus că Ford ar vrea să extindă capacitatea de producţie a uzinei. AVAS a precizat că noul proprietar al uzinei ar trebui să asigure o capacitate anuală de producţie de minim 300.000 de automobile.

Preşedintele Ford of Europe, John Fleming, a spus luna aceasta pentru Automotive News că Ford face tot mai greu faţă cererii din Europa şi are nevoie cât mai rapid de o capacitate suplimentară de producţie, aproximativ 150.000 de unităţi pe an. Ford a produs anul trecut 1,8 milioane de vehicule pe continent, cu 10% peste capacitatea fabricilor sale.

În toamna anului trecut, statul român a redevenit proprietarul uzinei de la Craiova, iar în acest an se va încheia procesul de privatizare. Ofertele pentru pachetul de acţiuni de 72,4% deţinut de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) la Automobile Craiova (Daewoo) pot fi depuse până pe 5 iulie. Înafară de Ford, cele două companii care s-au arătat interesate şi au depus oferte neangajante pentru uzină sunt General Motors şi JSC Russian Machines.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb