Ford se retrage din Rusia

M.I.
Companii / 27 martie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Ford Motor se retrage de pe piaţa auto rusă şi închide cele două mari uzine din ţară (Vsevolozhsk, de lângă Sankt Petersburg şi Naberezhnye Chelny din Tatarstan), din cauza performanţelor sub aşteptări din ultimii ani, informează publicaţiile Financial Times şi The Moscow Times, conform Agerpres.

Producătorul auto american a informat miercuri că va închide până la sfârşitul lunii iunie toate unităţile din Rusia în care produce automobile, din cauza rezultatelor sub aşteptări ale subsidiarei sale ruse, Ford Sollers. În 2011 a fost înfiinţată societatea mixtă Ford Sollers care producea şapte modele la trei fabrici. Astfel Ford Focus şi Mondeo erau produse la Vsevolozhsk, Explorer, Kuga şi unele modele Transit la Elabuga (în Tatarstan) iar Fiesta şi EcoSport în Naberezhnye Chelny, tot în Tatarstan.

La Elabuga va fi închisă unitatea care produce motoare şi va rămâne deschisă uzina unde se fabrică vehiculele comerciale Ford Transit.

Fabricile din Rusia ale Ford au o capacitate totală de producţie de 360.000 de vehicule pe an.

Ford intenţionează să continue fabricarea şi vânzarea vehiculelor comerciale în Rusia, care era odată a doua mare piaţă auto din Europa şi un magnet pentru investiţiile producătorilor auto din întreaga lume, scrie Agerpres.

Totuşi, în ultimii ani companiile auto s-au confruntat cu scăderea profiturilor, din cauza încetinirii economiei, a fluctuaţiilor rublei şi a problemelor geopolitice.

Toate acestea au dus la scăderea cererii, iar anul trecut fabricile din Rusia au produs 1,56 milioane de maşini, faţă de 1,97 milioane în 2012.

"Decizia reprezintă un pas important spre obiectivul Ford de a-şi îmbunătăţi profitabilitatea şi a avea o afacere mai competitivă pentru acţionarii noştri. Noua structură Ford Sollers sprijină modificarea strategiei Ford pe plan global, de extindere pe segmentul vehiculelor comerciale şi pe acele pieţe care oferă profituri mai bune la capitalul investit", a afirmat Steven Armstrong, şeful subsidiarei Ford din Europa.

Restructurarea va implica "costuri excepţionale înainte de taxe de aproximativ 450-550 de milioane de dolari". Acestea fac parte din costurile de 11 miliarde de dolari anunţate anterior pentru restructurarea operaţiunilor din regiunile neprofitabile, a anunţat producătorul auto american.

În urmă cu trei ani, Ford s-a retras din Japonia şi Indonezia, pentru a-şi reduce pierderile.

Ieşirea Ford de pe piaţa rusă vine la patru ani după ce rivala americană General Motors s-a retras din Rusia.

Recent, Ford a anunţat că va elimina "mai multe mii" de locuri de muncă, va ieşi de pe pieţele neprofitabile şi va înceta să mai producă vehicule care îi provoacă pierderi, precum C-Max, totul în conformitate cu un plan de relansare al cărui obiectiv este atingerea unei marje operaţionale de 6% în Europa.

În prezent, al doilea mare producător auto american este presat să îşi restructureze operaţiunile din Europa, după ce rivalul său General Motors a reuşit să îşi majoreze profiturile după vânzarea mărcilor sale europene Opel şi Vauxhall către grupul francez PSA, informează Agerpres.

Ford a precizat că va încerca să iasă de pe segmentul multivan, va înceta să mai producă transmisii automate la Bordeaux (Franţa), îşi va revizui operaţiunile din Rusia şi va uni cartierele generale ale Ford UK şi Ford Credit la Dunton, Essex, Marea Britanie.

Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford este prezent şi pe piaţa din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb