Formele instituţionale ale prostiei politicianului român

Chiar dacă nu v-am spus-o, e bine să o repet: prostia nu are de a face cu cîtă minte are cineva, ci cu modul în care o foloseşte. Viaţa este o neîntreruptă întîlnire cu probleme care cer o rezolvare, de la cele mai simple, la cele cu adevărat complicate. Din această perspectivă, prostia, înainte de orice, este o chestiune de inadecvare în folosirea minţii, în raport cu o situaţie-problemă care cere o soluţie, teoretică şi/sau practic-comportamentală.

În materie de prostie pe unitatea de analiză acţională, politicianul post-decembrist, de regulă, excelează. Nu ne mai miră, de mult, rătăcirile prin bălării, ori marile aventuri ale politicienilor noştri prin gropile logicii şi, mai general, pe drumurile desfundate ale raţionalităţii eficiente. Persistenţa, repetarea instentă a unora dintre aceste apucături prosteşti ajung, însă, să scoa-tă din răbdări pînă şi pe cei mai indulgenţi dintre noi, cei obligaţi să credem că specia aceasta de "robi ai binelui public" se află cu mintea întreagă în lupta pentru soluţionarea problemelor care ne privesc pe noi, muritori de rînd şi neosteniţi plătitori de biruri. Fără pretenţia unui inventar complet, pun în vitrină cîteva dintre mostrele reprezentative ale prostiei instituţionale care bîntuie specia politicianului post-decembrist, din România.

Mania mesajelor. Am crezut, sincer şi cu toată tăria că, după apusul "epocii de aur", măcar atîta lucru se va schimba în bine în universul nostru public, vom scăpa de omniprezentele "mesaje ale tovarăşului". Ei bine, nu!!! Mai rău, atunci aveam doar un singur mesaj pe eveniment, acum avem vreo duzină şi mai bine. Preşedintele, Primul ministru, Preşedintele Camerei, Preşedintele Senatului, şefii de partide, nu rareori miniştri şefi de instituţii publice şi pînă la primarii de comună, cu toţii, oficialii politicii noastre se simt îmboldiţi de nu ştiu ce porniri malefice să ne blagoslovească cu cîte un mesaj, cu mai toate prilejurile ieşite în cale: anul nou, Paşte, Crăciun, începutul anului şcolar şi universitar, inaugurarea lucrărilor publice, poduri, bucăţi de şosea, ziduri, clădiri, monumente, parcuri, crînguri, gări, cruci, troiţe sau cimitire. Stau şi mă uimesc, perplex, la figura lui C. P. Tăriceanu, lăţită în prim-plan pe ecranul televizorului. Sub imperiul unor porniri născute, probabil, în adîncimile abisale ale puţului gîndirii prosteşti, Preşedintele nostru de Senat şi aspirant la competiţia prezidenţială crede că este de folos să ne spună ceva, în prima zi de Paşte, despre Paşte!!!! Evident, nu a fost singurul înalt personaj politic bîntuit, zilele acestea, de o asemenea nevoie fundamentală! Cît sunt de ridicole, prin inadecvare şi goliciunea de conţinut, şi cît contribuie aceste "manifestări" la umplerea spaţiului public cu prostie, este inutil să mai spun. Din păcate, singurii incapabili să înţeleagă totala lor inadecvare sunt chiar "emiţătorii de mesaje".

Vizitele de lucru. Fără nici un pic de ruşine, de jenă, ori de gîndire critică, politicianul post-decembrist, aflat mereu în goană după orice ciob de eveniment care i-ar putea multiplica şi înfrumuseţa "imaginea" în spaţiul public, a reciclat, pentru uzul vremurilor democraţiei de tranziţie, una dintre cele mai toxice apucături ale "epocii de aur", vizitele de lucru ale tovarăşului. Astăzi, ca şi atunci, ele sunt doar rudimentare exerciţii de propagandă, menite să înţelenească în mintea cetăţeanului două "adevăruri universale": tovarăşul ştie şi le ştie pe toate, pentru că, asemenea lui Dumnezeu, este omniprezent şi omnipotent. Nu pierde nici o secundă din vedere realitatea, o pipăie la faţa locului. Dumnezeu se mai poate lua cu una cu alta, poa-te mai şi oboseşte, ca dovadă că s-a odihnit în ziua a şaptea a facerii, în schimb tovarăşul lucrează perpetuu, neobosit, la schimbarea în bine a lucrurilor care ne privesc, de la care atîrnă bunul mers al treburilor ţării, lumii şi universului. De la organizarea spitalelor şi pregătirea uneltelor pentru prăşitul de primăvară, pînă la ecuaţia betonului turnat în fundaţia centralei nucleare şi de la unghiul spiralei şurubului cu cap hexagonal din şasiul celui mai recent model de tractor, pînă la detaliile de proiectare ale instalaţiei de amorsare a laserului de mare putere, totul şi toate erau supuse verificării şi, desigur, radical îndreptate spre bine de tovarăşul, cu ocazia blagoslovitelor sale vizite de lucru. Aşa cum spuneam, astăzi, tovarăşul se află multiplicat în mai multe exemplare, în fapt, are o liotă de urmaşi care-i calcă apăsat pe urme şi ne vrednicesc cu rezultatele spectaculoase ale vizitelor lor de lucru. Doar pe parcursul cîtorva zile, acum, înainte de Paşte, am bifat primul-ministru, ministrul sănătăţii, ministrul transporturilor, ministrul educaţiei. Presa, ne-a fericit prompt şi în extenso cu rezultatele strălucite ale vizitelor lor de lucru, ori ale controalelor inopinate pe care le-au ordonat şi/sau efectuat. Desigur, singurele rezultate sunt doar declaraţiile sforăitoare despre "abominabilele nereguli constatate" şi ameninţările pline de lipsa oricărui conţinut, din categoria "aşa nu se mai poate"!!!

Surori bune cu vizitele de lucru sunt "băile de mulţime" ale politicienilor, pentru care aproape orice pretext este bun, de la "manifestări omagiale" şi manifestaţii de partid, pînă la adunări cîmpeneşti, tăieri de pamblici şi "întîmplătoare plimbări" prin pieţe, tîrguri, oboruri şi alte locuri cu aglomeraţie garantată. Aici, chiar dacă nu vorbeşte mare lucru, ori mai nimic, activitatea principală a politicianului nostru este să fie văzut şi pipăit de mulţime, să rînjească binevoitor cîteva zeci de minute bune, să strîngă mîini şi să mîngîie capete de copii ţinuţi în braţe de părinţi, bunici sau străbunici, încîntaţi peste măsură să-l vadă în carne şi oase, de aproape, pe El, pe înaltul oficial, să se bucure, fie şi numai o secundă, de atenţia Lui, atît de specială. Mitul coborîrii de pe soclu a înaltului demnitar şi, complementar, mitul "contactului nemijlocit cu masele" sunt satisfăcute, spre bucuria camerelor de luat vederi care pot împărtăşi lumii extazul în care se scaldă relaţia atît de firească, de naturală şi de trainică, dintre alegătorul nostru cel de toate zilele şi atît de specialul său ales!

Şi-am încălecat pe-o roată... dar nu v-am spus încă, nici pe departe, povestea toată!