Forscope România: Piaţa produselor software fără licenţă ajunge la 130 de milioane de euro în România

T.B.
Companii / 19 septembrie 2023

Ionuţ Les, Country Manager pentru România la Forscope.

Ionuţ Les, Country Manager pentru România la Forscope.

Forscope România atrage atenţia asupra magnitudinii tendinţei de piraterie software din România, estimată la peste jumătate (53%) din numărul total de software instalat în ţara noastră şi care are o valoare de piaţă de aproximativ 130 de milioane Euro, se arată într-un comunicat al Forscope România, remis redacţiei.

"Aceste date sunt alarmante şi credem că ar trebui să le acordăm o atenţie sporită în România, deoarece consecinţele sunt negative pentru toată lumea. Pe de o parte, utilizatorii se expun unor riscuri semnificative, iar pe de altă parte, guvernul înregistrează pierderi financiare din cauza activităţilor nedeclarate şi, prin urmare, neimpozitate", afirmă Ionuţ Les, Country Manager pentru România la Forscope, se mai arată în comunicat.

Un alt aspect îngrijorător al acestui fenomen este că o parte semnificativă a software-ului piratat din România se estimează că este, de fapt, achiziţionată şi utilizată de către companii - în încercarea lor de a reduce costurile, potrivit sursei citate. MS Windows, MS Windows Server sau MS Office se numără printre cele mai căutate soluţii software, informează compania.

Achiziţionarea online a cheilor de activare pentru diverse tipuri de software prezintă numeroase riscuri care pot avea consecinţe grave asupra companiilor, aşa cum se arată în comunicat. Software-ul ilegal este, de obicei, alterat pentru a bloca actualizările sau pentru a evita verificările de autenticitate. Această practică duce la o scădere semnificativă a performanţei şi creşte vulnerabilitatea dispozitivelor la ameninţări precum viruşi, malware, ransomware şi atacuri cibernetice, în general, transmite Forscope România.

"Mai mult, riscurile de natură juridică asociate achiziţionării, de exemplu, a cheilor de activare Windows de pe site-uri neautorizate, sunt legate de faptul că software-ul respectiv este adesea piratat sau contrafăcut. Acest lucru înseamnă că software-ul este distribuit ilegal, iar dacă eşti prins folosindu-l, poţi fi supus acţiunilor legale. Microsoft este, în mod special, activă în a monitoriza şi acţiona în justiţie pe cei care sunt descoperiţi folosind software piratat sau contrafăcut. Consecinţele pot varia de la amenzi substanţiale până la închisoare, în funcţie de amploarea situaţiei", adaugă Ionuţ Les, potrivit comunicatului.

O alternativă legală şi la fel de eficientă pentru a economisi bani la achiziţionarea de software este cumpărarea de software second-hand oferit de companii, precum Forscope, care pot oferi suport firmelor şi autorităţilor publice să-şi scadă costurile cu peste 70% din preţul de achiziţie a unui produs nou, informează compania.

Software-ul pre-deţinut funcţionează la fel de bine ca cel nou, dar oferă oportunitatea de a-l achiziţiona la un preţ mult mai accesibil, susţine Forscope România.

Software-ul second-hand este o copie a unui program de calculator care a fost vândut anterior de către deţinătorul drepturilor sale (de exemplu, compania Microsoft Corporation). Proprietarul unei astfel de copii a software-ului (cel care a achiziţionat iniţial licenţa) îl poate oferi spre vânzare unei altei persoane care doreşte să continue să-l utilizeze, potrivit comunicatului.

Instituţii publice din Europa Centrală şi de Est, precum spitale, primăriile, universităţi, furnizori de energie electrică, companii de transport public, ministere şi chiar serviciile de informaţii, sunt printre cele mai interesate entităţi în achiziţionarea de software second-hand. În acelaşi timp, companii precum DPD, QFort sau Hell Energy Drink au beneficiat de soluţiile software second-hand furnizate de Forscope în regiune, informează compania.

Gradul de utilizare a software-ului piratat în România se aseamănă cu situaţia din Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina şi Rusia, în regiunea Europei de Est, conform sursei citate. În schimb, răspândirea software-ului ilegal nu este atât de pronunţată în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, cum ar fi Cehia (26%), Slovacia (29%), Slovenia (35%) sau Polonia (40%). Cu un procent estimat la 79%, Armenia înregistrează cea mai ridicată rată de software fără licenţă din regiune, fiind urmată de Republica Moldova cu 77% şi Belarus cu 76%. În ceea ce priveşte Europa Occidentală, utilizarea medie de software piratat este estimată la aproximativ 20%, conform analizei Forscope. Aceste estimări se bazează, între altele, şi pe cele mai recente date disponibile public de la Alianţa Software BSA, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb