Fost ministru al Muncii, ofer consultanţă în afaceri

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Companii / 2 februarie 2011

Fost ministru al Muncii, ofer consultanţă în afaceri

Mihai Şeitan şi-a înfiinţat o firmă ale cărei domenii de activitate sunt consultanţa în afaceri şi managementul

Fostul ministru vrea să acceseze fonduri europene nerambursabile în baza proiectelor realizate

Fostul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale Mihai Şeitan, remaniat în septembrie 2010 din guvernul Boc, a înfiinţat, anul acesta, o firmă în domeniul consultanţei pentru afaceri şi management.

Domnia sa a pus bazele, pe 19 ianuarie 2011, Centrului de Management pentru Dezvoltare "PREMIA", împreună cu avocatul Remus Ciuraru.

Centrul are ca domenii principale de activitate consultanţa în afaceri şi management, iar administrator este Mihai Şeitan.

Societatea a fost înfiinţată pe durată nedeterminată, iar cei doi asociaţi deţin cote egale, de 50% , la beneficii şi pierderi.

Contactat de ziarul "BURSA", Mihai Şeitan ne-a declarat: "Ne propunem să facem o entitate care să furnizeze servicii de consultanţă în domeniul afacerilor, al managementului, dar şi în domeniul social.

De asemenea, intenţionăm să obţinem fonduri europene nerabursabile în baza proiectelor pe care le vom realiza".

Întrebat care este publicul ţintă, Mihai Şeitan a precizat: "Nu pot să spun că avem un public ţintă. Ţintim atât zona financiară, cât şi cea socială, inclusiv ONG".

Mihai Şeitan, de profesie inginer, mai deţine, conform ultimei sale declaraţii de interese de pe site-ul Ministerului Muncii, acţiuni şi la societăţile Antibiotice Iaşi, Impact Bucureşti, Petrom Bucureşti, Socep Constanţa şi Guild Broker SRL.

Mihai Şeitan a fost ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în guvernul Boc în perioada decembrie 2009 - septembrie 2010. A fost remaniat, la pachet, cu miniştrii Mihai Dumitru, Sebastian Vlădes-cu, Gabriel Sandu, Radu Berceanu şi Adriean Videanu, la începutul lui septembrie 2010. Unul dintre principalele reproşuri care i-au fost aduse a fost cel legat de problemele apărute la plata contribuţiilor sociale, după ce Guvernul a modificat, la jumătatea anului, Codul Fiscal. În locul său a fost desemnat actualul ministru al Muncii, Ioan Botiş.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sunt curios cine ar apela la sfaturile unui incompetent de talia lui seitan ...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb