Trei persoane din fosta conducere a Poştei Române, respectiv Dan Mihai Toader, Emonoil Lepădatu şi Andrei Marinescu, au fost trimise în judecată de DNA pentru încheierea a 6 poliţe de asigurare pentru angajaţii Poştei, prin care s-a creat un prejudiciu de peste 4 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat al DNA, Dan Mihai Toader, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Companiei Naţionale Poşta Română S.A (C.N.P.R.), este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Emanoil Lepădatu, fost director economic executiv al C.N.P.R. S.A., ajunge în instanţă pentru aceeaşi infracţiune.
Andrei Marinescu, fost director executiv al Direcţiei de dezvoltare strategică a C.N.P.R. S.A., este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Neculai Pintilie, administrator la S.C. CONTINENTAL ASIG S.A., a fost trimis de asemenea în judecată, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; spălare de bani; evaziune fiscală.
Daniela Moisă, administrator la S.C. PRONOVA S.R.L.,este acuzată de aceleaşi infracţiuni.
Maricel Păcuraru a fost trimis, de asemenea, în judecată, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, şi spălare de bani.
Iulian Ditcov, administrator la S.C. GENIUS NETWORK S.R.L., este acuzat de spălare de bani, iar Lucian Beşchea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în cursul anului 2006, inculpaţii Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu şi Andrei Marinescu, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General, Director Economic Executiv, respectiv Director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică al C.N.P.R. S.A., au iniţiat şi au aprobat încheierea a 6 poliţe de asigurare pentru angajaţii Poştei Române pentru riscuri cum ar fi: accidente, boli profesionale, riscuri de sănătate etc. Poliţele au fost încheiate între Compania Naţională Poşta Română şi S.C. ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A., S.C. ASTRA ASIGURĂRI S.A. şi S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP cu încălcarea regulamentelor C.N.P.R. S.A. şi a condiţiilor generale şi specifice privind asigurările de viaţă.
Prin aceasta au cauzat un prejudiciu în dauna Poştei Române în valoare de 14.387.819,59 lei (echivalentul a aproximativ 4.087.448,74 euro), arată procurorii.
La încheierea acestor poliţe au participat în mod fictiv, ca intermediari, inculpaţii Pintilie Neculai, Moisă Daniela (ca administratori ai S.C. CONTINENTAL ASIG S.A. şi S.C. PRONOVA S.R.L.) şi Beşchea Lucian, beneficiind astfel în mod nelegal de suma totală de 6.944.765 lei, reprezentând comisionul de intermediere. Păcuraru ar fi beneficiat de suma totală de 6.781.465 lei. De asemenea, Păcuraru ar fi dobândit suma de 1.741.500 lei, pe care a folosit-o în interes personal şi a transferat-o către alte persoane fizice sau juridice, deşi cunoştea că provine din infracţiuni.
La rândul lor, cunoscând că provine din încheierea nelegală a poliţelor de asigurare, Necuali Pintilie, Daniela Moisă şi Iulian Ditcov au înregistrat în contabilitatea firmelor administrate de ei (şi controlate de Păcuraru) suma totală de 12.892.273,86 lei, pe care ulterior au transferat-o, prin diferite modalităţi, către alte persoane fizice sau juridice, pentru a - i ascunde originea ilicită, potrivit DNA.
Acelaşi comunicat precizează că Pintilie şi Moisă au înregistrat în contabilitatea firmelor cheltuieli fictive, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit către bugetul de stat în valoare totală de 2.313.439 lei.
C.N.P.R. S.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 9.048.370 lei, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă cu suma de 8.983.353, 56 lei.
În vederea recuperării acestui prejudiciu, au fost luate măsuri asigurătorii faţă de bunurile mobile şi imobile ale lui Toader, Marinescu, Lepădatu, Păcuraru, Beşchea, Moisă şi Pintilie, precum şi a dreptului de proprietate indiviză asupra unui imobil din Bucureşti deţinut de S.C. PRONOVA S.R.L.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.