FOSTUL PREMIER, PREŞEDINTELE PNL, CĂLIN POPESCU TĂRICEANU:  "România are nevoie de măsuri anticriză, nu de un acord cu FMI"

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 10 martie 2009

Călin Popescu Tăriceanu: Actualul Guvern este unul extrem de slab.

Călin Popescu Tăriceanu: Actualul Guvern este unul extrem de slab.

Liderul PNL consideră că un acord cu Fondul ar fi necesar doar dacă Guvernul s-ar declara incompetent

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că ţara noastră are nevoie de măsuri anticriză, nu de un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

În opinia sa, un acord cu Fondul ar fi necesar doar dacă Guvernul s-ar declara incompetent.

"Această înţelegere cu FMI devine obligatorie într-un singur caz: atunci când Guvernul se declară practic incompetent, îşi ridică mâinile şi spune noi nu suntem capabili să gestionăm situaţia şi avem nevoie de asistenţă străină"", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al PNL.

Liderul liberal a calificat drept "anormală" implicarea şefului statului în privinţa încheierii unui eventual acord de împrumut cu FMI.

Preşedintele PNL a declarat: "Cred că preşedintele se transformă şi într-un prim-ministru temporar. Acest lucru arată de fapt că actualul Guvern, care se bazează pe o majoritate de 70% şi care s-ar fi presupus că este un Guvern puternic, de fapt este unul extrem de slab. Domnul Boc are o majoritate de care nu se poate folosi, nu ştie ce să facă, nu poate să adopte măsurile pe care şi le doreşte".

Potrivit acestuia, o înţelegere cu FMI nu este o soluţie, mai ales că această instituţie "şi-a recunoscut propriile limite".

Fostul premier a explicat: "România nu este în situaţia altor ţări care sunt pe marginea prăpastiei şi care au nevoie obligatoriu de un acord cu FMI pentru a se salva. România a avut în ultimii patru ani o performanţă economică de excepţie la nivel european şi chiar mondial, are o economie sănătoasă, dar în acest moment ar fi avut nevoie din partea Guvernului de un plan adecvat de măsuri pentru a limita efectele crizei economice".

Tăriceanu: "Nu am negociat cu Antonescu funcţiile în partid"

Pe de altă parte,Tăriceanu a dezminţit informaţiile potrivit cărora i-ar fi propus contracandidatului său la viitoarele alegeri interne, Crin Antonescu, funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL în schimbul retragerii candidaturii acestuia pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii.

"Nu am propus şi nici nu cred că este util să facem astfel de discuţii, cel puţin din punctul meu de vedere, însă dacă domnia sa ar dori, nu am să refuz, evident", a răspuns Tăriceanu, întrebat, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al PNL, dacă a discutat sau nu cu Crin Antonescu despre împărţirea funcţiilor de conducere în partid.

Potrivit Agerpres, Tăriceanu a susţinut că informaţiile apărute în presă pe tema competiţiei din PNL pentru funcţia de preşedinte al partidului sunt "superficiale" şi "incomplete".

Preşedintele PNL a precizat: "În PNL este o competiţie deschisă care se desfăşoară cred că în nişte limite decente. Atât eu, cât şi colegii mei am înţeles că este important pentru PNL să comunicăm cu cetăţenii pe problemele de interes public şi mai puţin pe aceste subiecte de interes cu precădere pentru membrii PNL".

Întrebat dacă mai există posibilitatea înfiinţării funcţiei de prim-vicepreşedinte în PNL, Tăriceanu a evitat să dea un răspuns tranşant: "Nu ştiu dacă sunt eu cel mai în măsură să vă răspund. Vom avea săptămâna viitoare o Delegaţie Permanentă care poate să ia o decizie care să fie nu neapărat în consens cu ce a hotărât Biroul Politic Central, însă nici Delegaţia Permanentă nu este forul suveran, ci Congresul".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb