Ţara noastră nu are nevoie de un acord cu Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile în care colectarea TVA este de 65%, iar situaţia se prezintă jalnic la mari contribuabili şi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGRFP) Bucureşti - unde tehnocraţii au schimbat managementul în acest an - şi care au împreună 70% din colectare, ne-a declarat Gelu Diaconu, fostul şef al ANAF.
Declaraţia vine în contextul în care intermediarii ofertei publice MedLife - Raiffeisen Bank şi Wood & Company - au trecut la capitolul riscuri din cadrul prospectului că majoritatea analiştilor sunt de părere că România are nevoie de un nou acord stand by cu FMI.
Domnul Diaconu consideră că, lună de lună, de la schimbarea conducerii acestor prime două unităţi de administrare, programul de colectare nu s-a îndeplinit: "Un nou acord ar fi o dovadă a lipsei de responsabilitate în gestiunea finanţelor ţării. Sunt două metode de salvare a finanţelor, la îndemâna guvernanţilor, mult mai eficace: creşterea colectării prin combaterea dură a evaziunii şi oprirea spiralei populiste a cheltuielilor publice. Vă reamintesc faptul că, în 2014 cu împotrivirea FMI, guvernul a redus semnificativ povara fiscală şi a pus o fantastică presiune pe fiscalizare. Toţi «capii» acelei iniţiative suntem azi inculpaţii DNA cu dosare de tot râsul".
Pe parcursul acestui an, fostul şef al ANAF a susţinut că procesul de colectare a TVA este "la pământ", precizând că actualul guvern tehnocrat n-a reuşit să acopere niciun leu din gaura de la reducerea TVA. La finalul lunii iulie, Gelu Diaconu a declarat: "Colectarea TVA este la pământ. Tehnocraţii se ascund în spatele planului şi a veniturilor lăsate de mine în ianuarie (fără acestea, nici planul nu-l făceau), neînţelegând că au blocat reforma unei instituţii şi că important nu e planul, ci reforma structurală care va trebui reluată aproape de la zero după ce ei pleacă la locurile călduţe, fericiţi că au făcut planul şi atât.
Cu adevărat îngrijorătoare este consolidarea trendului descrescător, fapt care arată, fără putinţă de tăgadă, că măsurile de combatere a evaziunii s-au relaxat considerabil. Poate vă amintiţi de impactul acţiunilor pe care le-am iniţiat în 2015 pe linia emiterii bonurilor fiscale şi a facturilor! Vă invit în toate acele zone de evaziune recunoscute şi controlate anul trecut să observaţi cu ochiul liber cum emiterea documentelor (facturi, chitanţe, bonuri fiscale, etc.) şi înregistrarea lor în contabilitate a devenit o amintire!".
Acesta a mai precizat că, pe lângă paralizarea temporară a activităţii Antifraudei, a existat în acest an un adevărat "asalt public demolator" la adresa activităţii ANAF din partea unor "consultanţi" conectaţi la "conducta onorariilor grase întreţinută de evazionişti".
Fostul şef al ANAF spune că, în ceea ce priveşte eficienţa colectării veniturilor fiscale, datele oficiale ale Comisiei Europene indică România pe penultima poziţie în UE: "Începând din 2011, România a trecut în faţă Bulgariei, poziţie menţinută şi în 2014-2015, deşi în această perioadă au fost luate măsuri de relaxare fiscală semnificativă (CAS în 2014 şi TVA în 2015). Ecartul care ne separă de media UE s-a redus de la 11,1 pp în 2014 la 10,3 pp în 2015. Anul trecut, ecartul înregistrat de veniturile fiscale colectate în România, faţă de media UE-28, s-a menţinut constant, chiar dacă cotele de impozitare principale au suferit diminuări semnificative. Acest fapt este rezultatul acţiunilor ANAF din anul 2015, în principal prin promovarea agresivă a măsurilor de combatere a evaziunii fiscale".
Cele mai sigure venituri suplimentare la bugetul statului pot fi obţinute, potrivit domnului Diaconu, prin două modalităţi: fie prin stimularea specifică a creşterii economice (de exemplu încurajarea investiţiilor străine directe prin scăderea taxării pe capital sau pe forţă de muncă), fie prin modificarea structurii ponderii impozitării în totalul povarii fiscale (directe/indirecte/contribuţii sociale): "În cazul României mai există o rezervă enormă: reducerea drastică a decalajului (gap-ului) fiscal. Noi nu colectăm din TVA datorat decât 65%. Iar fiecare procent din cele 35% evazionate înseamnă mai mult de 100 milioane dede euro, în fiecare an fiscal".
Domnia sa spune că ţara noastră ar trebui să aibă un grad mare de absorbţie a fondurilor comunitare, că ANAF ar avea nevoie de consolidare, că ponderea taxelor pe proprietăţile de lux ar trebui să crească. "Dacă vom menţine presiunea pe corectitudinea cheltuirii banului public, dacă vom reduce cheltuielile de administrare prin reducerea numărului de UAT (unităţi administrativ-teritoriale) şi regionalizare, concomitent cu reducerea drastică a evaziunii, ţinta de deficit poate fi menţinută în zona rezonabilă a lui 3%", ne-a mai spus domnul Diaconu, care ne-a citat din ministrul de finanţe al lui Silvio Berlusconi: «Cunosc metode mai uşoare de sinucidere decât un acord cu FMI-ul!».
Domnul Diaconu împărtăşeşte acest punct de vedere.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2016, 01:50)
confirm
clubul pe care il frecventez in weekend nu mai da bon fiscal.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2016, 08:40)
Atata timp cat "guvernul meu"este un guvern al structurilor straine care au mai mult interes sa o duca ei bine,nu stiu cum pot face bine romanilor.
3. fără titlu
(mesaj trimis de zaza în data de 09.12.2016, 15:59)
Interesant e ca atunci cand nu mai sust pe functii....la toti le merge "GURA" si dau cu indicatiile......si parerile
4. fără titlu
(mesaj trimis de nu conteaza numele în data de 09.12.2016, 20:07)
Lectii de la un profesionist adevarat.Pana sa conduca el ANAFul aveam deschise 2 magazine si 6 angajati cu el la conducere si cu seful lui la evaziunea din pix dl Ponta am inchis 1 magazin si am dat afara 4 oameni care nici acum nu si-au gasit slujbe asta asa de scarba
5. Demagogie
(mesaj trimis de transant în data de 09.12.2016, 22:59)
Acest domn si-a asmutit dulaii de la ANAF in luna decembrie in centrele comerciale din tara pentru a amenda pur si simplu comerciantii, in pofida faptului ca acestia erau cu actele in regula. acets personaje, care tind sa devina sinistre intrau in spatiile comerciale, controlau acele bonuri fiscale sau facturi, notele de receptii, avize etc. recunosteau ca totul este in regula si incheiau la modul: "stiti ca totusi trebuie sa va amendam daca tot am intrat la dv.". Au fost acesti demolatori ai micilor intreprinzatori locali, care comit cea mai mare evaziune fiscala de doi lei, vreodata la marketurile acestea care ne-au invadat piata? Sau la investitorii straini stiu numai sa le linga talpile in frunte cu sefii lor?
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de Badea ciobanul în data de 12.12.2016, 18:32)
Anaf ura mamii lor de dulai.....