Fotbalul are propriul tribunal

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 4 octombrie 2021

Fotbalul are propriul tribunal

Fotbalul are începând cu această lună propriul tribunal. Cum în sportul rege sunt bani mulţi şi contracte multe, invariabil apar şi litigii, multe dintre ele fiind specifice acestui domeniu de activitate. FIFA a anunţat punerea în funcţiune a Tribunalului Fotbalului, care regrupează instanţele decizionale actuale într-una singură, pentru a facilita soluţionarea litigiilor şi luarea deciziilor în privinţa aplicării regulamentului. Tribunalul, a cărui înfiinţare a fost aprobată în cadrul ultimului Congres al FIFA este compus din trei camere, iar activitatea sa va aplica noile reguli procedurale pentru rezolvarea litigiilor, cu proceduri gratuite dacă cel puţin una dintre părţi este o persoană fizică. FIFA a precizat că tribunalul "va accelera procesele aflate în desfăşurare, pe lângă concentrarea şi stipularea clară a elementelor de guvernanţă", cu un "sistem decizional mai eficient' şi care va marca "o nouă etapă în actuala reformă a cadrului de reglementare a fotbalului", după modificările pe această temă aprobate începând din 2017.

Tribunalul va dispune de o Cameră de soluţionare a litigiilor, care va rezolva plângerile de muncă între jucători şi cluburi, precum şi cele legate de indemnizaţia de formare, o alta pentru statutul jucătorilor şi încă o Cameră rezervată agenţilor. Membrii primelor două camere au fost numiţi de Consiliul FIFA pe 10 septembrie iar cei ai Camerei agenţilor vor fi desemnaţi atunci când Regulamentul FIFA va fi aprobat. Forul fotbalistic mondial prevede ca acest lucru să se întâmple înainte de sfârşitul acestui an şi să intre în vigoare de la 1 iulie 2022. FIFA estimează că, anual, Camera de soluţionare a litigiilor va soluţiona aproximativ 3.500 de cazuri, iar Camera pentru statutul jucătorilor va analiza 700 de reclamaţii şi va procesa aproximativ 6.000 de cereri de reglementare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb