Fotbalul: sport, spectacol, economie de piaţă sau politică?

Din doi în doi ani, ca o maşinărie politică de tip american (în America alegerile se desfăşoară la fiecare doi ani) sunt programate campionatele de fotbal, fie cele mondiale, fie cel continentale. Iar întâmplarea face ca acestea să se desfăşoare chiar în anul alegerilor americane. Acum, când campionatul european de fotbal pe naţiuni este în plină desfăşurare, spectacolul îşi desfăşoară întreaga sa capacitate politică. Căci fotbalul este în acelaşi timp un spectacol planetar, dar şi o formă de realizare a vechiului idealul al reprezentării democratice, inegale, dar fondate pe merit, fiind în acelaşi timp o punere în scenă a celor mai clare mecanisme ale economiei de piaţă. Sportul contemporan este complex, ambiguu şi excesiv. O imagine destul de exactă a modului în care societăţile contemporane se organizează dar şi a nivelului aspiraţiilor indivizilor.

Fiind prin excelenţă un divertisment - mai mult chiar decât Jocurile Olimpice care se vor desfăşura de asemenea anul acesta, peste o lună şi jumătate, între 5 şi 21 august la Rio de Janeiro - cupa UEFA pe naţiuni captivează şi distrage atenţia opiniei publice de la provocările politice şi economice ale momentului. Presa, dar şi marile firme au astfel oportunitatea unor investiţii şi profituri substanţiale, iar politicienii primesc un respiro care le permite să depăşească momente dificile. Anul acesta campionatul european de fotbal din Franţa se desfăşoară pe fundalul unor celor mai dure confruntări sociale din ultimele decenii din Hexagon între sindicate şi guvern, de data aceasta în jurul noii legii a muncii, aşa cum în Brazilia Jocurile olimpice vor acoperi - speră politicienii - ecourile confruntări politice generate de suspendarea Dilmei Rousseff. Mai poate fi, oare, în aceste condiţii, fotbalul un sport?

Pentru a înţelege semnificaţia termenului este absolut necesar să facem distincţie între sportul de masă şi cel de performanţă, între competiţiile de amatori, cele profesioniste sau cele de plăcere: în acelaşi timp nu trebuie neglijată nici finalitatea sportului, căci sportul de elită nu urmăreşte aceleaşi obiective precum educaţia fizică din şcoli. Ori, sportul de performanţă schimbă radical sensul termenului, căci acesta presupune optimizarea întregului exerciţiu - antrenament, monitorizare medicală, dietă adaptată, pregătire psihologică, asistenţă financiară, asigurarea calităţii echipamentelor - pentru a creşte la maximum randamentul. În aceste condiţii, sportul s-a transfigurat atât de mult în secolul al XX-lea încât nu mai putea rămâne doar un sistem de activităţi fizice practicate individual sau în echipă cu scopul de a stimula competiţia onestă şi fairplay-ul, devenind fie un sistem de afirmare politică a superiorităţii unor state sau ideologii, fie un mijloc de reuşită individuală. Competiţia a fost transfigurată într-un "război" simulat, care isterizează publicul, în care nu mai sunt apreciat onestitatea şi solidaritatea între oameni ca fiinţe generice, ci supremaţia Naţiunii, Rasei sau Clasei. Aşa s-a ajuns la favorizarea dopajului! Statele totalitare au dezvoltat programe de cercetare pentru descoperirea unor substanţe care să potenţeze capacităţile sportivilor pentru a dovedi supremaţia lor politică. S-a deschis astfel drumul pentru ca dopajul să falsifice competiţia sportivă, iar capitalismul şi logica pieţei nu au putut contracara, după căderea comunismului, această tendinţă. Abia târziu, şi cu multă dificultate, au fost administrate controale antidopaj viabile care să crească încrederea în caracterul onest al sportului. Iar rezultatele sunt mai mult decât îngrijorătoare, căci numeroase cazuri de dopaj au fost dovedite. Cu toate acestea, dopajul nu mai era expresia unei politici de stat, cât a unei practici lipsite de onestitate. Dar "noul război rece" a stimulat apariţia dopajului de stat. Aşa se explică cum s-a ajuns la situaţia în care echipa de atletism a Rusiei, care pare să nu se fi debarasat de tradiţia sovietică, să fie exclusă de la Jocurile olimpice de la Rio.

Pe de altă parte, confuzia dintre sport şi divertisment îşi are originea în chiar etimologia termenului, căci cuvântul sport provine din vechiul cuvânt franţuzesc desport care însemna divertisment fizic şi spiritual. Când a trecut peste Canalul Mânecii desport a devenit sport, din acest moment accentul fiind pus pe activitatea fizică.

Fotbalul este un bun exemplu de sport popular şi universal, care îşi pierde prin profesionalizare caracterul original. Dar, pe de altă parte, simplul fapt că devine o competiţie profesionalizată asigură fotbalului poziţia sa. Din acest motiv campionatele de fotbal, cum este şi cupa UEFA pe naţiuni, au devenit spectacole profesioniste, în care marketingul ia locul competiţiei sportive, iar acest fapt a avut inevitabil şi consecinţe economice, politice sau geopolitice. Cum sportul neutru, pur sau absolut nu există, şi foarte probabil nu a exista niciodată, fotbalul este un sport la dimensiunea contemporană a globalizării, având faţete politice sau economice specifice. De aceea, fotbalul este cel mai bine plasat să devină un excelent "opiu pentru popor"!