FRANŢA A DECIS SĂ ACTIVEZE O CLAUZĂ DIN TRATATUL DE LA LISABONA UE, în prag de război

Franţa a decis să activeze o clauză din Tratatul de la Lisabona, mai precis art. 4 alin. (7), care pune în mişcare un mecanism de securitate şi apărare comună la nivelul Uniunii Europene, mecanism similar cu cel prevăzut de art. 5 din Tratatul NATO. Mecanismul presupune că un stat membru al Uniunii face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său. De aici concluzia că Franţa consideră că cele şase atacuri simultane de la Paris din 13 noiembrie a.c., care au provocat europenilor un şoc similar cu cel generat de atacurile din New York şi Washington din 9 septembrie 2001 reprezintă un atac armat pe teritoriul său, ceea ce este similar cu un act de război.

Consiliul Uniunii a votat ieri, în unanimitate, în favoarea cererii Franţei. Urmează ca fiecare stat membru, în condiţiile propriei Constituţii, să decidă modalitatea în care va participa la acest mecanism de Securitate şi Apărare Comună.

Este obligatoriu ca fiecare stat membru să pună la dispoziţia Uniunii capacităţi civile şi militare pentru a contribui la obiectivele definite de Consiliu - iar acestea nu pot fi decât cele prevăzute la art. 42 alin. (1) şi, respectiv, la art. 43 din Tratatul de la Lisabona, adică misiuni în afara Uniunii pentru a asigura, printre altele, combaterea terorismului, gestionarea crizelor şi întărirea securităţii internaţionale.

Deşi, odată declanşat acest mecanism de securitate şi apărare comună, toate statele membre, indiferent de mărimea capacităţii miliatare, a PIB-ului sau a datoriilor publice, trebuie să participe cu capacităţi civile şi militare, Consiliul Uniunii poate încredinţa misiunile efective unui grup de state membre, în special celor care întrunesc cele mai înalte capacităţi militare şi care au subscris unor angajamente mai stricte în materie.

Aşadar, deşi ţări ca România, Ungaria, Bulgaria sau Grecia vor fi obligate să pună la dispoziţia Uniunii capacităţi militare sau civile, în realitate, misiunile efective vor fi derulate de ţări ca Franţa, Marea Britanie, Italia şi, desigur, Germania. Este posibil, în acest fel, să se vadă puse la lucru capacităţile militare ale acestor ţări industrializate şi re-militarizate, inclusiv capacităţile de luptă ale Germaniei, ţară pe care cei mai mulţi dintre noi nu şi-o amintesc ca putere militară, ci o ştiu doar ca putere economică (sau fotbalistică, dacă vreţi). Este, de asemenea, un test al capacităţii de reacţie rapidă, coerentă şi eficientă a Uniunii Europene în cadrul unui mecanism de apărare şi securitate comună niciodată activat până acum. Este o reacţie care vine în contextul unei palide prezenţe în chestiune a NATO. Aş spune că este şi un fel de frondă contra SUA, din moment ce mecanismul european a fost activat în afara NATO (nu şi în dispreţul acestuia, să se înţeleagă; de altfel, în Tratatul de la Lisabona scrie clar că această reacţie de apărare comună şi securitate a UE este compatibilă cu politica stabilită în cadrul NATO).

Este evident că România nu se poate opune unei astfel de decizii şi nici nu este indicat să o facă. Suntem, cu sau fără voia noastră, parte beligerantă în acest război contra terorii. Rămîne, însă, de văzut, în ce măsură ţintele Daesh (o altă denumire pentru ISIS) se vor orienta şi înspre Bucureşti.